Eleganţa ca stare de spirit

Imi scutur fusta si îmi potrivesc sacoul. O eşarfã de matase completeazã imaginea. Nu sunt foarte mulţumitã de alegerile mele vestimentare, aşa cã mã mai privesc de câteva ori în oglinda de pe hol. N-ar fi prima oarã când m-aş întoarce în faţa şifonierului ca sã schimb întreaga ţinutã. Am o problemã cu armonia dintre starea mea de spirit şi hainele pe care le port. Trebuie sã « simt » formele şi culorile într-un anume fel, altminteri nu mã mişc din casã. Astãzi, de exemplu, şovãi…Sovãi pânã în momentul în care îmi cad ochii pe ghetele mele de toamnã. My boots…Imi însenineazã chipul. A fost una dintre cele mai inspirate achiziţii fãcute vreodatã. Indiferent ce aş pune pe mine, ghetele acestea îmi dau aripi. Par mai înaltã, mai sprintenã, mai sigurã pe mine. My boots, my heart, my life…

Pe vremea bunicilor şi strãbunicilor noastre, ale celor care avem totuşi o vârstã, existau şcolile de fete. Nu vã hliziţi, existau şi şcoli pentru bãieţi, nu rãmâneau pe dinafarã sãrmanii, dar vreau sã spun cã educaţia se fãcea diferenţiat. Cu alte cuvinte, în secolul al XIX-lea se recunoştea faptul cã femeile sunt de pe Venus, iar bãrbaţii de pe Marte, problemele formãrii personalitãţii fiind diferite totuşi pentru fiecare sex. Credeţi cã era ceva greşit în aceastã concepţie? Privind la stadiul în care au ajuns lucrurile în ziua de astãzi, în licee mai ales, trebuie sã recunoaşteţi cã ideea de a separa educaţia tinerilor ar putea avea câteva atuuri importante.

Cea mai celebrã instituţie de acest gen a fost Scoala Centralã de Fete din Bucureşti, întemeiatã de Barbu Stirbei în anul 1852 sub forma unui pension domnesc destinat copiilor din familii de intelectuali fãrã mari posibilitãţi materiale. Aici erau primite fetele din clasa de mijloc, taxele erau destul de mici si elevele erau tratate pe picior de egalitate, nefãcându-se discriminãri de niciun fel. Neaşteptat pentru acea epocã, şcoala era de elitã şi funcţiona într-un mod absolut democratic, singurul ţel fiind modelarea unui caracter frumos şi a unei ţinute intelectuale pentru copiii ce îi cãlcau pragul.

Sã fii harnicã, ordonatã, sã ai culturã generalã, sã ai maniere, sã stãpâneşti arta conversaţiei, sã ştii sã te comporţi în societate, sã ştii cum sã te îmbraci în anumite împrejurãri…acestea erau o serie de alte cunoştinţe pe care fetele le cãpãtau şi vã pot confirma asta deoarece bunica a urmat o astfel de şcoalã, iar foaia ei matricolã, cuprinzând materiile predate, m-a uimit întotdeauna. Erau acolo şi cursuri practice de gãtit, spãlat, cãlcat, era o întreagã pregãtire pentru viaţã pe care tinerele domnişoare trebuia sã şi-o însuşeascã.

Sã nu credeţi cã sunt închistatã în concepţii depãşite, dar uitându-mã la modul cum NU reuşesc reprezentantele sexului frumos de astãzi sã se ridice la standardele de altãdatã, nu pot sã spun decât cã parcurgem un regres social şi asta ar trebui sã ne dea de gândit.

Am fãcut acest preambul, nu cu scopul de a vorbi despre educaţia tinerelor de astazi, ci pentru a remarca faptul cã, în societatea contemporanã, se pierde noţiunea de « eleganţã » definitã ca un  ansamblu de trãsãturi exterioare şi interioare rezultate dintr-un echilibru cultivat pe toate planurile şi prea adesea catalogat drept snobism. In ultimii zeci de ani s-a indus ideea cã femeile pot fi mai relaxate în relaţiile cu ceilalţi, egalitatea între sexe a şters bariere care nu ar fi trebuit sa cadã niciodatã şi a eliberat alţi demoni, mai rãi decât cei ai severitãţii excesive, aceia ai unui libertinism extrem. Misterul feminin s-a dezintegrat cu un zgomot sec, ca o statuie prãbuşitã pe asfaltul unui nou tip de civilizaţie.

Dar ceea ce este mai rãu, dispar încet generaţiile care ar mai fi putut depune mãrturie sau ar mai fi putut face educaţie urmaşilor. Modelul meu a fost şi rãmâne mama mea. De o cochetãrie inepuizabilã atâta vreme cât a fost activã, la serviciu, continuã sã se îngrijeascã şi sã-i placã lucrurile frumoase la bãtrâneţe. Nici o încercare a vieţii nu a reuşit sã o abatã de la acest ritm. Este aşa cum ar trebui sã fie toate femeile: şarmantã. Sarmul feminin parcurge vârstele odatã cu noi, dar dacã noi confundãm aceste etape rezultatul este dezastruos.

Sunt foarte multe lucruri pe care le observ şi care mã sperie la generaţiile mai tinere deoarece semnificã schimbãri de mentalitate mai grave decât par la prima vedere:

…mã sperie uniformizarea şi înregimentarea în anumite canoane, lipsa personalitãţii, lipsa curajului de a-ţi manifesta stilul personal,

…mã sperie apetitul pentru cantitate în loc de calitate, transformarea « cheap and chic » în « cheap and freak », gustul pentru second-hand-ul de cea mai joasã speţã,

…mã sperie comoditatea, alegerea de a ieşi din casã oricum, în veşnicii blugi şi clasicul tricou/pulover,

…mã sperie exihibiţionismul personal, ca şi cum ai fi într-o eternã vacanţã la mare,

…mã sperie gustul de a fi la modã cu orice preţ, chiar îmbrãcând haine care nu ţi se potrivesc din niciun punct de vedere.

Stiţi ce mesaje transmit aceste « vicii » de comportament ? Eu vãd persoane, din nefericire foarte multe, care preferã sã aibã un loc cãlduţ, pe o linie de mijloc în care nimeni nu le remarcã. Confortul fizic şi psihic este mai preţios. Dacã toatã lumea poartã blugi, de ce aş fi eu altfel ? Vãd oameni care nu vor sã facã efortul de a investi în plus pentru o altfel de imagine. Nu vorbesc despre bani. In ciuda pãrerii generale, eleganţa nu este neapãrat costisitoare, este o chestiune de gust şi alegeri corecte. Vãd femei care acceptã plafonarea, care nu au curaj sã poarte pasteluri, care îşi pierd spiritualitatea.

Este toamnã şi toamna a scos la ivealã nuanţele pãmântii, închise. Strada s-a înnegurat brusc, hainele noastre şi-au scuturat culorile, la fel ca florile brusc ofilite. Trag pe mine un pardesiu cu geometrii roz si negru pe fond alb. Este mult prea deschis la culoare, dar cu timpul m-am obişnuit, chestie de auto-sugestie. Frica de culori intense pare sã fie o caracteristicã a concetãţenilor mei.

Poate cã şcolile de fete nu mai existã, dar sarcina educãrii lor a fost preluatã sub alte forme, mai moderne, mai accesibile, totul este sã vrei sã înveţi şi sã ai un dram de putere pentru a te auto-analiza.

Maestrã în crearea eleganţei prin forme şi culori, Eli Lãslean este un designer de top ce a contribuit la imaginea personalitãţilor de la noi în ultimii 20 de ani. Brandul românesc ELLIS se distinge prin ţinute vaporoase, extrem de feminine, amintind de minuţiozitatea detaliilor de altadatã, dar şi de cele mai moderne linii în croieli, fãrã ca acestea sã conducã la excese. Echilibrul guverneazã toate colecţiile ELLIS, motiv pentru care Eli Lãslean a devenit prima stilistã a Primei Doamne, o recunoaştere bine-meritatã. Inspirã-te din creaţiile designerilor, nu vei da greş niciodatã !

Astãzi poţi gãsi o platformã de mentorat, un concept interesant menit sã ajute la dezvoltarea personalã şi profesionalã.

Indrãzneşte pentru cã altora le va pãsa! Poţi intra în comunitatea Chic-Elite a celor care vor sã iasã din zona de confort, sã se redescopere din toate punctele de vedere. Chic-Elite nu înseamnã snobismul de care vorbeam la început, înseamnã eleganţa curatã, armonioasã, spre care se tindea în trecut, o balanţã ale cãrei braţe ţintesc în mod egal şi sufletul, şi inteligenţa, şi încrederea în sine, şi aspectul exterior.

Chic-Elite creeazã o comunitate de minţi deschise în care poţi activa fãrã teama de a pune întrebãri. Poţi întâlni online oameni cu experienţã care sunt gata sã-ţi clarifice nelãmuririle, fie cã sunt din domeniul juridic, antreprenoriat, carierã, esteticã, relaţii interpersonale, implicare socialã. Poţi citi despre femei de succes, despre canoane de frumuseţe, despre arta de a rãzbi în proiectele pe care ţi le propui, despre problemele altora şi modul cum au trecut peste acestea.

Ceea ce oferã în primul rând Chic-Elite este susţinerea comunitãţii pe care o creeazã şi sentimentul cã nu eşti singur în faţa încercarilor. Poţi publica materiale pe site şi poţi contribui la creşterea comunitãţii.

Dare. Care… Indrãzneşte sã comunici, sã scrii despre tine, sã înveţi, iar ceilalţi îţi vor oferi la rândul lor propriile experienţe, trãiri, sfaturi.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.