Cum sa fii o pufarina

Pentru ca aseara m-am distrat asa de bine cu postul despre cei care se viseaza scriitori, mi-am adus aminte ca piata de carte geme de romane de dragoste usurele, care nu-ti solicita prea mult creierasul, dar sunt scrise de doamne care au descoperit reteta succesului si le vand ca pe painea calda. Eu numesc aceste scriitoare "pufarine" deoarece iti zugravesc o dragoste atat de rupta de realitate incat te ia cu ameteli. Atentie, barbatii nu pot fi "pufarine" pentru simplul motiv ca nu pot atinge niciodata cota necesara de dulcegarie din povestile scrise de femei. Asadar, am mai multa incredere ca romanul de dragoste scris de un barbat va mentine un echilibru intre acceptabil si genial.
Daca visati sa deveniti o pufarina trebuie sa trageti cu ochiul la stilul celor americane. Barbarele, Sandrele si Danielele din panoplia nord-americana sunt imbatabile. Cele europene sunt mai profunde, dar si mai plictisitoare prin faptul ca vor sa scrie mai elevat. Americancele tin sa ajunga la sufletul (a se citi buzunarul) tuturor claselor sociale, asa ca nu se omoara cu limbajul academic. Dar...din nou atentie! Elevat sau nu, romanul de dragoste strain nu sufera de ciuma neagra a prostiei si a lipsei de profesionalism. Scriitoarele americance sunt doamne cu studii serioase in literatura si filologie, stapanesc perfect tehnica conceperii si scrierii unui roman si, mai ales, au idei!
Acestea fiind zise, iata mai jos cateva criterii dupa care va puteti orienta:

Subiectul
Ok, toti avem o poveste de dragoste in viata reala, rareori insa aceasta merita spusa si restului lumii. Daca v-ati gandit ca subiectul unei carti este de genul "el o iubeste pe ea care il iubeste pe altul" atunci trebuie sa aveti serioase calitati analitice si sa gasiti un fundal deosebit pentru poveste, altminteri nu intereseaza pe nimeni sa citeasca despre ceva atat de banal. Pufarinele americane merg pana acolo incat isi plaseaza intriga in atmosfera altor epoci, iar cele europene nu au neaparat o intriga, dar stapanesc bine arta de a zgravi scenele si de a despica firul in patru.
Sexul
Sexul vinde. Vrei sa scrii despre dragoste fara sex? Mai gandeste-te! Chiar bine de tot. Daca vrei sa publici la editura Patriarhiei, atunci da, e indicat sa nu amintesti de sex. Probabil ca un anumit procent de oameni vor sa citeasca despre dragostea inaltatoare, pura, divina, dar daca vrei sa te adresezi unui segment mai larg trebuie macar sa sugerezi ca este loc si de sex. Poti sa fii chiar slaba de tot pe partea stilistica, daca bagi scene "nude" te-ai scos. Tot poporul adora ceva procese de constiinta pe marginea laturii sexuale, instinctuale a protagonistilor, asa ca e bine sa strecori cateva in poveste.
Limbajul minimalist
Booon, nu vreti sa va aventurati in fraze complexe, ca odata ajunse la finalul acestora nu mai stiti ce ati vrut sa spuneti si il capiati pe cititor. Preferati, din cauza lipsei de antrenament si imaginatie, sa scrieti scurt, cat mai scurt. Totusi, nu abuzati de propozitii. Un limbaj minimalist nu face decat sa arate ca nu ai depasit compunerile de clasa a patra. Exista scriitori mari care au practicat acest stil, dar este o adevarata arta sa spui multe in cuvinte putine si sugestive si asta o ai in sange, este putin probabil sa o capeti spontan, de pe o zi pe alta.
Epoca/atmosfera/decorul
Cum am spus mai sus, povestile de epoca tin mai bine la sufletul romantic al cititorilor. Asta pentru ca pot aparea chestii mai palpitante: dueluri, razboaie, tradari, instabilitate sociala. Daca vrei sa plasezi povestea in prezent, trebuie sa fie o afurista de poveste cu totul iesita din comun, ca traim vremuri lipsite de adrenalina. Sau sa gasiti o zona de razboi contemporana. Daca nu poti produce o poveste cosmopolita si tii neaparat sa o plasezi in Romania, eiiiii....aici avem o tiny little problem. Prea putina lume vrea sa citeasca despre viata in Romania. Este atat de anosta, lipsita de provocari si plina de banale mizerii, incat nimeni nu mai vrea sa o experimenteze si prin filele unei carti. Din nou, daca nu concepi ceva cu adevarat extrordinar, nimeni nu va fi curios sa afle despre ce este vorba.
Parerea celorlalti
Ai un manuscris. E copilul tau si tii la el ca la ochii din cap. L-au lecturat tata, mama, sotul si odrasla adolescenta, prietena cea mai buna, nasii de cununie, nasii de botez ai copilului, secretara de la serviciu si un coleg care iti datoreaza bani. In total, vreo zece persoane care nu au absolut nici o tangenta cu lumea scriitorilor profesionisti. Dat fiindca te iubesc sau iti datoreaza ceva si nu vor sa te dezamageasca si probabil au citit doar primele doua pagini ale cosmarului, toti te vor asigura ca esti un monument de talent si ca este musai, dar musai sa fericesti si restul lumii cu opera ta. Daca ai vreun dram de autocritica si simt al ridicolului chestia asta te va pune pe ganduri. O carte nu poate sa placa atat de tare chiar tuturor. Pune manuscrisul in plic si plimba-l pe la oameni avizati, care nu au interes sa te abureasca: profesori de romana, scriitori, editori.
Dospeala
O prima carte se lasa la dospit. O mai iei in mana dupa o luna...dupa trei...mai stii? Poate ai o revelatie si intr-o zi, cand mijesti ochii dimineata in pat, iti dai seama de adevarata ei valoare. Fa testul cititului cu voce tare. Cand citesti tare, ridicolul sare ca ars dintre randuri.

In concluzie, daca nu sunteti din familia Bronte, nu aduceti cu Jane Austen, Margaret Mitchell sau Colleen McCullough, adica doamne care au depasit cu mult stadiul de "pufarina", daca cel putin o persoana are curajul sa va spuna verde in fata ca scrieti prost, daca aveti chiar si cea mai vaga banuiala ca este ceva in neregula cu stilul vostru, atunci va sfatuiesc sa va vedeti de viata voastra.