Jurnal de weekend

In primul rand eu si fiu-meu am terminat de rasfoit, "together", o minunata carte pe care i-o cumparasem de 1 Iunie de la libraria Humanitas. Mi-aduc aminte ca am stat naucita, pret de vreo jumatate de ora, in fata rafturilor, incercand sa ma hotarasc la un atlas, pana cand vanzatorului i s-a facut mila de mine si m-a intrebat ce caut. Nu stiam ce caut, asa ca am deschis gura si am pus cea mai inteligenta intrebare ce-mi venise in mintea mea cea nehotarata: "Aveti ceva cu masini?" Ca era un librar profesionist, omul a dovedit-o din plin pentru ca nici nu m-a intrebat ce varsta are persoana careia vreau sa-i cumpar cartea, s-a dus glont la un dulap si a extras de acolo aceasta carte minunata numita " 365 de masini pe care trebuie sa le conduci", autori fiind Matt Stone si John Matras.

Sa fim intelesi, nu este o carte pentru copii, nici vorba! Este un volum-album plin de fotografii si date istorice+tehnice, extrem de atragator pentru pasionatii masinilor de colectie. Dar multimea pozelor, calitatea prezentarii, precum si informatiile prezentate pe intelesul tuturor, fac din aceasta publicatie o carte pentru toate varstele. Si sexele. Ei da, imi plac masinile ciudate sau deosebite, fiu-meu m-a virusat cu mania lui pentru automobile. M-a atras si subtitlul de pe coperta: "Cele mai sublime, ciudate sau scandaloase masini din ultimii 120 de ani...Pe cate le-ai condus?"

Pe niciuna dintre cele 365 de masini prezentate, evident! Si nici nu visez la asa ceva dar imi place lumea inventatorilor si designerilor de automobile, e fascinanta. Matt Stone este editor executiv al unor reviste auto, jurnalist auto si fotograf, iar John Matras este jurnalist auto de profesie, creator al site-ului carbuzzard.com. Amandoi sunt americani si e clar ca stiu sa vanda o carte de specialitate. In alta ordine de idei, sambata am fost din nou pana la Busteni, cu scoala deoarece excursia a tinut loc de serbare de sfarsit de an. 31 de copii+19 parinti=multa voiosie pana pe la 8 seara. Dar si ce oboseala! Ca odraslele noastre crescute pe betonul din oras, cand s-au vazut pe Valea Cerbului, intre paduri, au tasnit din autocar de abia am putut sa-i mai stapanim. Pe drumul de intoarcere (ce duce la Vaslui via Republica Ploiesti) am facut o halta la "chioscarii" cu artizanat asezati chiar pe DN1. Mamaaa, cand am vazut lemnaria alora mi-am adus brusc aminte ca banii disparusera intre falcile nemiloase ale micului tocator (pe crantanele, inghetata si chipsuri, acadele si un puscoci inutil, de plastic cu laser). Si am intrat in sevraj ca voiam ceva neaparat. Asa ca am mai avut finante doar pentru o chestie din rondele de lemn taiate la vreo 3 mm grosime si lipite, astfel incat sa formeze un fel de suport pentru asezat vasele fierbinti. Am luat doua cu cate 5 lei bucata. Astazi am vrut sa le decorez dar, vezi bine, daca le faceam cu tehnica servetelului, nu mai puteau fi folosite pentru oale. Le stricam destinatia initiala. Dupa indelungi deliberari, rastimp in care am spalat doua randuri de rufe ca sa ma limpezesc la creier, am hotarat sa fac un fel de suport pentru fotografii. L-am dat gata doar pe primul care arata cam asa...Dupa ce il fac si pe al doilea, le unesc cumva si le atarn pe perete.