Translate

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Poţiunea dragostei-o poveste cu final neaşteptat



Seherezada a fost o femeie extrem de inteligentã care şi-a salvat capul spunând o mie şi una de poveşti unui soţ cu oaresce tulburãri de încredere în sexul slab. Nu cã nu ar fi avut motive…Si nu cã aş condamna-o pe descurcãreaţa prinţesã, cã tare frumoase istorii a inventat, spre deliciul întregii lumi, dar ar fi putut scurta mult tortura nesiguranţei în care trãia doar luând aminte la experienţa supuşilor sãi. 

De la balconul încrustat în dantelãrii de piatrã, Seherezada ar fi putut vedea o mare parte din frumosul oraş persan al Nopţilor Arabe, cu cupolele albe ale minaretelor strãlucind stins în lumina argintie a lunii. Strãzi înguste cât vezi cu ochii, şerpuind printre ziduri strãvechi în care viaţa zburda sub semnul prosperitãţii. In furnicarul de case şi naţii se distingea bazarul, locul în care neguţãtorii îşi expuneau marfa compusã din oale pictate şi peşte uscat, bijuterii somptuoase şi covrigi sãraţi, seminţe de toate neamurile şi fructe nemaivãzute, covoare luxuriante şi porumbei mesageri, fildeş şi mãtãsuri, ceaiuri parfumate şi parfumuri fascinante, condimente cu miros ascuţit, mai valoroase decât aurul şi arme lucrate în metal calit zile întregi în foc. Nimic nu lipsea din vasta piaţã a oraşului alb şi nici un negustor nu pleca de acolo nemulţumit de vânzãri. 


Intre pânzele fâlfâind alene ale tarabelor, cãrucioare cu legume şi scoici proaspete, coşuri cu gãini cotcodãcind enervant şi vânzãtorii care gesticulau larg, încercând sã-şi convingã clienţii, în umbra unei bolţi murdare, parţial ascunsã de cãrãmizile ştirbite de vreme şi iedera sãlbaticã, se ascundea o uşiţã ponositã deasupra cãreia trona o inscripţie misterioasã:


La o primã vedere superficialã, ţi-ai fi putut lesne imagina cã mica dugheanã este falimentarã şi, mai rãu, chiar pãrãsitã. Cu rãbdare ai fi observat cã, în ciuda aparenţei sãrãcãcioase, uşiţa se deschidea destul de des, lãsând sã pãtrundã feţe nu tocmai umile, ba chiar semeţe din când în când. Odatã intrat, ai fi distins în semiobscuritatea camãruţei o tejghea de lemn iar în spatele ei un scãunel şchiop şi un personaj mai mult decât insolit, învârtind neîncetat un pisãlog greu de marmurã îngãlbenitã.
Badsin era proprietar şi vânzãtor în acelaşi timp, nu pentru cã nu şi-ar fi permis un angajat, ci pentru ca era cumpãtat din fire şi nu vedea utilitatea acestuia. Badsin moştenise afacerea familiei, un soi de dugheanã ce s-ar fi numit farmacie sau drogherie în zilele noastre. Tatãl sãu îl învãţase arta preparãrii leacurilor şi poţiunilor şi îi lãsase o clientelã destul de selectã şi bãnoasã, adicã un fief nu tocmai de lepãdat. Dar cea mai importantã avere a familiei era colecţia de reţete de cafea, amestecuri al cãror secret îl mai cunoşteau doar câţiva iniţiaţi din vastul imperiu. Acesta era adevãratul motiv al faimei lui Badsin.

Tânãrul Badsin nu-şi trãda deloc vârsta. Meşteşugul îl cocoşase lejer, iar ochii i se afundaserã în orbite, sub sprâncenele stufoase. Arãta mai batrân, mai zgârcit şi mai prãdãtor decât îi stãtea în fire. Si totuşi Badsin avea o slãbiciune, iar “slãbiciunea” asta se numea Leila, o floare persanã cu pãr negru ca bolta înstelatã şi ochi albaştri ca marea în bãtaia soarelui de la apus. Badsin o adora pe Leila. Punct.
In spatele tejghelei tânãrul era sigur de el şi experimentat. In faţa Leilei experienţa lui se topea ca un morman de gheaţã pârpãlit la foc mic. Badsin suferea ca un câine în chinurile iubirii sale neîmpãrtãşite.
In acea dimineaţã strãlucitoare, în timp ce o urmãrea pe Leila cum se îndepãrteazã, unduind din şolduri şi balansând un coş cu migdale pe creştet, inima lui Badsin tresãri sãgetatã de o voce gravã:
-Nu-i aşa cã e frumoasã?
Privi peste umãr la arãtarea înaltã, înfãşuratã în pânzele negre şi zalele aurii ale gãrzii palatului. Orice muritor cu scaun la cap ar fi cãzut în genunchi, cu fruntea în pavelele tocite ale strazii, la vederea fiorosului comandant al Gãrzii Nemuritorilor. Dar nu şi Badsin! Si asta pentru cã Dirham îi salvase de prea multe ori pielea în copilãrie, iar Badsin îl oblojise de prea multe ori pe Dirham dupã încaierãri ca sã mai conteze aparenţele. Cu alte cuvinte Dirham îi era cel mai bun prieten şi, din nenorocire, de ceva timp, îi era şi rivalul în dragoste şi nedorit confident. Bineînţeles cã Dirham nu bãnuia ce sentimente contradictorii îl animã pe Badsin, altminteri nu se ştie cum ar fi evoluat relaţia celor doi atât de diferiţi amici. 

Spre disperarea lui Badsin, nu numai cã Dirham avea o poziţie socialã de invidiat, dar era şi arãtos, cu muşchii, pletele ondulate şi buzele sale pline. Faţa smeadã îi era perfect bãrbieritã tot timpul, iar ochii aveau o sclipire seducãtoare. Degeaba se fãlea Badsin cu banii şi mintea sa ascuţitã. Ca orice femeiuşcã superficialã, Leila se lãsase vrãjitã de infãţişarea semeţului soldat.
Dirham işi înfipse degetele puternice în braţul prietenului sãu şi îi şopti cu un glas de rãu augur:
-Ascultã! Disearã fugim…
Lui Badsin i se sui inima în gât cu o vitezã care îi dete unele ameţeli. Privi în ochii ca nişte porţi ale iadului şi vãzu furtuna. Furtuna de hormoni, evident. Inghiţi în sec şi simţi cum îi amorţeşte braţul strâns în menghina degetelor de fier.
-Ai înnebunit? gâjâi Badsin aproape leşinat de gelozie. Sultanul te va vâna ca pe un câine pânã la capãtul lumii dacã dezertezi!
-Nu-mi pasã! se rãsti comandantul gãrzii. Am arvunit o corabie a contrabandiştilor sã ne aştepte în Golful Durerii la noapte. Pânã se vor dezmetici toţi, vom fi departe, eu şi frumoasa mea floare de portocal. Mai rãu mã îngrijoreazã taicã’sãu. Bãtrânul Mehmet bãnuieşte ceva…Mã pândeşte ori de câte ori trec prin faţa casei şi nu pot sã schimb o vorbã cu Leila.
Badsin înghiţi în sec. Auzise zvonuri prin mahala. Mehmet, negustorul de mãtãsuri chinezeşti, promisese solemn cã îi rupe picioarele primului care îndrãzneşte sã ridice ochii la fie’sa şi nu era uşor sã ignori aceastã ameninţare fãţişã. Mehmet avea suficienţi bani sã tocmeascã o armatã de mercenari şi sã rupã picioarele cui voia el. Dirham ştia şi el asta. Nu cã i-ar fi fost teamã, era cel mai bun luptãtor din imperiu, dar nu dorea sã-şi înceapã relaţia cu Leila omorându-i pãrintele.
-De ce ai venit la mine? întrebã Badsin, smulgându-şi nemulţumit braţul din ghearele prietenului sãu.  -Tu eşti înţelept, ştii o mulţime de magii, ai puterea de a face oamenii sã vadã ce vrei tu. Eu VREAU ca bãtrânul Mehmet sã mã iubeascã mai tare decât pe fie’sa. Dã-mi una din poţiunile tale, Leila o va turna în cafeaua mumiei aceleia, disearã nu vreau sã am surprize şi sã trebuiascã sã înfig paloşul în gâtlejul cuiva. N-ar fi un semn fericit pentru dragostea noastrã.
Lui Badsin îi venea sã râdã şi sã plângã în acelaşi timp. Sã râdã de naivitatea prietenului sãu care îşi închipuia cã existã o bãuturã miraculoasã şi sã plângã la gândul cã singura sa iubire este pe cale sã zboare spre ţãrmuri necunoscute. Tocmai dãdea sã deschidã gura şi sã îi spunã lui Dirham cât de fraier este când un nou gând îi încolţi în minte.
-Arzum  Okka, se auzi el pronunţând cu glas tainic, prefãcut.
-Ce?
-Este poţiunea care îţi trebuie. Ti-o prepar imediat.

Negustorul intrã iute, tremurând de nervi, în dugheana întunecatã, cu Dirham dupã el. Alese de pe rafturi câtiva sãculeţi de pânzã şi dozã cu atenţie Se aşezã pe scãunel, cu pisãlogul în poalã şi începu sã striveascã cu furie boabele parfumate. Trase de sub tejghea o maşinãrie infernalã pe care Dirham o studie cu uluire şi turnã boabele mãrunţite în ea. Dirham cel neînfricat murmurã o rugãciune cãtre toţi zeii vechiului imperiu, în timp ce dragonul de metal auriu se frãmânta, scoţând sunete indescriptibile. Din muştiucul subţire se prelinse o zeamã întunecatã. Badsin vârâ iute o sticuţã dedesubt şi adunã poţiunea înmiresmatã. Puse un dop de plutã şi i-o înmânã prietenului sãu.
In timp ce-l urmãrea pe amicul sãu zburdând fericit, cu sticluţa ascunsã în mânecã, spre casa iubitei sale, tânãrul nostru alchimist miji ochii cu rãutate. Dirham era aşa uşor de dus! In sticluţã nu avea decât un banal amestec din mai multe feluri de cafea. Dar ce cafea! Turceascã! Douã guri erau suficiente ca sã te scoale din morţi. Avea sã-l ţinã treaz pe bãtrânul Mehmet toatã noaptea. Dirham nu avea nici o şansã sã se apropie de floarea lui de portocal.
Badsin râse fericit de cum reuşise sã îndrepte lucrurile pe fãgaşul dorit de el şi se întoarse mai liniştit la munca cea de toate zilele.
A doua zi dimineaţã, în timp ce negustorul de poţiuni deschidea dugheana, întrebându-se ce se alesese de planul amicului sãu, simţi strânsoarea de menghinã în jurul braţului. Dirham stãtea în carne şi oase lângã el, copleşindu-l cu statura impunãtoare. Badsin avu un sentiment neplãcut cã trãia ultima zi a scurtei sale vieţi. Probabil soldatul nu prea iute de minte realizase într-un final cã poţiunea acţionase puţin altfel decât comandase şi venise sã cearã socotealã.
-Eu…eu… bãlmãji Badsin, intuind cã ACUM era momentul sã se scurgã umil în genunchi.
Dar râsul tunãtor al lui Dirham îl fãcu sã înalţe iute ochii. Prietenul sãu hohotea cu poftã, bãtându-l cu afecţiune pe spate.
-Eşti un adevãrat vrãjitor, Badsin! Leila l-a rugat pe taicã’sãu sã mã primeascã numai pentru o clipã, apoi a turnat licoarea în cafeaua mumiei. Hoaşca de Mehmet a acceptat. L-am implorat sã mã asculte…Poţiunea ta a fãcut minuni! Batrânul se înviorase brusc, n-a mai vrut sã se ducã la culcare. In schimb am stat de vorbã toatã noaptea. A zis cã nu şi-a închipuit cã sunt un bãiat aşa cumsecade.
Badsin oftã cu obidã. Câteodatã işi ura moştenirea de familie.

P.S.1 Pentru alte maşinãrii infernale şi poţiuni de dragoste cu efect neaşteptat, vizitaţi dugheana lui Badsin, magazinul online de cafetiere. Succes!
P.S.2 Vã spun o reţetã de cafea dacã ghiciţi de unde vine numele eroului povestirii (indiciu-este suficient sa îl pronunţaţi rapid!).

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

16 comentarii:

  1. Succes la SuperBlog!
    Chiar mi s-a facut dor sa recitesc povestile copilariei!
    O seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Exact, m-am apucat sa rasfoiesc prin aventurile lui Sindbad.

      Ștergere
  2. Da da....rea pofta si cafeaua asta (ca-i prea mult sa zic pacat....:) )
    da serios daca nu cu povestea asta ai convins ceva mushterii....:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cafeaua e buna la multe, chiar ajuta la problemele din dragoste.

      Ștergere
  3. :) Ai scris povestea. Succes!
    Dar să ştii că femeile persane, inclusiv cele din neamul tehrani de unde vine denumirea capitalei Teheran, aveau ochi de căprioară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Cat despre ochi, nu sunt singurele inadvertente din aceasta istorie, nici nu stiu daca in Persia se consuma cafea. Dar e doar o poveste...

      Ștergere
  4. Ai un dar extraordinar de a povesti! M-a acaparat cu totul istorioara ta. Mult succes! Sper sa placa juriului la fel de mult cât mi-a placut mie...

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a placut povestioara, din cateva cuvinte m-ai transpus in alte vremuri cu aroma de cafea. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sindobatoooooo :) Cafeaua nu-i pentru cin' se pregateste :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Yeeeeiiiii! Avem un castigator, iata reteta:
      Se pregateste o cafea tare si potrivit de dulce si se lasa la racit. Se toarna cafeaua intr-o sonda, se adauga cognac sau rom sau ce alte tarii ai prin casa, dupa gust, si se completeaza paharul cu citronada de lamaie/portocale. Se serveste rece de la frigider.

      Ștergere
  7. Ce articol deosebit, te-ai intrecut pe tine. Mi-ar placea si mie o cafetiera mai buna decat cea pe care o am..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nici nu am o cafetiera, aia din poza zici ca e decoratiune, nu alta!

      Ștergere
  8. Cafeaua ta dezgheață inimi, bre! Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o cafea hot, totul e sa dezghete inima cui trebuie! Multumesc!

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.