Natura le aranjeazã

Dacã nu l-aţi vãzut pe Mel Gibson epilându-se în “Ce-şi doresc femeile”,  va rog insistent sã o faceţi imediat. Dacã l-aţi vãzut, trebuie sã înţelegeţi cã, dincolo de comicul situaţiei, scenaristul a vrut sã spunã ceva: cã epilatul în sine reprezintã o experienţã atât de radicalã pentru un barbat încât îi poate schimba viaţa din temelii. Aveţi impresia cã efectele epilatului cu cearã sunt supra-estimate? Staţi sã citiţi urmãtoarea întâmplare…

In inima oraşului populat cu oameni ce au în cap o singurã dorinţã, sã-şi gãseascã jumãtatea albã sau neagrã din Yin/Yang, trãia o domnişoarã care nãzuia la acelaşi lucru, ba chiar mai lãsase din pretenţii şi se mulţumea şi cu o jumãtate gri, numai sã o completeze în termenul de valabilitate, adicã înainte de a fi trecutã de babe în categoria “no hope!”.

Mery (cea cu vino’ncoace) era subţiricã, palidã şi timidã pânã peste poate, şãgalnicã dacã avea motive şi nu prea avea. Sau cel puţin nu le vedea ea! Pãrul şaten i se revãrsa în bucle pânã la brâu, umbrind o feţişoarã cu trãsãturi delicate şi nişte ochi ca smaraldul. Probabil veţi spune cã tocmai am descris o fatã gingaşã, fãrã vãdite probleme de încredere în sine, dar vã asigur cã nu este aşa. Mery ascundea un secret întunecat, pe care se strãduia din rãsputeri sã îl deghizeze sub o fermecãtoare înfãţişare adolescentinã. Pe scurt, Mery avea pãr. Nu, nu este nimic anormal aici, ciudat ar fi fost sã nu-l aibã deloc, dar ea avea pãr cam peste tot: sub nãsucul în vânt, pe obrajii delicat dãltuiţi, în sprâncenele ce aveau tendinţa sã-şi dea mâna cam prea prietenoase, pe braţele care ar fi pãrut de fildeş dacã nu ar fi fost umbrite de firele viguroase.

 

Frida Kahlo

Pãrul era musca din ceara pentru epilat a lui Mery, asta ca sã zic o vorbã cu tâlc despre ceea ce simţea biata fatã când se uita în oglindã şi îşi dãdea seama cã iar trebuie sã punã  ibricul pe aragaz. Mery nu prea avea noroc de o dragoste stabilã,  în sensul cã nu gãsea persoana care sã o accepte aşa cum era: CU PÃR. Încercase odatã sã se ducã la o blind-date cu tot cu pãrul din dotare şi, în ciuda afirmaţiei cã bãrbaţii nu prea observã amãnuntele, acela din faţa ei le observase. Grimasa lui nu lãsase loc de dubii existenţiale, iar Mery cea traumatizatã nu mai repetase niciodatã experienţa.

In seara aceea de noiembrie ploios, ibricul cu cearã se dezmorţea încet pe flacãra veselã a aragazului, iar eroina noastrã se pregãtea fãrã chef de ritualul bi-sãptãmânal când sunã telefonul. Sora ei mai mare era varianta fãrã probleme de hairstyling a familiei şi peţitoarea pornitã sã-şi cãpãtuiascã ruda de sânge înainte de a dispera tot neamul. De obicei o suna ca sã o scoatã din starea de letargie, acum însã avea veşti importante şi vocea îi atinse tonalitãţi exuberante în timp ce o chestiona pe sorã’sa dacã este capabilã sã se prezinte într-o orã la o întâlnire aranjatã.

Mery scãpã oglinda din mânã şi se împiedicã în cablul telefonului în timp ce ofta cu obidã, pomenindu-i partenerei de dialog cã NU este chiar deloc dispusã sã iasã din casã la o orã atât de târzie. In realitate, nu se simţea destul de prezentabilã pentru asemenea ocazie, iar puful rebel de pe faţã se cerea eradicat imediat.

“ Iubi, dar trebuie sã-l cunoşti scumpo, e o dulceaţã de baiat, oacheş ca tine şi inginer pe deasupra. Nu cred ca ITI PERMITI sã ratezi aşa ceva, mişcã-ţi fundul ãla cât nuca afarã din casã, altminteri te reneg pânã la a şaptea spiţã.”

Mery rumega un rãspuns usturãtor, dar ibricul de pe aragaz prinse sã bolboroseascã ameninţãtor şi un norişor negru se înãlţã ca o ciuperca, provocând o Hiroshima în miniaturã. Dezastrul era inevitabil, degeaba se repezi fata sã-l înãbuşe, flãcãrile jucãuşe de pe suprafaţa cerii îi pârlirã instantaneu câteva şuviţe de pãr, iar cãldura îi cârlionţã o sprânceanã şi o cheli de jumãtate din genele de pe partea stângã a feţei. In timp ce stingea focul şi trântea ibricul cu nãduf în chiuvetã, Mery auzi vocea surorii sale argumentând piţigãiat în receptorul trântit pe jos. Fata avu sentimentul inexorabilei fatalitãţi, aşa cã puse mâna pe receptor şi acceptã propunerea.

Douã ore mai târziu pãşea timid în lumina albastrã a barului din centru, cu o beretã înfundatã pe partea maltratatã a figurii şi era deja convinsã ca iroseşte timpul cu prostiile sorã’sii. Localul avea aerul ceţos al celor din filmele americane şi aceeaşi ambianţã intimã şi senzualã.  Un tip sprijinea tejgheaua barului, învârtind alene un pahar cu bãuturã. Afişa expresia plictisitã a unui învingãtor, iar o barbã periatã artistic îi încadra maxilarul.  Mery îl mãsurã neliniştitã şi primul gând care îi trecu prin minte fu acela cã nebuna de sorã’sa plãtise un bãrbos superb pentru aceastã întâlnire. Exact când încerca sã-şi depãşeascã complexele, tipul puse paharul pe bar şi se îndreptã cu mişcãri feline spre ieşire. Trecu pe lângã umãrul ei fãrã sã-i acorde vreo atenţie, fãcând-o sã rãsufle uşuratã.

Din colţul încãperii pluti spre ea, prin aerul uşor îmbâcsit cu fum de ţigarã, un zâmbet lãţit pe un chip prietenos, apoi o mânã se înãlţã şovãitor, semnalizând cã posesorul o recunoaşte. 

“Inginerul” pãrea un tânãr obişnuit. Hainele decente nu demonstrau vreo aplecare spre cochetãria masculinã, semn cã individul avea şi alte preocupãri decât propria imagine. Mery îl studie discret în primele douãzeci de minute şi singurul lucru care îi ridicã sprânceana a mirare fu cãmaşa descheiatã la gât, lãsând sã se întrevadã un piept nu tocmai musculos, dar spelb ca un dos de bebeluş. De-abia mai târziu, dupã ce se mai dezmetici din primele emoţii, fata remarcã tonul oarecum distant pe care îl adoptase. Asta nu era de bun augur!

-Imi pare bine cã te-am cunoscut, zise el verificându-şi formal ceasul. Din pãcate trebuie sã ajung undeva…

Nefericita eroinã simţi un val de neputinţã inundându-i sufletul. El nu-şi exprimase dorinţa de a o revedea, pur şi simplu se pregãtea sã plece. Işi luã inima în dinţi, auzise ea cã fetele moderne trebuie sã fie mai înfipte, aşa cã întrebã cu un fir de voce, în timp ce el dãdea sã se ridice:

-Dacã ai un pix sã îţi notezi numãrul meu de telefon…

In ochii lui se citi brusc un sentiment de milã, iar Mery se zgribuli toatã, neînţelegând ce anume i-a inspirat privirea aceea.

-Scuzã-mã, n-aş vrea sã-ţi faci speranţe. Cred cã ai câteva probleme şi chiar nu sunt genul care sã amãgeascã pe cineva.

-Poftim?! Ce probleme? exclamã Mery stupefiatã, întrebându-se ce îi povestise oare buna ei sorã potenţialului pretendent.

Inginerul o privi cu atenţie, ridicã încet un deget şi îşi atinse şovãitor partea stângã a feţei. Mery imitã gestul, ducându-şi palma la obraz, apoi brusc înţelese totul. Uitase complet de pãrul ars, sprâncenele pârlite inegal şi genele înjumãtãţite. Probabil tipul credea cã bereta era menitã sã ascundã vreo cicatrice inesteticã.

Izbucni în râs cu uşurare şi îşi scoase bereta, rãvãşindu-şi pãrul lung şi matãsos.

-Asta? chicoti ea, trecându-şi degetele peste firele de pãr carbonizate. Am avut un mic accident casnic, nimic grav  Am uitat cât de parşivã este ceara…Trebuia sã stau cu ochii pe ibric.

-Ceara…de epilat? şopti el neîncrezãtor. Sã nu-mi spui cã încã foloseşti un ibric când s-a inventat încãlzitorul de cearã profesional!!!

Dintr-o datã Mery pricepu misterul pieptului ca un fund de bebeluş. Speranţe nebãnuite îi cotropirã inima în timp ce el se aşezã mai aproape, întrebând-o încet de unde îşi procurã ceara. Vorba aceea: love it, hair it, wax it!

Finish. Cu happy-end.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.