Jurnal de weekend-Mica noastrã dependenţã

Vineri ajung acasã, fericitã cã începe weekendul. Puştiulache butona calculatorul, la fel de fericit ca şi mine cã scapã douã zile de şcoalã. Nu mã învârt eu bine pe culoar cã vãd (oripilatã!) cum ecranul “computadorului” se schimbã în stil telenovelistic, adicã abrupt, la faţã şi capãtã o frumoasã înfãţişare în dungi multicolore. “Iese fum!” strigã ãla mic, eu mã reped într-un moment inspiraţional şi-l scot din prizã. Reflexele mele însã n-au putut evita evenimentul şi mirosul de ars care s-a degajat din unitate. Am rãmas amândoi cu gura cãscatã, încercând sã evaluãm dezastrul, fiecare din alte motive. Eu gândindu-mã cât vor costa reparaţiile, fiu-meu gândindu-se cam cât timp va dura pânã îl vom repune în funcţiune.

Parcã nu ne venea sã credem cã al nostru credincios calculici ne-a pãrãsit definitiv dupã nouã ani în care ne bucurase sufletele. Dupã vreo câteva ore am încercat sã-l bag din nou în prizã, sperând prosteşte ca a fost doar o trecãtoare stare catalepticã. Dar pe monitor au apãrut aceleaşi dungi ciudate şi atunci mi-am dat seama cã s-ar putea sã fie ceva mai serios. Certificatul de deces l-a semnat a doua zi Specialistul, dupã ce a demontat unitatea şi a constatat cã placa de bazã, placa video şi procesorul sunt definitiv şi permanent “out of duty”. Las la o parte jelania pe tema banilor, bocetele pecuniare şi testamentul unitãţii centrale prin care au mai rãmas câteva componente bune de valorificat. “Drama” cea mai mare au fost cele douã zile de weekend în care am stat fãrã distracţia oferitã de rãposatul calculator. Nu tu net, facebook, youtube, blog şi concursuri, mailuri şi joculeţe de tot felul. Afarã a fost un frig crâncen, am încercat sâmbãtã sã ne ducem pânã în centru şi am eşuat lamentabil tot în mall, cã ne îngheţaserã pãrţile posterioare şi nasurile. Unde e încãlzirea globalã când ai nevoie de ea? Acasã ne-am învârtit unii dupã alţii, la tv nu era mare lucru, copilul şi-a fãcut lecţiile pentru douã zile, de plictisealã, apoi s-a apucat sã deseneze peşti ceea ce nu-i a bunã, cã el de obicei deseneazã roboţi şi maşini tunate. Am fãcut la sticlãrie de mi s-a aplecat, dar pozele nu ştiu când vor ajunge pe blog... Ce vreau sã zic de fapt? Cã am constatat cu oarecare nelinişte cã lipsa calculatorului a produs un gol în ocupaţiile de zi cu zi. Ba chiar un fel de debusolare. Am încercat sã-mi imaginez ce fãceam înainte, când nu eram în posesia aparatului...Cu ce umpleam timpul dintre treburi. Citeam mai mult? Ne uitam la televizor mai mult? Ieşeam mai mult? Aproape cã nu-mi aduc aminte. Oare am devenit dependenţi de calculator? E grav pentru cã, dupã cum ştiţi, orice tratament de dezintoxicare duce mai întâi la sevraj. Ei bine, sunt şi eu curioasã cum va arãta sevrajul în familia noastrã dacã nu reuşim sã ne luãm alt calculator într-o lunã, sã zicem! Probabil vom reveni la viaţa normalã. Intrebarea este, chiar ne dorim acest lucru?