Translate

marți, 14 aprilie 2015

Scholl - ingrijirea cu cristale de diamant

Candva am scris un articol numit "Mic tratat de ingrijire a picioarelor" , il puteti reciti, dadeam cateva sfaturi despre intretinerea calcaielor pe timp de vara, astfel incat sa nu aratam penibil in sandale. Ritualul propus de mine presupunea sa aloci ceva timp, macar o data pe saptamana, amaratelor de picioare. N-am vorbit nimic atunci despre posibilitatea de a te duce pur si simplu la un salon unde, cu tehnica si produse profesionale, sa capeti talpi netede si catifelate. Am presupus ca nu multe dintre noi fac chestia asta, din diverse motive, inclusiv cele financiare.
In ciuda faptului ca orice adult trecut de o anumita varsta prezinta probleme datorate purtarii incaltamintei, nu toata lumea stie ca acestea pot fi rezolvate si acasa, cu putina ambitie si informare. Nu trebuie insa sa ajungem in situatia in care excesul de piele ingrosata dura de pe talpi sa devina dureros si sa ne creeze un disconfort accentuat. In aceste situatii extreme chiar ca numai un specialist ne mai poate scoate din dificultate. Dar putem preveni si despre asta doream sa va vorbesc mai intai.

Daca ritualul propus de mine in acel articol vi se pare totusi prea complicat, vreau sa va anunt ca exista pe piata dispozitive care va pot scuti de acest efort si acestea sunt pilele electronice de picioare. Actionate cu baterii, aceste dispozitive pot fi utilizate zilnic, mentinand astfel pielea sanatoasa pe talpi. Scholl este o firma recunoscuta pentru produsele de ingrijire a picioarelor lansate de-a lungul timpului, dar si pentru pilele electronice din gama Velvet Smooth. De curand a fost lansata Scholl Velvet Smooth cu cristale de diamant, al carei capat rotativ are particule micro abrazive, este absolut sigura la utilizare si reprezinta o modalitate placuta de a ingriji picioarele in intimitatea casei tale.

Am avut ocazia, de cateva zile incoace, sa folosesc aceasta pila electronica si sa compar efectele cu ritualul pe care il practicam inainte. Prima utilizare a dispozitivului a fost neasteptata, voiam sa ma duc la culcare si mi s-a parut ca am calcaiele aspre. Nu suport sa-mi agate ciorapii, asa ca, fiind prea tarziu pentru alte gesturi, mi-am zis ca ce am de pierdut? Am scos pila din ambalaj, am verificat cele patru baterii din coada aparatului (se desurubeaza capatul acolo unde se vede inelul de cauciuc transparent), am indepartat foita de protectie a acestora si am rotit inelul argintiu de pe maner spre cifra 0, adica spre stanga cum se vede in fotografie. Nici macar n-am avut rabdare sa citesc instructiunile, atat de repede m-am prins cum se actioneaza. 

Am trecut capul rotativ al pilei de cateva ori peste fiecare calcai pana am simtit la pipait ca asprimea a disparut. Apoi, pentru a desavarsi senzatia de catifelare, am aplicat crema hidratanta Scholl Velvet Smooth cu formulele inovative MarineActive si DayMoist CLR.  Dupa care, pentru orice eventualitate, am citit si instructiunile. 
Pila electronica cu cristale de diamant este exact ceea ce intuiam: un dispozitiv destinat ingrijirii preventive. Nu va asteptati sa rezolve probleme grave de tipul bataturilor deja cronicizate sau al crapaturilor inestetice care solicita o ingrijire mai complexa. Cristalele de diamant servesc pentru exfoliere si este absolut necesar sa alocam, macar o data la doua zile, timp pentru acest tratament daca vrem rezultate rapide.
Dispozitivul nu este periculos nici macar atunci cand apesi din greseala mai mult, nu exista nici o sansa sa te tai, cristalele sunt totusi prea marunte. La o apasare prea puternica, capul rotativ se opreste si reporneste imediat dupa ce slabiti apasarea. Totusi, nu-l folositi pe o piele iritata sau cu rani, este la mintea cocosului ca nu face bine in aceste cazuri.


In timp ce actioneaza, pila produce un nor fin de particule de piele exact ca atunci cand va polizeaza o masea la stomatolog. Mie mi-a placut si senzatia data pe toata talpa, parca faceam presopunctura. Chiar daca o scapati pe piele curata, neingrosata, nu va va rani.
Trebuie mentionat ca tratamentul se aplica pe picior uscat, dupa care puteti spala picioarele si puteti aplica o crema hidratanta. Este important de precizat ca, in cazul in care aveti deja o pila Scholl Velvet Smooth, ii puteti monta un cap rotativ cu cristale de diamant, designul dispozitivelor este similar. Recomandarea este sa schimbati capul rotativ o data la 3 luni. Eu voi folosi de-acum aceasta pila si voi mai scrie un al doilea articol peste vreo doua saptamani probabil, rastimp in care voi vedea si rezultatele finale, dar si cat tin bateriile in cazul utilizarii zilnice. 

8 comentarii:

  1. Interesant, vroiam si eu sa aplic pentru acest produs, dar am zis ca nu mi se pare un lucru tocmai util, daca stau si ma gandesc mai bine, chiar mi-ar prinde bine si mie o pila electrica.Sa o folosesti cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu n-am mai folosit pana acum, nu stiam ca ma scuteste de atata munca.

      Ștergere
  2. E bine de stiut ca se opreste astfel se evita accidentele. Observ ca ati primit cosmetice diferite: serumuri, crema de noapte, hidratanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mie mi se potriveste crema hidratanta la fix, cam asa ceva foloseam si inainte. De fapt nu poti sa faci exfolierea fara sa te ungi si cu ceva dupa aceea, cele doua se completeaza.

      Ștergere
  3. Initial am fost reticenta sa folosesc pila electronica datorita, in special, pretului prea mare. Am considerat ca ce face aceasta pila se poate face la fel de bine si cu o piatra ponce. Reclama insa fara sa vrei iti ramane in minte si incepe sa lucreze astfel incat atunci cand am gasit din intamplare la reducere, considerabila, aceasta pila am achizitionat-o; concluzia este ca aceasta pila face mult mai bine si cu efort mai putin ceea ce se poate face cu banala piatra ponce.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diferenta este ca la piatra ponce trebuie sa muncesti serios ca sa ai rezultate plus ca talpa va fi tot aspra, trebuie sa aplici serios crema, pe cand la pila cristalele sunt fine si desprind mult mai eficient pielea, talpa ramane neteda si merge crema hidratanta.

      Ștergere
  4. Doamne, domnisoare si chiar domni, cu totii isi pregatesc piciorusele pentru vara ce se apropie. Si cum sa iesi in lume, la plaja sau pe "corso" daca nu ai ce arata...de sus pana jos! Si cum pielea subtire cu cheltuiala se tine, trebuie sa investim ceva pentru a arata impecabil.. Am descoperit minunea de la Scholl-pila cu cristale de diamant, ca pe o jucarie, dar un cat se poate de folositoare. Diamantul isi face treaba, ca doar are duritatea 10 (maxim) pe Scara lui Mohs a duritatii. Asadar, cu pulberea fina de diamant de pe pila electronica iti netezesti pielea calcaielor, apoi o fragezesti cu crema hidratanta si...gata, poti iesi in lume cu incredere.Nici cele mai carcotase priviri nu vor avea ce sa-ti mai reproseze...Sa vina varaaaaa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa m-am entuziasmat si eu cand am folosit-o. Oricum, cheltuiala se amortizeaza plus ca beneficiezi de calcaie frumoase.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.