Pazitoarea tainei de Kate Morton

Pazitoarea tainei este al patrulea roman al scriitoarei australience Kate Morton, un roman premiat si bestseller international, aparut la noi in colectia "Raftul Denisei" a Editurii Humanitas. De fapt, am citit atatea recenzii laudative, incat n-am rezistat si mi-am cumparat si eu un volum. Mi-am zis: " Femeie, mai lasa si tu universurile paralele, sf-urile si thriller-urile, ca ai ajuns sa nu mai faci diferenta intre realitate si planetele din alte sisteme solare, si citeste o poveste romantica, ceva mai cu picioarele pe Pamant, nu prin alte galaxii!".

Dupa primele zece pagini m-am intrebat ce naiba a fost in capul meu. Dar fiindca dadusem banii pe carte (la reducere pe libris.ro) mi-am zis sa strang din dinti si sa o termin. Dupa inca vreo douazeci de pagini, dupa ce am intrat putin in actiune, mi-a mai trecut sila si mi-a revenit curajul.
Pazitoarea tainei nu este roman istoric nici sa-l pici cu ceara, chiar daca pe ultima coperta este un citat din Historical Novel Society, pentru simplul motiv ca, desi o parte din poveste este plasata in Londra bombardata de nemti in al doilea razboi mondial, personajele se misca in afara fundalului, nu exista interactiune cu evenimentele istorice. Faptul ca, din cand in cand, explodeaza ceva si moare cineva sau una dintre eroine lucreaza ca voluntar undeva, nu are relevanta din punct de vedere istoric. Admir efortul scriitoarei de a gasi un background palpitant, dar nu a stiut sa-l puna in valoare. In actiune nu razbate mai nimic din framantarile si greutatile sociale ale perioadei, parca ai asista la o scena de teatru cu casele pictate pe o panza din spatele salii.
Prima parte a cartii nu mi-a placut mai deloc, aminteste prea mult de stilul pufarinelor din literatura contemporana. Este o prima parte asemanatoare unui scenariu de film american, poate ca acesta este de fapt un merit, acela de a face cititorul sa vizualizeze. A doua parte implica mai mult talentul de povestitor al autoarei care pare "sa-si dea drumul" imaginatiei. Nu mi-au placut nici trecerile repetate intre epoci si personaje, la inceput alternarea capitolelor m-a ametit, uitam numele personajelor si ce rol aveau.
Subiectul... Subiectul ar trebui sa fie plin de mister, dar nu convinge si daca judeci la rece este de fapt o poveste despre doi escroci cam ametiti. Dar este transformata in ceva ce se vrea o aventura extraordinara de a descoperi prostiile facute de unii in tinerete. Singurul care mi-a satisfacut gustul pentru mister intr-adevar a fost finalul, mica lovitura de teatru si faptul ca lucrurile s-au aranjat pentru o parte dintre eroii implicati. Si totusi, exista o dilema morala interesanta in toata trebusoara asta: copiii ar trebui sa isi iubeasca neconditionat parintii, indiferent de trecutul lor?
Parerea mea? Ca autoarea ar fi putut sa faca efortul de a dezvolta putin fundalul povestii, legand elementele istorice mai mult de destinul personajelor. Dar rezultatul, adica povestea de dragoste pe alocuri confuza, este destul de satisfacator pentru o lectura usurica de vacanta. Nu e nici Anna Karenina, nici Dama cu camelii, dar are suficienta cantitate de drama si sentimente lacrimoase ca sa te tina treaz seara, inainte de culcare.
Daca mai cumpar ceva de Kate Morton? Mmmm...nu. Creierul meu a suportat destul. De-abia astept sa revin la oile mele extraterestre.