Despre magia lucrurilor frumoase

Oricat ar incerca reprezentantii bisericilor sa inabuse acest lucru in constiinta universala, sarbatorile inseamna magie. Dramatice peste masura, intamplarile din preajma Pastelui izvorasc si din aplecarea mintii umane spre latura nevazuta si neinteleasa a lumii in care traim. Iar dorinta, foamea de un deznodamant fericit este o alta caracteristica a vietii noastre. In secret sau nu, speram cu totii ca povestile sa ia o turnura pozitiva, ca raul sa fie definitiv si fara drept de apel strivit, alungat, surghiunit intr-o alta dimensiune. Speranta este temelia pe care ne sprijinim de fiecare data cand viitorul se inchide, ca o perdea opaca, innegurata, pentru ochii nostri.
Uneori nu gasim niciun reper solid in viata de zi cu zi. Mai rau este atunci cand nu intelegem unde sa-l cautam. Daca stiti ce inseamna sa bajbai fara directie, prin balta sordida a zilelor impersonale, cunoasteti si faptul ca in asemenea momente gri este de un real ajutor sa te afunzi intre paginile unei carti, sa dai curs unei pasiuni de orice fel, sa sapi in gradina daca ai casa cu gradina, sa redecorezi o camera daca ai o idee brusca. Inspiratia infloreste uneori in locuri intunecate, in clipe de restriste, in minti tulburate. O dovedeste cohorta de artisti care au creat de-a lungul timpului in conditii mizere sau sub influenta alcoolului, a substantelor psihotrope, in faze terminale ale unor boli nemiloase. Nimic nu le-a putut stavili izvorul pasiunii care i-a macinat pana la disparitia fizica. Arta lor le-a fost speranta aceea de care vorbeam la inceput. Unii dintre ei au murit, devenind celebri dupa trecerea in nefiinta, nemaiapucand sa vada aprecierea unui public ingrat.
Pe surorile Bronte le cunoasteti, adica ma gandesc ca macar pe una dintre ele ati apucat sa o cititi, scrierile lor fac parte din literatura clasica, dar au farmecul si intensitatea povestilor vazute prin filtrul mintii de femeie. Daca va place lectura dantelata a altor epoci sau macar ati vazut vreo ecranizare dupa romanele lor, si sunt o puzderie, ati remarcat probabil simtul acestor trei scriitoare pentru analiza sociala rece, lucida, dar si pentru exprimarea sentimentelor impetuoase.
Charlotte este cunoscuta pentru "Jane Eyre" si a murit la 39 de ani. Emily a devenit celebra cu "La rascruce de vanturi" si a parasit aceasta lume la doar 30 de ani, iar Anne s-a stins la doar 29 de ani, opera sa cea mai reprezentativa fiind romanul "Agnes Grey", in fapt o autobiografie. Toate trei nuvelele au fost publicate in 1847. Cele trei surori au fost rapuse de tuberculoza, un destin care a pus capat unor promitatoare cariere scriitoricesti. Nu pot sa nu adaug si faptul ca au avut si un frate, Branwell, de asemenea pasionat de scris.
Poate va intrebati ce m-a apucat sa amintesc de cele trei surori cu o viata scurta, dar dedicata integral si neconditionat literaturii. Dincolo de faptul ca tatal lor le-a incurajat sa se exprime in scris, cele trei nu au avut un trai iesit din comun. Imaginatia a fost cea care a suplinit inchistarea impusa de o epoca nu tocmai favorabila femeilor. Emily a scris un roman plin de pasiune, intunecat, cu sentimente traite la extrem, in conditiile in care ea, personal, nu experimentase niciuna dintre intamplarile relatate. Iar Charlotte a fost, inainte de Jane Eyre, un scriitor fantasy remarcabil.

Photograph: Time Life Pictures/Getty Images

Charlotte Bronte si-a imaginat lumi ca Glass Town si Angria, la fel de complexe ca cele din Urzeala Tronurilor. O duzina de carti in miniatura, cu nume ca Frunza sau Vraja, nu sunt numai un exemplu extraordinar de handmade, dar au si un continut fabulos. Domnul Bronte tatal avea vederea slaba, asa ca nu le putea citi, iar Charlotte le putea realiza linistita, departe de cenzura parinteasca. Pe parcursul a zece ani ea a conceput personaje si aventuri, unele dintre acestea avand sa razbata si in cartile ei publicate. Povestea de dragoste dintre Jane Eyre si Edward Rochester ne farmeca de aproape doua secole, dar cum putea Charlotte, o femeie singura, sa-si imagineze asa ceva? Raspunsul se afla cu mult timp inainte, cand Charlotte incepe sa construiasca un regat exotic in "Doua povesti romantice".
Povestea se deruleaza de pe coasta Africii de Vest, din cetosii Munti ai Lunii, pana in Sahara unde tribul Ashantee vrea sa porneasca un razboi. Charlotte isi inchipuie metropole pline de cladiri care stralucesc magic, paduri dese, coplesitoare, si palate ale familiilor regale. Intr-unul dintre acestea traieste precursorul lui Edward Rochester, periculosul Duce de Zamorna.
In povestile sale, Charlotte descrie sotii si doamne imbracate in cele mai elegante haine si impodobite cu cele mai luxoase bijuterii. In ciuda stralucirii, aceste femei sunt dependente de sotii sau partenerii lor, nefiind aparent in stare sa depaseasca situatiile in care sfarsesc singure. Aceasta viziune a lui Charlotte asupra conditiei femeii avea sa schimbe la implinirea a 24 de ani, odata cu nasterea personajului Elizabeth Hastings, stramoasa mai calitei si virtuoasei Jane Eyre.
The British Library a celebrat 200 de ani de la nasterea lui Charlotte Bronte pe data de 21 Aprilie. Eu as zice ca este o data in care ar trebui sa sarbatorim triumful mintii asupra vietii, indiferent cat de anosta, grea sau limitata ar fi aceasta. "Tales of Glass Town, Angria, and Gondal" este un volum ce reuneste primele scrieri ale copiilor Bronte, scrieri care demonstreaza ca literatura poate fi un loc de joaca si de evolutie spirituala pentru toti tinerii care vor sa traiasca altfel.
Este prea usor sa ne lasam coplesiti de ganduri negre, dar este cu atat mai greu sa le infrangem prin propria vointa. Aceasta este lectia despre magia lucrurilor frumoase pe care am descoperit-o in ziua de Paste.

Sursa informatiilor: http://www.theguardian.com