Când eşti la ananghie, gândeşte “good old times”

In seara aceea, când am închis telefonul, zãbovind mult timp cu ochii pe ecranul ce se stingea încet, am facut primul atac de panicã din viaţa mea. Sângele mi-a nãvãlit în obraji, vârfurile degetelor mi s-au rãcit, iar respiraţia a sincopat pentru o luuuungã clipã… Nu pentru cã cea mai bunã prietenã a mea mã sunase de la câteva mii de kilometri distanţã, anunţându-mã cã revine în ţarã, nu pentru cã îmi destãinuise abrupt “m-am casãtorit”, nici pentru cã turuise o poveste alambicatã despre o nuntã care nu avusese încã loc, ci pentru cã rostise:

“Am nevoie de cineva care sã se ocupe de organizare. Stii cã ai mei sunt prea în vârstã, rudele sunt prea departe, iar cu restul cunoştinţelor n-am prea ţinut legãtura, n-ai vrea sã mã ajuţi tu? Eu şi Eric iţi vom fi veşnic recunoscãtori. Iţi întorc favorea cu prima ocazie când te mãriţi.” chicotise ea cu o voce rugãtoare.

Iar proasta de mine, eu, cea care îmi dãdeam cu stângul în dreptul şi faceam trei drumuri pânã rezolvam o problemã banalã, am zis DA. Când am lãsat telefonul din mânã, deja ma batea gândul sã dispar de pe faţã pãmântului, sã-mi fac bocceluţa şi sã zbor undeva unde n-avea sã mã gãseascã nici o prietenã doritoare de servicii imposibile. Am pus mâna pe sticla de lichior de ciocolatã şi am luat un gât zdravãn. Bun lichiorul! La a doua duşcã mi-am adus aminte cã o colegã de serviciu fãcuse o petrecere de botez undeva…unde oare? In orice caz, ne povestise cu mare entuziasm ce bine fusese organizat totul. Am apucat din nou telefonul…

“Good old times” ciripi colega

Pfui, mã omoarã cu lecţiile ei de englezã. De trei luni numai despre asta vorbea.

“ Pronunţi bine…cu accent…” o perii eu niţel

 “Nu, frate! Aşa se numeşte restaurantul. E în Bucureşti, pe Bulevardul Decebal, la mezaninul hotelului Golden Tulip Times. E un avantaj, ai unde caza invitaţii.”

Am rumegat un pic informaţiile. Numele celor douã localuri îmi sunaserã placut în urechi, parcã ma teleportasem într-o epocã îndepãrtatã în care bunul gust şi rafinamentul erau reguli de bazã în societate.

“Merge pe linia vintage?”

“Nici vorbã! De fapt, asta e frumuseţea cu acest restaurant: este extrem de versatil. Este ca o coalã alba, dar de lux, pe care poţi sã desenezi ce vrei tu. Sunt receptivi la orice propunere sau dorinţã, îţi faci o idee despre temã şi totul se aranjeazã cu foarte mult bun-gust. Discutã cu ei, vezi cã au all inclusive, scapi de alergãturã.”

Trei zile mai târziu, stãteam la una dintre mesele restaurantului Good Old Times, admirând atmosfera luminoasã şi decoraţiunile inspirate ale încãperii, cu unul dintre consultanţi în faţã. Se vede cã mã aflu în locul ce primise titlul de “Hotelul anului 2010”. Simplu şi rafinat erau cuvintele de ordine. Semnasem contractul, achitasem avansul de 30% şi acum mã bucuram de … beneficii. Adicã degustam gratis pentru a stabili menu-ul. Viaţa de “wedding planner” începea sa mi se parã atractivã. Bineînţeles cã dupã ce bâjbâisem printre cunoştinţele mele culinare, cele mai sofisticate pe care le aflasem pe la diverse evenimente la care participasem, consultantul se îndurase de lipsa mea de experienţã:

“Ce-ar fi sã luaţi unul dintre menu-urile noastre de nuntã? Vã asigur cã sunt elaborate şi pot satisface orice pretenţie…Chef-ul nostru, Constantin Ianculescu, are o echipã de 4 stele şi va fi un adevãrat regal al aromelor. Vã recomand Bali sau Amalfi, combinã felurile mai exotice cu cele tradiţionale.”

“Duo parfait din ficat de raţã şi pui îmbrãcat în crustã de alune…” silabisesc eu cu voce şoptitã, simţind ca mi se bulbucheazã ochii.

Consultantul zâmbeşte cu condescendenţã, probabil obţine acelaşi efect de fiecare datã.

“ Bali sã fie!” hotãrãsc imediat.

“V-aţi decis ce temã doriţi pentru decoraţiuni?”

“Once upon a time, imagini peste tot.” zic eu scurt, dându-mi seama cã mã adaptez din mers chic-ului englezesc promovat de restaurant.

Consultantul mã priveşte cu oarecare uimire. Il lãmuresc.

“ Vreau sã fie un eveniment care sã celebreze povestea celor doi. Mi-au trimis fotografii cu ei, din cãlãtoriile pe care le-au facut, le voi alege pe cele mai romantice şi le voi imprima pe invitaţii, pe cartonaşele cu numele invitaţilor de pe mese, voi comanda un display care va fi expus la intrarea în salã, o sârmã simplã pe care vor fi înşirate câteva poze prinse în cârlige. Mi-ar plãcea foarte mult sã putem proiecta câteva imagini chiar pe unul dintre pereţii restaurantului…Ar putea fi fotografii alternate cu scurte poeme de dragoste…”

Consultantul ia notiţe.

“Sunt sigurã cã se poate aranja. Altceva?”

“Luminile. Stiţi, mã bate gândul sã fie o mare surprizã tot debutul petrecerii. La fel ca la o petrecere-surprizã aniversarã. Mirii vin de peste mari şi ţãri, nu s-au vãzut cu rudele şi prietenii de ceva timp…Ce-ar fi ca la intrarea în salã luminile sã fie stinse? Ar putea exista lumânari aprinse în vase de sticlã aşezate pe mese şi atât. Apoi luminile s-ar aprinde brusc, iar toatã lumea ar fi încântatã.”

“Este o idee frumoasã! Vreţi sã modificãm ceva în aranjamentele de pe mese?”

Mã gândesc câteva clipe şi dau frâu liber imaginaţiei:

“Dacã tot puneţi lumânãrele, puteţi adãuga si un bol cu bomboane sau bucaţele de ciocolatã? Mireasa este mare amatoare de dulciuri. Si un trandafir în mijlocul bomboanelor. Roşu! Ah, şi pe spãtarele scaunelor aţi putea prinde ghirlande delicate din trandafiri pitici. Galbeni şi roz.”

Intind mâna şi apuc paharul de Campari, curtoazie din partea casei pentru ca am comandat pachetul de bauturi Premium Full Base alãturi de menu, în timp ce consultantul se întreabã dacã fantezia cu ciocolatã nu este mai degrabã pe gustul meu decât al miresei.

“Vreo preferinţã pentru muzicã?”

“Mã bazez pe DJ-ul din all inclusive…” bombãn eu în timp ce Campari-ul îşi face mendrele printre neuronii mei. Consultantul tresare când continui, pun pariu cã acum regretã cã mi-a oferit paharul de Campari.

“In deschidere VREAU Journey cu When You Love a Woman…pe’ãsta s-au cunoscut. Apoi Brandon Heath cu Love Never Fails şi Christina Perri cu A Thousand Years…Yap, şi sã nu lipseascã Gravity al lui John Meyer ca ãsta îmi place mie! Plus Bruno Mars cu Just the Way You Are…si Stand by Me în orice variantã ”

Consultantul clipeşte iute.

“Voi transmite totul, fiţi liniştitã!”

Privesc pe ferestrele largi, gândindu-mã dacã am uitat ceva. Simt cã m-am achitat onorabil de o sarcinã dificilã.

“Pentru restul sunt sigurã cã aveţi toate soluţiile” zic eu cu voioşie, amintindu-mi cã pachetul All Inclusive Premium ma scuteşte de alte probleme organizatorice.

Doamna din faţa mea zâmbeşte cu amabilitate. Se pregãteşte sã mã conducã. Mã ridic şi îmi iau geanta. Nu facem nici doi paşi când mã opresc brusc:

“Mama-soacrã!” exclam cu groazã.

Insoţitoarea mea mã studiazã alarmatã.

“Mama-soacrã vrea telefon în afarã, internet si seif în camerã”

“Existã în toate camerele, fiţi pe pace!”

Rãsuflu uşuratã. Nu te pui cu mama-soacrã!

O lunã mai târziu, dansam pe Stand by Me, în atmosfera caldã a salonului de la restaurantul Good Old Times, gândindu-mã ce feţe fãcuserã mirii când se aprinseserã luminile şi descoperisera decorurile romantice în aplauzele invitaţilor.

O amintire nepreţuitã obţinutã cu atât de puţin efort!

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.