Greu la deal...

Am zis ca ma duc la Tohani, m-am dus...Dar sa te tii caldura, neicusorule, tiling-tiling imi faceau clopoteii lui nenea Iancu in cap, ca am experimentat si o durere de masele atenuata cu un paracetamol la plecare. Chiar si asa, n-am fost tocmai valida. Am facut vreo doua opriri, de fapt trei in urbea Mizilului, ca mai aveam de impartit ceva materiale, unul la primarie, unul la centru, unul la scoala de fete, pardon, la liceul teoretic. Care va sa zica!
Mi-a placut de secretarul primariei, ca m-a luat la per tu desi nu ne cunoastem, eu voiam doar sa-mi semneze ordinele de deplasare. Probabil m-a vazut in pantaloni si cu parul in vant, putin maciuca din cauza durerii de falca si o fi zis ca sunt vreo duduie, lucru ce ar fi trebuit sa ma flateze, nu? Dar mi s-a parut interesant ca si el a pomenit de pesterile si liliecii de care va vorbeam aseara. Sa stii ca e vreun semn. Trebuie sa vad neaparat locurile. Omul s-a oferit sa ni le arate si i-am promis ca ajungem si acolo. Soon! In liceu am intrat ca'n branza, dupa ce am incercat toate usile posibile, am dat peste femeia de serviciu care mi-a spus ca toata lumea e pe metereze. Dupa care a luat si ea usile la rand. Intr-un final m-a dus la contabila, singura care presta ceva la ora aia. Absolut identic si la fel am patit si la scoala generala din Gura Vadului unde nici n-am mai apucat sa intru pentru ca femeia de serviciu tocmai incuia usa intr-un mod irevocabil. Dar i-am pasat ei materialele, a zis ca isi aminteste de activitatea noastra cu elevii si de Stanca Tohani, macar avem satisfactia ca tot boborul din comuna a aflat cu ce se mananca aria asta protejata. Ei, e buna si constientizarea la ceva. In sfarsit, dupa atatea opriri, am ajuns si la baza dealurilor. Cand am iesit din masina, m-a lovit violent in crestet un soare nemilos. Sapca din dotare nu era cine stie ce pavaza. Pustiul meu se bucura ca vede natura si tipa intruna ca dau peste el muste, lacuste, paianjeni si greieri. I-am explicat ca asa e in salbaticie si nu cred ca a fost prea fericit, probabil i-ar fi convenit un loc in care sa nu-l intepe nimic. Dar am compensat cautand pietroaie cu fosile de animale acvatice, pe meleagurile alea a fost o mare acum zeci de milioane de ani, asa ca, practic, oriunde scurmi, dai peste calcar si vietati stravechi. Deocamdata n-am observat decat maruntisuri, melci si scoici, ar fi interesant sa descoperim si vreun peste, ceva mai reprezentativ. Am incercat sa o luam roata pe la poalele primului deal, nu inainte de a face o pauza la umbra pinilor, unde adia un fir de vanticel, nu de alta, dar caldura era coplesitoare. Uscaciune pe toata linia, n-a mai ramas nimic din floricelele pe care le poti vedea in aprilie-mai. Mare minune daca nu izbucneste vreun incendiu, cum s-a intamplat in alti ani, ca iarba e ca iasca. Singurii care rezista eroic sunt melcii, atarnati pe firele de plante cu zecile, si gusterii care o zbughesc cu mare repeziciune, fosnind prin vegetatia deja moarta. Am gasit o potecuta si am mers cat am putut, printre tufarisurile dusmanoase de maces, salcam si alte chestii plantate de silvici. Am tras vreo doua poze, dar apoi am constatat ca le-am facut alb-negru pentru o tenta vintage. Fraiera de mine am uitat sa verific setarile! Dupa vreo ora de bantuit, ne-am recunoscut neputinta de a continua prin soarele acela criminal. Si cum mai patisem, de ne arsesem pe brate si fata, am zis ca ar fi mai bine sa ne intoarcem la masina. In nici o ora eram inapoi acasa, asa de epuizati incat de-abia am fost in stare sa ne dusuim si sa mancam ceva. Sincer vorbind, chiar cred ca s-a resimtit furtuna aceea solara de care se vorbea la stiri. A fost o atmosfera grea, insuportabila, incendiara.

se vad bine scoicile prinse in calcar...

cariera de calcar de unde se desprind intruna grohotisuri

vedere spre Mizil

vedere spre culturile de vita de vie din vecinatate