Translate

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Despre noroc şi un dram de voinţã



Vecinul meu a câştigat la pãcãnele. Si nu acolo, un 100 de lei, ci fix 10.000!!! La prânz a ieşit sã ia o pâine şi, în loc sã o ţinã drept, spre magazin, a virat brusc în stânga, intrând în sediul loto de la parterul blocului. Nu a avut nici o revelaţie, face chestia asta sistematic şi tot sistematic dã norocul peste el. De data asta a comis-o în stil mare, s-a blocat şi maşinãria de atâtea zerouri câte trebuia sã afişeze. Când m-a sunat consortul sã-mi spunã, era sã leşin din motive de amestecãturã de sentimente: ceva revoltã împotriva divinitãţii diluatã într-o dozã masivã de invidie cã, în loc sã moarã, capra vecinului renãştea poleitã şi bãtutã cu safire.

Am închis telefonul cu o presimţire sumbrã cã aveam ziua definitiv stricatã şi am alergat sã le povestesc colegelor despre miracolul întâmplat cui nu trebuia. Vecinul nu era uşã de bisericã, nu fãcea acte caritabile, nu bãtea sfintele lãcaşuri şi înjura într-un mod abominabil. Si atunci CE FACUSE de fapt personajul ca sã aibã atâta baftã? Noi, devoratoarele de bârfe, nu pricepeam şi pace. Suntem femei educate, cu frica lui Dumnezeu, miloase, familiste şi civilizate cu ceilalţi. Si muncim din greu ca sa ne vinã banii.
Preţ de vreo orã, caracterul nemerituos al vecinului meu, a fost subiect de speculaţii adânc filozofice. Pânã la sfârşitul programului ajunsesem sã ne imaginãm fel de fel de scenarii cu privire la modul în care urma sã-şi cheltuie banii individul. Concluzia unanim acceptatã era cã avea, ca netotul, sã arunce paralele pe prostii, în loc sã-şi rezolve problemele imediate.
Nu mai ştiu care dintre noi a oftat şi a remarcat cã, dacã ar fi câştigat una dintre noi, ne-am fi putut pune în practicã un vis comun, vechi de ceva ani şi fãrã prea mari sorţi de a se materializa, de a ne deschide un boutique de obiecte şi cosmetice handmade.
Am mai povestit eu cândva cã pasiunea pentru recuperat şi decorat sticlele am cãpãtat-o virusându-mã de la o colegã de serviciu care practica de ceva timp diverse tehnici, mai degrabã pe lemn. Ea mi-a explicat prima datã cum şi ce meştereşte şi a fost  suficient ca sã mã îndrãgostesc de acest hobby. Dupã mine au mai apãrut trei victime pentru cã avem de-a face cu o boalã tare grea. Pe parcurs ne-am extins şi diversificat, am încercat tot mai mult, mai complex, am trecut şi la bijuterii şi tot timpul ne-am susţinut una pe alta. Este mare lucru sã ai cu cine împãrtãşi experienţe, greşeli, dar şi victorii. Singura nebuloasã rãmâne încã modul cum am putea şi câştiga ceva de pe urma pasiunilor noastre artistice. Cel mai greu este sã valorificãm rezultatele muncii, astfel încât sã mergem mai departe. Este plãcut sã te relaxezi, dar banii investiţi în materiale şi orele petrecute în focul creaţiei trebuie recuperate şi recompensate în vreun fel.
In ziua discuţiei despre vecinul cu aşa karmã neaşteptatã, ţin minte cã o tãcere oarecum deprimantã se lãsase peste capetele noastre. Visul nostru, deşi fãrã mari pretenţii, pãrea extrem de îndepãrtat, ca un fuior de fum dezlânându-se vesel pe cerul albastru.
“Parcã Banca Transilvania are un produs, ceva avantajos…” a aruncat o vorba una dintre noi.
“Un card de credit? Astea sunt pe toate drumurile…” a mormãit alta.
“Si ce? Ti se pare mai sigur sã aştepţi sã câştigi la pãcãnele? Slabe speranţe, eu n-am câştigat nimic în viaţa mea. In stilul acesta, îmbãtrânesc şi nu-mi mai vãd nici un vis împlinit” a oftat cu obidã prima.
A urmat alt moment de o tristeţe iremediabilã, rãstimp în care m-am apucat sã caut pe net. Colega reţinuse bine, era vorba de Programul STAR bazat pe cardul de cumparãturi de la Banca Transilvania.

“Fetelor, e pe bune!” am exclamat, cu speranţa brusc reactivatã. “ Putem obţine fiecare în parte un card STAR Forte, împreunã adunãm de 5000 de Euro, sã zicem. Ar fi suficient pentru început. Au peste 6500 de parteneri, rate fãrã dobândã, ne putem amenaja magazinul cum vrem!”
Este greu de descris hãrmalaia care s-a pornit, cunoaşteti voi discuţiile între femei, vorbesc toate odatã şi totuşi se înţeleg perfect. De când am aflat despre existenţa acestui program, am schiţat o groazã de scenarii, ba am stabilit ce şi cum am putea achiziţiona.

Vreau ca magazinul nostru sã aibã un aer intim, de familie, nu comercial, deoarece vom vinde produse fãcute de noi sau de alţi creatori handmade, produse naturale, unicate sau de serie micã. Vreau ca oamenii sã rãmâna cât mai mult în acest spaţiu, sã pipãie exponatele, sa le analizeze în linişte, sã se bucure atunci când cautã un cadou pentru cei dragi. Aşadar, nu vreau ca mobilierul sã fie specific unui supermarket, ci mai apropiat de cel utilizat în casã. Vom lua etajere si poliţe, masuţe, panouri decorative şi canapele de la Mobexpert, covoare, perdele, un tapet pastelat şi o uşã frumoasã de la Proges. Pentru a pãstra cãldura interiorului şi atmosfera vintage, pe jos va fi parchet, iar lumina blândã va veni dinspre lustre romantice şi lampadare, probabil cumpãrate de la Dedeman.
Avantajul Programului STAR este numãrul imens de magazine partenere, este imposibil sã nu gãseşti ce îţi trebuie în judeţul tãu dacã ai cardul. Iar recompensa pentru folosirea cardului este acordarea de puncte STAR cadou, câte unul la fiecare 1 leu. Practic, cu cât cumperi mai mult, cu atât poţi beneficia de pe urma punctelor acumulate, mai puţin în cazul achiziţiilor în rate unde nu se acordã puncte. Frumuseţea sistemului constã în faptul cã nu este obligatoriu sã identifici neapãrat un magazin-partener, poţi sã faci shopping chiar şi în strãinãtate, numai cã va fi mai mic procentul din valoarea cumpãrãturilor care ţi se întoarce pe card.
Ca în orice treabã simplã şi de bunã calitate şi intrarea în programul STAR este la fel de rapidã, prin intermediul aplicaţiei de pe site-ul programului.
“Ai grijã ce îţi doreşti ca s-ar putea sa se împlineascã!” spune o vorbã înţeleaptã. De fapt este o chestiune de purã voinţã şi de alegeri facute cu înţelepciune. In nici un caz de noroc la pãcãnele!

Acest articol a fost scris pentru superBlog 2015.

7 comentarii:

  1. Noi suntem in plina mutare, redecorari si tot tacamul de comenzi online..
    cand o fi casa gata o sa zic ca a fost funny....da deocamdata ma sui pe pereti! :)
    Dar cu programul asta magazinul vostru o sa aiba mai mult spor! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cunosc sentimentul din perioada mutarii, ai senzatia ca nu o mai scoti la capat! Iti doresc sa treaca repede aceasta perioada. Intotdeauna apar si alte nevoi fata de ce era prevazut si un ban asigurat nu strica deloc.

      Ștergere
    2. Multumesc! :) si eu sper sa treaca! :) peste noapte! :)

      Ștergere
  2. E bine că a câștigat vecinul la păcănele poate altfel nu v-ați fi ambiționat să vă puneți planul în aplicare. Mult succes vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar ma bate gandul sa actionez intr-un fel, norocul ti-l faci singur pana la urma.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.