Ce-am gasit al meu sa fie!

Eu nu sunt o buna "gasitoare"... N-am gasit niciodata vreo bratara de aur sau vreun tescalau de bani pierdut de vreun ametit. Am vazut nu stiu cate cazuri la stiri, cu indivizi care uita sau ratacesc borseta cu mii de euroi sau lasa plasa (de piata!) cu milioanele pe nu stiu unde... Si intotdeauna exista cineva suficient de cinstit incat sa le gaseasca averea si sa o duca la politie. Pe mine indivizii care au puterea sa faca astfel de gesturi ma uluiesc, nu stiu daca ii admir sau sa rad de ei. De fiecare data, dupa o astfel de intamplare, am discutii cu prietenii mei despre ceea ce am face fiecare dintre noi in situatia in care am gasi banii pierduti de altii.
Eu sunt o fire sincera si recunosc cu mana pe inima ca m-as gandi fooooarte mult inainte de a inapoia banii. Culmea e ca, in mod normal, respect legea pana in panzele albe, sunt foarte atenta sa nu calc stramb! Si totusi, daca exista o vointa superioara care e cu ochii pe noi, inseamna ca gasirea banilor reprezinta o recompensa sau rezolvarea unor probleme pe care le avem, in timp ce pierderea lor de catre posesor este o pedeapsa pentru acesta. Cam usurica explicatia, nu? Ar putea fi foarte bine o incercare la care suntem supusi. Banii sunt ochiul diavolului, nu se zice asa? Dar, slabe sperante sa se intample cele de mai sus in cazul meu. Cum spuneam, lucrurile pierdute nu trag la mine. Exista persoane care gasesc lucrurile, iar sotul meu este una dintre acestea. N-as putea sa va ofer o explicatie pentru aceasta. Nu gaseste valori mari, gen tescalaul de bani, dar vine acasa cu diferite maruntisuri. De multe ori doar iesind in parc cu cel mic si a dat peste ceva!

In fotografie aveti doar bijuteriile. Cu exceptia pandantivului dreptunghiular de inox cu cruciulita in mijloc, restul sunt cercei rataciti carora eu le indoi toarta si ii transform in pandantive. Cei doi rotunzi, de sus, sunt din argint si ii port pe snur de silicon. Nu va spun cu cate cruciulite, chiar cruciuloaie, ba si icoane, a venit! Fiind superstitios, nu le arunca, iar eu, daca la aduce in casa, le pastrez ca, nu radeti, vad in chestiile astea diverse semne. Tin minte ca, inainte de casatorie, intr-o seara in care ne plimbam prin centru, la o ora cand era cvasi-pustiu, traversand printre masinile parcate am gasit un cercel de aur turtit. Cercelul acela a "intrat" in verighetele noastre, tot din superstitie. Ideea e ca daca ti se ofera ceva, trebuie sa il primesti, nu sa-ti pui prea multe intrebari. Dar sa revenim la dilema noastra principala... Fleacurile nu intra in discutie ca e clar ca nu ai cum sa le inapoiezi perdantului. Dar ce as face eu cu ceva mai de soi? L-as da sau nu inapoi? Greu de spus atata vreme cat nu sunt pusa in fata situatiei. Si nu va grabiti sa afirmati ca puteti sa dati un raspuns sigur si transant din prima. S-ar putea sa decoperiti ca sunteti mai corecti sau mai necinstiti decat v-ati fi imaginat.