Translate

vineri, 16 octombrie 2015

Un scenariu «save energy». Horror !



Partea I
Muzica de fundal : « Ultimul Mohican » în versiunea lui Vangelis, crescendo cu nãbadãi


Uşa se închide lent în spatele meu. Incerc sã îmi acomodez privirea cu semi-obscuritatea rece şi umedã din interior. Umbre nedesluşite se furişeazã prin colţuri, dându-mi fiori pe şira spinãrii. Este greu de spus dacã sunt doar iluziile dimineţii ce se naşte în chinuri, frunzele agitate de curent ale ficusului din ghiveci sau intruşi în carne şi oase. Undeva, se aude o picãturã de apã lovind obsedant pereţii unei chiuvete. Mã zgribulesc şi strâng mai aproape geanta. Pale de aer îngheţat îmi mângâie umãrul drept, amintind de atingerea irealã a unui spirit rãtãcit.

Pun piciorul pe prima treaptã şi încep sã urc o scarã tocitã, trãgând cu urechea la orice urmã de zgomot. Se aude un vaier îndepãrtat, iar rãceala atmosferei se accentueazã pe mãsurã ce creşte altitudinea. Mã opresc cu inima cât puricele între etaje, sã-mi trag sufletul, dar vaierul se aude din nou, de data asta prea aproape, fãcându-mã sã uit cã este doar efectul tâmplãriei scorojite, de-abia mai ţinându-se în balamale. Tâşnesc pe scarã ca mânatã de demoni, în douã secunde ating nivelul doi. Aici întunericul este încã dens, nu existã nici o deschidere cãtre lumea largã. Un afiş desprins fâlfâie inexplicabil pe perete. Singurul bec în viaţã arde timid pe holul dinspre toalete. O tuse rapid înãbuşitã mã alerteazã din nou şi de-abia atunci observ silueta ghemuitã pe canapeaua deşãlatã din colţ. Nu disting decât ochii lucioşi şi un fir de fum şerpuind încet spre tavan. Sperietoarea rânjeşte spre mine, fãrã sã zicã nimic, apoi scuturã scrumul în farfurioara de pe masã. Incerc sã ignor ciudãţenia situaţiei şi sprintez cu ultimele puteri spre un liman. In cazul meu limanul mult dorit este o încãpere de la etajul trei, prea înaltã ca sã fie consideratã intimã şi prea latã ca sã treacã drept primitoare.
Este biroul în care lucrez de 11 ani şi aceasta este povestea mea.

Partea a II-a
Pe fundal muzicã lentã, dar puternicã, aia din « Linia maritima Onedin » este perfectã!

La finish mã împiedic de trei ori: în ultima treaptã, mai înaltã, a scãrii, în peticul de mochetã veşnic rãzvrãtit de la uşã şi în smocul de cabluri ce traverseazã încãperea.  Ma redresez rapid şi nu bag în seamã incidentul, pãţesc asta în fiecare dimineaţã şi n-am cãzut niciodatã în cap. In schimb mã apucã imediat strãnutul de la geamul defect, rãmas crãcãnat peste noapte, într-o permanentã aerisire. Mdeh, termopan depãşit de vârstã şi situaţie.
Incãperea în sine n-ar fi un coşmar dacã ar fi pusã la punct. Geamurile înalte cât peretele încearcã sã compenseze expoziţia spre nord. Nu vedem soarele niciodatã pe parcursul zilei şi de-aceea suntem puţin depresivi pe timp de iarnã. Deasupra tavanului foarte înalt se întinde podul, un spaţiu misterios care potenţeazã şi frigul, şi cãldura, trãim într-o extremã continuã. « Colectivul » nostru de 6 persoane (cândva eram 8) a suferit unele adaptãri fiziologice la condiţiile speciale din birou. Câteodatã stau şi mã gândesc cã noi ar fi trebuit sã plecãm în prima misiune pe Marte, eram gata antrenaţi. In birou atâţia oameni, dar mai multe calculatoare funcţionale, imprimante, scanner, frigider, telefon, aer condiţonat sub tavan, prize cât cuprinde, cabluri în toate direcţiile, uneori nu mai ştim de unde vin şi unde se duc. Din când în când sar siguranţele. Sau pocneşte sursa unui calculator. Previzibil.

Partea a III-a

Fundal : cer înstelat cu muzica triumfãtoare din Star Wars

S-o fi gândit cineva, vreodatã, sã apeleze la o termografie în construcţii pentru clãdirea asta ? Probabil, dupã prima imagine, ar fi chemat pompierii. It’s burning, baby, it’s burning !
Mai în glumã, mai în serios, nu înţeleg de ce ar prefera o insituţie sã dea atâţia bani pe facturi în loc sã eficientizeze constructia şi consumul de resurse. In sezonul rece, caloriferele vechi de fontã duduie, în timp ce tâmplãria de pe hol îmbãtrâneşte în stil shabby-chic, refuzând sã mai stea în poziţie. Lucrãm într-o construcţie vie, cu metabolism propriu. Fascinant, dar cineva plãteşte la greu pentru acest mic capriciu energetic. Prea ca la ţarã, vorba reclamei.

Imi şi imaginez nişte specialişti de tipul auditorilor energetici Enermed Impex, încercând sã punã un diagnostic unuia care este deja muribund. Ca sã fie resuscitatã şi sã obţinã un certificat de performanţã energeticã decent, clãdirea «noastrã» trebuie întâi exorcizatã de toate tarele constructive şi de echipamentele depãşite. Mai ales cã trebuie sã fie un exemplu de optimizare şi «save energy» pentru restul cetãţenilor.
Cel mai eficient ar fi fost sã se profite de Programul Casa Verde prin care statul subvenţioneazã instalarea de panouri solare şi centrale termice. Panourile s-ar fi potrivit la fix pe acoperişul nostru clasic, în pantã. S-ar fi impus astfel refacerea întregii instalaţii de încãlzire, izolarea exterioarã şi etanşeizarea ferestrelor prin înlocuirea tâmplãriei, altminteri investitia ar fi fost în zadar. In biroul meu, de exemplu, este evident cã o coborâre a plafonului şi construirea unui tavan fals ar aduce cãldura mai aproape de noi. In aceastã perioadã, toatã bruma de cãldurã generatã de respiraţia noastrã şi calculatoare (hi, hi) s-a dus taaaare departe, animând spiritele care bântuie podul.
Avem nevoie de luminã, asta e clar, neoanele nu consumã mult, dar pe holuri ar fi mers mai degrabã surse cu senzori, sunt colţuri unde chiar nu ajunge nimeni, nu ca nava Enterprise în celebrul Star Trek. Cât despre puzderia de echipamente electrice şi electronice, dacã tot nu le putem reduce numãrul, mãcar ar trebui înlocuite. De focul radiaţiilor, dacã nu de altceva.
Vã întrebaţi probabil dacã asistãm impasibili la acest dezastru energetic. Ei bine, facem ce putem. Inchidem tot, inclusiv întrerupãtoarele prelungitoarelor, când se terminã programul, nu de alta, dar la cât de veche este instalaţia nu vrem sã avem surpriza vreunui mic incendiu inopinat. Incercãm sã reparãm ce se poate şi sã stingem lumina dacã nu ne trebuie neapãrat. Chestie de reflex. Din pãcate, fãrã o serioasã iniţiativã de «sus», slabe speranţe sã beneficiem vreodatã de un adevãrat audit energetic şi de soluţii inteligente.
Aşteptãm cu interes iniţiativa şi o mai bunã politicã de «save energy and money». Sper sã o vãd pâna ies la pensie.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015. 





4 comentarii:

  1. Uau.....tocmai imi place si mai mult biroul meu! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti dai seama cum ma simt eu cand ajung in birourile modernizate ale altor institutii. Ca ratusca cea urata!

      Ștergere
    2. La noi totul e high-tech, pereti de sticla, etc..Masa de birou in sine e cam oldish...Dar recunosc ca e cel mai fain birou de pana acum!

      Ștergere
  2. De evitat auditor energetic ing Niculescu Claudiu. F slab pregatit.

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.