Translate

vineri, 30 septembrie 2016

Prea unt, prea pe sufletul meu...

Daca e ceva ce imi amintesc cu precizie din prea-indepartata mea copilarie, acela este momentul in care bunica-mea lua in brate painea neagra cat roata carului, coapta pe vatra, o taia cu o miscare precisa in jumatate, apoi decupa inca o felie din mijloc, luuunga cat trei palme puse cap la cap. Painea neagra cu unt si miere era deliciul diminetilor de vara, alaturi de laptele cald in care inmuiam biscuitii cumparati de la cooperativa din sat.
Se zice ca lucrurile simple te fac fericit, iar eu in mod sigur am fost un copil care s-a bucurat de fiecare clipa.

Tineam felia uriasa in echilibru, incercand sa nu o balansez prea tare, ca sa nu picure mierea de pe ea. Gustul imbinat al painii, untului si mierii este una dintre acele amintiri care nu m-au parasit niciodata. Pe vremea aceea era mare lucru sa stai la tara si sa mananci produsele din ograda, in timp ce orasenii faceau cozi interminabile la alimentarele aproape goale, pentru un kil de carne sau de branza.

In vacante, plecam in statiune cu bunica, in fiecare an la tratament. Alt prilej de rememorari duioase. Si tot la ora micului-dejun. Se manca in doua serii, ca sala era neincapatoare pentru ce puhoi de turisti exista in hotel. Menu-ul era invariabil, menu comunist de austeritate, cu o ceasca de ceai sau cafea cu lapte, la alegere, chifle, cateva feliute de branza si sunca, un pachetel de unt si o cutiuta de gem, din acelea care se servesc si astazi in restaurante. Desfaceam chifla in jumatate si o ungeam cu un strat semi-transparent de unt si gem, pe care le dramuiam cu mare atentie, ca sa-mi ajunga si pentru alte delicioase experiente.


Credeti ca am tanjit vreodata dupa o masa mai variata sau ca mi-am dorit farfurii acoperite de nenumarate feluri de mezeluri sau branzeturi sofisticate? Cred ca nici n-as fi avut termen de comparatie. Nu, ritualul de dimineata era pe de-a'ntregul satisfacator ca gust si aroma, iar cele cateva feluri de bucate erau suficient de satioase.

Deprinderile bune se capata inca din copilarie. Din pacate, astazi ajungem doar in weekend sa avem o masa linistita, completa. Untul n-a incetat niciodata sa-mi lipseasca din frigider, iar daca nu l-am servit ca in acele scene bucolice, l-am adaugat in schimb in piure si spaghete sau am prajit ochiuri in el.

Ceva insa tot imi lipseste: gustul de unt gras, cremos, datorat laptelui de vacute hranite in aer liber, pe pajisti bogate in ierburi potrivite. Un gust pe care produsele industriale din ziua de azi nu il pot imita fiindca nici laptele din care sunt facute nu este tocmai ca cel de tara. Logic, tot ce mananca o vacuta se regaseste in laptele pe care il da, iar atunci cand animalele traiesc in ferme nu poti avea pretentia la ceva exceptional.


Bine ca se gandeste totusi cineva la asemenea aspecte. Kerrygold incearca sa reinvie traditia untului obtinut din lapte dat de vaci ce pasuneaza cu adevarat, nu mai putin de 11 luni pe an, un proces care se numeste "grass fed". Este o perioada lunga fata de cele 7 luni intalnite in mod obisnuit. Rezultatele sunt pe masura.
Vacutele se bucura de aer curat, de soare, de hrana naturala, socializeaza, isi impartasesc impresii (hi, hi), cu alte cuvinte se simt relaxate, nu exploatate. Mare lucru pentru o vaca respectabila, daca ma intrebati pe mine. In plus, iarba pascuta de vacile in cauza nu contine pesticide.  O astfel de dieta naturala are drept consecinta continutul mult ridicat de omega-3 in unt si culoarea galbuie, spre deosebire de untul industrial mult mai decolorat sau chiar alb. Vacutele Kerrygold nu sunt "tratate" cu antibiotice si nici cu hormoni, iar pajistile nu sunt irigate cu sisteme mecanizate sau cu apa poluata.

Gluma, gluma, dar untul obtinut din astfel de lapte pare sa te azvarle direct in valtoarea amintirilor. Lesne de intins pe paine la numai 5 minute dupa ce l-ai scos din frigider, este perfect si atunci cand te grabesti sa-ti faci sanwich-ul pentru serviciu, si atunci cand vrei sa gusti ceva in fata televizorului, si atunci cand striga copilul ca i-e foame si tu inca fierbi la mancarea de pe aragaz.
"Pure irish butter" scrie pe pachet si ma gandesc ca traditia irlandeza se apropie mult de a noastra, oamenii au trait in conditii grele si pe acele meleaguri si au invatat sa scoata ce e mai bun si sa se descurce cu ce cresteau si cultivau pe langa case.

Kerrygold ne provoaca sa meditam la rolul pe care il joaca untul in viata noastra. Din punctul meu de vedere, acest aliment este o constanta. Nu am de gand sa renunt la ceva ce mi-a inseninat momente din copilarie, oricat de marunt si banal ar fi acel produs. Si nici nu renunt la o sursa de energie, mai ales in sezonul rece, cand organismul are nevoie de hrana consistenta pentru a face fata temperaturilor scazute. Imi pare rau doar ca pustiul meu face ochii mari, a neincredere, cand ii povestesc ca si untul putea fi un lux pe vremea mea. Pentru el untul e doar un produs obisnuit, nelipsit din frigider. Si sper ca asa va ramane si pe viitor.


11 comentarii:

  1. Ma regăsesc cu totul!!! Aici am descoperit kerrygold si e "exact ca in reclama" are gustul ăla de unt adevărat!
    Il avem mereu in frigider :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am intrat si eu pe site-ul oroginal si am vazut o gramada de produse, sper sa ajunga si pe la noi.

      Ștergere
  2. Sunt destule produse de la K. în piaţă, numai că nu toate în acelaşi loc.

    Apropo de titlu, mai trebuia "prea ca-n Irlanda!" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La noi nu este! La cele doua supermarketuri din apropierea mea, si sunt mari, nu orisice, nu exista Kerrygold! N-aveam cum sa-l ratez.

      Ștergere
    2. Il gasesti pe eMag, nu glumesc :) la pret decent.

      Ștergere
  3. Sora-mea a fost la mine în "vizita de lucru" anul trecut. A stat îndeajuns cât sa avem timp sa ne "batem joc" de noi si de corpurile noastre, pentru ca apoi sa ne lepadam de kile cu dieta drastica. Ce crezi ca faceam? Plecam dimineata la cumparaturi, ajungeam în dreptul brutariei si o întrebam, ca pe copiii mici, "Ti-a poftit inimioara la ceva anume?". Raspunsul era mereu acelasi: "Da!!! Vreau chifle calde pe care sa le ung cu unt... sa mi se topeasca în gura!"
    Kerrygold este si preferatul meu... este cel mai untos dintre unturi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cumparam candva paine cu malai, de-aia galbioara, veneam cu ea fierbinte si tot cu unt mancam...ce atata dieta!

      Ștergere
  4. sunt mare amatoare de unt cu paine prajita...maaareee!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, ung untul cand e painea fierbinte, ma uit cum se topeste pe felie....e demential!

      Ștergere
  5. Mai nou am trecut pe untul de arahide. Iar dacă mă gândesc la copilărie, ei, ce gust bun avea margarina aceea ieftină și uleioasă pe post de produs natural :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am incercat cu untul de arahide, dar mi-a fost peste putinta, nu-mi place si pace! Cat despre margarina, am avut o perioada cand incercam diverse, apoi am trecut la creme din alea tartinabile...deh, era curiozitatea ca nu mai vazusem niciodata atata puhoi de produse. Acum insa am ramas la unt,nu cred ca il inlocuieste ceva.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.