Asa se numeste cartea lui Louis Bozon, ziarist si prezentator radio-tv, cel care a fost alaturi de Marlene Dietrich pana aproape de ultima clipa a vietii. Mai precis, timp de douazeci si cinci de ani, Louis Bozon a fost ingerul Ingerului albastru...Acest barbat cu o infinita rabdare a fost executantul celor mai marunte dorinte ale divei. Un fel de companion-salvator-confident care s-a bucurat de increderea unei femei celebra pentru toane, generozitate, meschinarie, originalitate, exigenta, dorinta de perfectiune.
A cunoscut-o in momentul in care gloria ei incepuse sa descreasca si a asistat la framantarile si rabufnirile de orgoliu ale divei ce intra in uitare. Marlene Dietrich a disparut in 1992 si este inmormantata intr-un cimitir din Berlin. Autorul cartii i-a stat alaturi in perioada pariziana si a reusit sa publice o carte plina de umor si tandrete despre relatia sa cu actrita. Am rasfoit aceasta carte micuta, numai buna de luat in vacanta in valiza, cu aceeasi strangere de inima pe care am avut-o si la prima lectura. Unele lucruri e bine sa nu le stii niciodata. Pastrezi in minte o imagine si nu tii neaparat sa afli cum a fost obtinuta. Marlene este o stea indepartata, a afisat intotdeauna o pavaza nevazuta intre ea si restul lumii. Nu degeaba i se spunea "Ingerul albastru". Poate unele amanunte din ultimii ani ai sai m-ar fi interesat, dar nu tineam mortis sa o "vad" imbatranind. Pentru cei care adora sa citeasca despre viata vedetelor, cartea este insa o mica bijuterie. Louis Bozon este un talentat povestitor, foloseste mult dialogul, nu te ineaca in fraze greoaie si interminabile. Si a reusit cu brio sa puncteze esentialul, fara falsa pudoare, fara aluzii, fara sa se laude cu aceasta prietenie care i-a fost pe drept acordata. Daca reusiti sa gasiti cartea- a aparut in 1993 la editura RAO- si sunteti o fire visatoare, veti avea ocazia sa savurati cele 239 de pagini de amintiri din alta epoca.
Marlene a fost mai mereu inconjurata de o aura de mister. Pare interesanta cartea, din descrierea pe care o faci, dar asa cum spui, nu stiu... parca nu ne pica bine cand ii dam jos de pe soclu.
RăspundețiȘtergere