Translate

luni, 28 mai 2018

Gerald Harvey Jones, pictorul vestului salbatic

Gerald Harvey Jones este un pictor american care s-a nascut in anul 1933 si traieste in prezent, impreuna cu sotia sa, in orasul Fredericksburg din statul Texas (SUA), intr-o casa veche de 150 de ani, ridicata de imigrantii de origine germana.
Asta va arata, la prima vedere, ca artistul este iubitor de istorie si lucruri traditionale si nu va inselati deloc. Acest pictor extrem de apreciat de concetatenii sai s-a remarcat prin subiectele din alte epoci, imortalizand in operele sale o America pe care astazi o cunoastem doar din filme. Orase de altadata sau scene din Vestul salbatic, acestea sunt bucatile din trecut pe care el le reinvie in tablourile sale absolut exceptionale.


La comemorarea a 150 de ani de existenta, Institutul Smithsonian l-a desemnat pe Harvey sa realizeze "The Smithsonian Dream", o pictura care sa celebreze acest eveniment de importanta nationala.
Recunoscandu-i-se meritul de a mentine vie istoria Americii, G.Harvey a fost recompensat cu nenumarate premii, iar munca sa a fost subiectul a trei carti. Lucrarile sale se gasesc in colectiile marilor corporatii, ale presedintilor americani, ale guvernului, ale sefilor de stat straini, in muzee prestigioase.

In ciuda imensului succes, artistul este de o modestie rar intalnita. Sufletul sau cald se regaseste in atmosfera calma a oraselor pictate, chiar daca, de cele mai multe ori, peisajul urban este incetosat, infatisat sub ploi si vreme urata. Culorile raman vii, insufletite, lumina pare de sarbatoare si acest contrast este o caracteristica a picturilor lui Harvey. De peste tot razbat emotia, dragostea pentru oameni, chiar si atunci cand subiectul se muta in peisajele brute, dure ale salbaticiei.

Mi-a fost tare greu sa aleg cateva imagini reprezentative, sunt atat de multe tablouri frumoase, incat le-as fi pus pe toate aici sau pe fundalul blogului. Picturile cu cowboys sunt exotice si emana o autenticitate greu de egalat, ca si cum pictorul ar fi pus pe panza fragmente de viata traite de el insusi, amintiri dintr-o existenta anterioara. Diferenta fata de alti artisti este ca Harvey nu reda scene violente, ci doar traiul de zi cu zi, dedicat muncii sau familiei, in aspectele sale cele mai pasnice.
 
 
 
 
 
 
 

3 comentarii:

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.