Mesagerul

Micuţa vânzãtoare de la fast-food-ul din colţ era cel mai cunoscut personaj din cartier. Nu numai pentru ca arãta ca Albã-ca-Zãpada, cu pãrul ca abanosul, pielea albã ca spuma laptelui şi buzele roşii ca cireşele, dar mai ales pentru cã pregãtea cele mai bune sandvişuri cu brânzã, cei mai sãnãtoşi cheeseburgeri cu roşii şi salatã şi cele mai gustoase plãcinte cu mere. Aşa se face cã, spre prânz, coada din faţa geamului prin care servea eroina noastrã cãpãta proporţii îngrijorãtoare, fiind alimentatã de copiii şcolii de peste drum, de adulţii aflaţi în trecere şi de pensionarii ce-si faceau veacul în parc.

Arina avea 17 ani şi o puzderie de admiratori, dare era prea obositã ca sã bage de seamã un asemenea lucru frivol. Muncea din zori pânã în noapte, ajutându-şi mama sã câştige banii pentru traiul de zi cu zi, iar când ajungea acasã nu-i mai era aminte de întâlniri cu prietenele sau plimbãri romantice. Nu cã fata nu ar fi visat la un prinţ cãlare pe un cal alb, dar visele ei erau ucise invariabil de statul în picioare şi rutina infernalã. Avea totuşi ochi pentru cei care îi erau clienţi fideli, iar zburdalnicul Toni, puştiul de 11 ani care o vizita la amiazã, îi era unul dintre cei mai simpatici.

In acea cãlduroasã zi de iunie, lucrurile pãreau sã lâncezeascã. Nu era încã ora când înfometaţii aveau sã dea nãvalã, iar Arina profita de momentul de linişte şi aranja tacâmuri şi şerveţele, pungi şi sticluţe cu condimente, farfurii de plastic şi alte marunţişuri, când o voce cunoscutã izbucni veselã în spatele ei:

“Te-ai hotarât? Vrei sã fii crema din sandvişul meu?”

Arina se întoarse iute, neputându-se abţine sã surâdã. Toni, puştiul cu tupeu, îşi iţea zâmbetul irezistibil pe deasupra tejghelei.

“Nu eşti cam scund pentru asemenea replici? Ce e cu tine la ora asta?” întrebã ea, lustruind un pahar.

Micul Toni clipi cu şiretenie.

“N-am fãcut ora de sport, am scãpat mai devreme. De fapt… ştii, am trecut pe-aici ca sã fac un serviciu unui prieten. Uite-l colo, pe bancã…”

Fata privi în direcţia indicatã de degetul murdar de cernealã al puştiului. Pe partea cealaltã a strãzii, la intrarea în parc, tolãnit într-o aparentã nepãsare, un bãiat înalt, cu o chicã de pãr roşu, încerca sã-şi ascundã emoţiile sub o expresie impenetrabilã. Arina îl cunoştea din vedere, uneori cumpãra ceva, de fiecare datã doar ca pretext pentru a începe o conversaţie. Se poticnea însã la primele cuvinte, se înroşea şi prefera sã o zbugheascã, învins de propria timiditate. Fata nu acordase prea mare atenţie acestor încercãri eşuate, nu avea pur şi simplu timp de analize freudiene.

“Prietenul meu m-a rugat sã-ţi transmit un mesaj” continuã Toni, cu o umbrã de mândrie în glas.

Arina oftã, dintr-o datã plictisitã. Nu i se pãrea o manevrã demnã de un pretendent, aceea de a folosi un copil pentru a-şi atinge scopurile. Fãcu un gest de lehamite, îndemnându-l pe Toni sã spunã repede ce avea de zis.

“Prietenul meu spune ca eşti aşa de frumoasã cã ai putea topi şi o bucatã de caşcaval şi ori de câte ori savureazã brânza pufoasã din sandvişul tãu, închide ochii şi are impresia ca vede un caleidoscop plin de culori.” 

Fata se opri surprinsã din trebãluit. La aşa ceva chiar nu se aşteptase! Faţã de bâlbâielile pe care le auzea în mod obişnuit, asta era o replicã chiar drãguţã. Aruncã o ocheadã spre banca unde Roşcovanul astepta cu încordare un rãspuns.

“Spune-i prietenului tãu ca îmi atribuie merite exagerate. Brânza pe care o folosesc este atât de delicatã încât pluteşte prin gurã ca un norişor trandafiriu purtat de vântul cãlduţ al verii. Aş prefera o persoanã care sã mã aprecieze cu mai multã sinceritate.”

Toni o zbughi ca din praştie, nerãbdãtor sã ducã mesajul.

“Ei, ce-a zis?” întrebã gâtuit Roşcovanul

“A zis cã nu se lasã aşa uşor. Trebuie sã lucrezi la poezie.”

“Bine, spune-i cã pot fi romantic, vesel, generos. Aş vrea sã o vãd fãrã toate tacâmurile şi salatele alea în jurul ei.”

Toni dãdu din cap cã a înţeles şi alergã înapoi peste drum.

« Prietenul meu crede cã stai îngropatã în taraba asta ca un şoricel într-un calup de emmentaler, cã ai fãcut o crustã ca un caşcaval pane, dar dedesubt eşti moale şi dulce ca o pufoşenie Delaco şi ar vrea sã verifice mai de-aproape aceastã impresie. »

In privirea fetei se ivi o sclipire de interes, iar colţurile ochilor cãprui se încreţirã a râs. Işi muşcã buzele sã nu-şi trãdeze sentimentele. Roşcovanul dovedea ceva mai mult spirit atunci când vorbea prin intermediari. Poate nu era atât de neajutorat cum pãrea la prima vedere.

« Spune-i amicului tãu cã nu mai cred de mult cã Luna este fãcutã dintr-o roatã de Maasdam, dar cred cu tãrie cã existã o cremã atât de albã şi de delicatã încât sã se dizolve tandru în gurã, dându-ţi un sentiment de pace de parcã ai privi un bebeluş dormind.»

Toni îşi luã picioarele la spinare, cu mesajul preţios pe vârful limbii.

Roşcovanul îl disecã cu ochi strãlucitori, parcã vrând sa-i smulgã vorbele direct din creier.

« Fata te avertizeazã cã nu trebuie sã o iei de fraierã, nu-şi mai face demult iluzii, dar asta nu înseamnã cã nu-şi doreşte puţin romantism în viaţa ei şi n-are de gând sã renunţe la acest vis »

Pretendentul rãmase tãcut, rumegând urmãtoarea mişcare.

« Spune-i cã nu sunt superficial, nu încep lucruri pe care apoi sã le abandonez. Tot ce vreau este sã mã lase sã-i dovedesc asta»

Arina tocmai ştergea pentru a doua oarã tejgheaua strãlucitoare de inox când creştetul lui Toni rãsãri în dreptul ei. Fu oarecum surprinsã de insistenţa Roşcovanului, nu se aşteptase la asemenea determinare, deşi încercase sã-l intimideze.

«Prietenul meu zice cã brânza este ca dragostea… pardon, invers… ca dragostea este ca brânza: se maturizeazã cu timpul, dar dacã o laşi o prea mult se întãreşte şi se usucã. Cicã el nu este genul ãsta. El crede cã dragostea, pardon, brânza reprezintã partea luminoasã a vieţii, este chiar Forţa care mişcã lucrurile în Univers» recitã Toni cu o expresie de uşoarã confuzie pe faţã. Curieratul inimii îi dãduse gata toate resursele metaforice. Simţea cã, dacã Arina nu cedeazã mai repede, o sã-i explodeze creierul de atâtea vorbe…smântânoase.

Fata rãmãsese cu gura cascatã. Nu pricepea si pace de unde ştie Roşcovanul atât de multe amãnunte despre ea, cã este fan brânzã şi fan Star Wars… Toate jocurile acestea de idei o impresionaserã teribil. Aruncã o privire tandrã spre micul mesager epuizat de dificila-i misiune şi chicoti încet cu o voce sprintenã ca un clopoţel de argint.

« Bietul de tine, cred cã n-ai înţeles nimic din toatã tevatura asta. Du-te şi adu-l aici pe amicul tãu. Vã voi face câte un sandviş cu cel mai gustos mascarpone din lume. Gustos ca o dragoste împãrtãşitã în pasiunea primului sãrut.»

Ei, ce ţi-e şi cu mesagerii ãştia !

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.