Translate

miercuri, 7 octombrie 2015

Fiecare avem o ştampilã…



Stampila pusã de alţii, ştampila pusã de societate, ştampila pusã de vecini, de colegii de serviciu, chiar şi de propria familie…Suntem clasificaţi în toate modurile posibile şi uneori ne clasificãm (sau calificãm) singuri în funcţie de pãrerile celorlalţi. Nu ştiu dacã aţi observat, dar percepţia noastrã asupra propriei persoane depinde în mare mãsurã de ceea ce credem noi cã ar putea crede ceilalţi despre noi. Vi se pare complicat? Si totuşi aşa este. Nivelul nostru de auto-apreciere este direct proportional cu aprecierea manifestatã de cei din jurul nostru. S-ar putea spune cã rareori reuşim sã cântãrim cu acurateţe ceea ce gândesc alţii despre calitãţile sau abilitãţile noastre, despre felul cum arãtãm, cum ne comportãm, cum navigãm prin viaţã.

Ei, când într-un final apoteotic şi glorios, adicã dupã o anumitã vârstã, am înţeles cât timp am pierdut frãmântându-mã ce este în capul semenilor mei, mi-am regãsit un anumit echilibru. Intr-un fel nu mi-a mai pãsat. Oamenii sunt unici şi ar trebui sã se mândreascã cu acest atribut, nu sã-l transforme în motiv de grijã sau de stres. Intre diferite perioade şi vârste existã variaţii destul de mari, iar pe parcurs ajungem sã semãnãm întrucâtva cu pãrinţii noştri, în gesturi, aspect fizic, ticuri, fel de a vorbi. Este chiar amuzant dacã vã gândiţi. Si cum eu am o fire destul de veselã şi auto-criticã, m-a distrat introspecţia şi analiza propriei personalitãţi. Vedeţi evoluţia mai jos!

Banuiesc, de fapt sunt sigurã, cã în copilãrie am fost genul timid. La şcoalã mã piteam în spatele colegului din faţã ca sã nu fiu vãzutã de profesor şi pusã sã rãspund la vreo întrebare. Asta în condiţiile în care învãţam şi ştiam fiecare lecţie.

Adolescenţa a fost sub semnul visãrii…visuri nãscute din prea multe ore petrecute între filele cãrţilor. Nu cã n-ar fi fost un lucru bun cititul, dar începusem sã fiu tare departe de viaţa realã, exasperându-mi pãrinţii.


Prin facultate prinsesem gustul distracţiei cu prietenii, începusem sã fac prizã cu realitatea, anostã sau nu, eram gata sã descopãr şi alte laturi ale traiului pe picioarele proprii, deveneam independentã.

Primul serviciu a însemnat si primele responsabilitãţi, familia a rotunjit suma acestora, iar vârsta a adus mai multã înţelepciune şi detaşare faţã de impresiile celorlalţi. 

De ceva timp am descoperit cã este plãcut sã reînvii câteva pasiuni din tinereţe, uitate pe parcursul anilor. Scrisul şi decoraţiunile sunt continuari fireşti ale orelor de lecturã şi desen de altãdatã. Aşadar, ce ştampilã mi-aş putea pune acum? Rãbdare!

Dacã v-au intrigat suficient imaginile cu ştampile de mai sus, trebuie sã mãrturisesc cã a fost un gest nu numai distractiv, dar aproape simbolic sã le realizez. M-a ajutat în acest joc Colop, maestrul în personalizarea ştampilelor, CEL care crede cã o ştampilã nu este numai un obiect de ajutor în afaceri, ci te poate reprezenta ca om, caracter, aspiraţii, relaţii cu cei din jur.
Acestea fiind zise si folosindu-mã de minunatele ustensile ale imaginaţiei puse la dispoziţie de maestrul Colop, sunt sigurã cã pot fi “ştampilatã” astfel:  un om care încearcã sã fie creativ cu viaţa şi preocupãrile sale, cu modul sãu de a înţelege lumea, adicã…


Este de la sine înţeles cã, la fel ca pe oricine, mã încântã ştampilele pozitive. Poate cã uneori sunt rea, cum zice fiu’meu, dar cu siguranţã sunt rea pentru cã îl iubesc. Poate cã uneori sunt încãpãţânatã cum scrie în zodiac, dar  sper cã mã încãpãţânez când urmãresc o cauzã bunã. Sau poate cã uneori chiar eu mã consider puţin egoistã, dar numai ca sã îmi îmbogãţesc cunoştinţele. Când vine vorba despre reuşitele mele uit cã nu îmi plac stereotipurile, tiparele şi ştampilele puse de alţii şi chiar îmi doresc o amprentã care sã mã reprezinte. Iar în acest moment mã reprezintã sticlele pe care le reciclez în obiecte de décor. 

Aşadar, ştampila MEA este în mod previzibil ecologicã, nu degeaba ma strãduiesc sã “salvez” sticle şi sã le dau o nouã viaţã, iar ImageCard-ul reprezintã obligatoriu chiar “operele” mele. Imi plac pãsãrile şi contrastul alb-negru, grafica liniilor simple susţinute de modele complexe, colorate, romantice, vintage, florale. Cu alte cuvinte, desenele reflectã chiar personalitatea mea şi asta ar trebui sã înţeleaga ceilalţi din stampila mea personalizatã.


Sfatul meu? Creati-va propria stampila, este un excelent exercitiu de auto-cunoastere.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.







18 comentarii:

  1. Fiecare om are o stamplia,depinde cat constientizeaza.In fotografia a treia este familia? Nu ne-ai mai aratat ce-ai mai lucrat in ultima vreme.Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sunt ai mei in poza, inclusiv eu bineinteles. Au fost momente in viata cand am fost mult prea constienta de stampila pusa de altii.

      Ștergere
  2. Frumoasă ștampila ta,îmi este dor de sticlele acelea superbe făcute de tine!
    O zi minunată îți doresc!
    Îmbrățișez cu drag și mulțumesc de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorba americanului: in curand...In curand vor veni si alte sticle, am luat o mica pauza de nevoie.

      Ștergere
  3. Tare interesanta ideea de baza a articolului si tare adevarata!
    Cate lucruri nu facem gandindu-ne de fapt la cei din jurul nostru si nu la noi!
    Succes in continuare si o seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Ne gandim prea mult la ce zic ceilalti si ratam satisfactia noastra. Macar pe o stampila sa fim noi cu adevarat.

      Ștergere
  4. Îţi doresc să-ţi găseşti ştampila care o doreşti. De la Colop sper! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au multe calitati stampilele Colop dar recunosc ca personalizarea este cea mai atractiva.

      Ștergere
  5. Stampilat...... de semenii noștri. În viața ni se pun etichete chiar dacă nu întotdeauna acestea sunt pe placul nostru. Dar... Dacă nu îți pasă, poți continua sa mergi mai departe așa Cum vrei, așa Cum îți dorești. Mi a plăcut articolul tău. Pozele de la mare nu ni le ai arătat și noua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va aduc si pozele...Partea haioasa la stampilele Colop e ca pot fi schimbate imaginile pe ele asa ca, daca ma simt altfel la un moment dat, pun imediat alta fotografie.

      Ștergere
  6. Frumos si adevarat... uite, ceea ce faci tu este o stampila a ta. Mai personalizata de atât nu poate fi. Bafta multa! Si la proba, si în munca ta artistica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Acum chiar ma bate gandul sa-mi fac o stampila pe care sa o pot aplica unde vreau.

      Ștergere
  7. Eheeeeee te.am vazut si eu!!! Desi naaaa...cu ochelarii de soare tot tb sa mai fill in the blancks :)
    Noi avem niste stampile mici si aurii cu inimioare, pe astea e ok sa le folosesc pe oameni, nu? ;))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hi, hi, e o poza mica, mica...nu prea imi place sa "ma arat". Stampile mici de jucarie am de la fiu'meu si da, ne stampilam cu ele pe maini si picioare, era foarte distractiv.

      Ștergere
  8. Prima mea stampila e tot de la Colop, ce amintiri frumoase.Un articol foarte util.

    RăspundețiȘtergere
  9. Numai eu am sfeclit-o! Nu-mi iese. Nu împrumuți?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vrei sa te ajut sa folosesti aplicatia?

      Ștergere
    2. Un bâlbâit incearcă să afle unde ar găsi urgent un loc să se ușureze.Când reușește să afle, exclamă: „Acu, e târziu. Nu mai am nevoie! ( Nici eu! )

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.