Desi este impropriu spus deoarece la multi dintre semenii nostri este vorba de o severa amnezie ce ii loveste mai tarziu in viata cand "cei sapte ani de-acasa" sunt deja trecuti la capitolul "amintiri neplacute din copilarie". Pentru unii chiar traumatizante daca parintii s-au straduit, prin mai multe metode, sa le vare ceva in creieras si au esuat lamentabil. Care va sa zica... Trebuie sa retineti faptul ca haina nu-l face pe om si, in ciuda unor toale dichisite, a fetii tencuite si a parfumului de lux, este suficient sa deschizi gura sau sa faci un gest marunt ca sa-ti dai in petic si sa se vada pestera din care ai iesit.
Mi s-a intamplat sa dau peste persoane extrem de abile in mediul social, foarte active in intretinerea relatiilor interumane, capabile sa descurce itele oricarei incurcaturi birocratice prin "impingerea" unei atentii acolo unde este necesar si care trec drept adevarate exemple de "razbatere" prin viata. Este adevarat ca astfel de calitati sunt la mare cautare in ziua de azi, dar, aveti mare grija! Daca in spatele lor nu exista o temelie formata din ceva cultura si buna-crestere, oamenii vor mirosi impostura de la distanta si, mai pe fata, mai prin dos, la o barfa, te vor dispretui amarnic, in ciuda tuturor eforturilor tale. Asadar, iata ce ma deranjeaza pe mine la semenii nostri.
1. Toaletarea in public
Eu inteleg ca romanii sunt mai non-conformisti cu regulile de buna-purtare si au trecut printr-un regim comunist profund muncitoresc, dar totusi! Daca va mananca undeva intr-un loc plin de lume, evident ca incercati sa va abtineti, nu treceti la fapte chiar pe loc. Ceea ce mi se pare ciudat, asa cum spuneam in preambul, este faptul ca astfel de gesturi necontrolate apar spontan la unele persoane mai scuturate, de la care nu te-ai astepta la asa ceva. Toaletarea urechilor , a nasului, curatarea unghiilor, a scalpului, urmata de studierea continutului este o activitate destinata exclusiv spatiului intim de acasa unde poti sa faci ce vrei, cum vrei. Am vazut o domnita in troleu, gatita cu o rochita fara maneci foarte pretentioasa, care, in timp ce astepta sa coborare, a inclinat capul si s-a mirosit "discret" la subrat, i s-a parut probabil ca simte ceva, asa ca a inceput sa se stearga direct cu degetelele de transpiratie, oferind un spectacol pe cinste.
2. (Ne) Batutul in usa
Indiferent unde vrei sa intri, daca te afli intr-un loc strain si ai o usa inchisa in fata, bati in ea si astepti sa te invite cel dinauntru. Batutul nu are absolut nici o noima daca nu astepti sa auzi o voce dinauntru care sa-ti spuna ca poti intra. Ciocanitul in usa nu este un gest formal, este un mod de a te asigura ca nu-l surprinzi pe cel ce se afla de partea cealalta, in posturi jenante. Asta e conventia!Eu lucrez cu publicul la serviciu si va asigur ca ne-am trezit in mijlocul biroului, de nu stiu cate ori, cu persoane straine care au intrat ca prin branza, fara nici o apasare. Motiv pentru care am pus un afis mare pe usa in care am scris ca persoanele din afara institutiei sunt rugate sa ciocaneasca. Vi se pare prea mult? Dar cand va duceti la o toaleta publica ciocaniti in usa? Ei bine, asa trebuie sa ciocaniti peste tot. Asta in cazul in care nu considerati ca o institutie publica este mai prejos ca un WC, ceea ce nu m-ar mira la cum gandesc unii.
3. Comportamentul prea familiar
Aici as avea o observatie pentru soferi si calatorii din automobile. Cand sunteti in trafic, fiti convinsi ca masina nu va fereste de privirile celorlalti. Daca va opriti la semafor langa un autobuz, va asigur ca toata lumea de la geamul autobuzului va casca gura la interiorul masinii voastre, din pura plictiseala. Asa ca aveti grija pe unde va scarpinati sau cat va ridicati fustele peste picioare. Daca nu va duce capul ca asa se intampla, ar fi cazul sa mai lasati masina si sa mai circulati si cu autobuzul.
4. Vorbitul la mobil in autobuz
Daca esti in mijloacele de transport in comun, te asigur ca o convorbire telefonica mai lunga de cateva replici va incepe sa-i agaseze pe cei din jur. Unu la mana ca nu tin sa-mi prajesc creierul cu undele aparatului tau si doi la mana, chiar nu ma intereseaza problemele tale existentiale. Daca nu este ceva cu adevarat urgent, ii poti spune persoanei din telefon ca o suni atunci cand ajungi la destinatie. Am asistat la convorbiri interminabile si uneori la admonestari din partea celorlalti. Va trebui sa vorbesti in telefon pe un ton mai ridicat pentru ca este zgomot si nu te aude celalalt, asa ca mi-este imposibil sa nu ascult ce vorbesti, atata vreme cat tu trancani la un metru de mine.
5. Intrebari si marturisiri intime fata de cvasi-cunoscuti
Exista persoane extrem de comunicative. Trebuie insa sa-ti cenzurezi putin volumul acestei comunicari. Una e sa insiri vrute si nevrute cu cea mai buna prietena si alta e sa prinzi in corzi o cunostinta oarecare si sa o naucesti cu intamplarile din viata ta. Exista subiecte de interes general ce pot fi abordate si care sa-l implice si pe cel cu care vorbesti. Ideal ar fi sa porti un dialog, nu un monolog. Daca vezi ca celalalt iti raspunde monosilabic, cu "mda", "nu", "asa e", e clar ca nu-l pasioneaza chiar deloc subiectul si vrea sa scape de tine, dar nici nu vrea sa fie nepoliticos. Fa un efort de atentie si observa semnele care iti spun ca trebuie sa retezi convorbirea si sa lasi omul sa plece. Unele persoane ajung sa te copleseasca cu problemele lor de familie sau de sanatate, desi le-ai intalnit de trei ori in viata si atunci fiindca ai fost fortat de imprejurari. In astfel de cazuri avem de-a face cu vampirii energetici. Sunt cei care deverseaza in capul tau energia negativa din viata lor si, in acelasi timp, se alimenteaza cu energia ta, secatuindu-te de puteri. Invatati sa-i ocoliti si sa le taiati macaroana.
:))) Mi-a placut stilul de admonestare. Ai impresia ca celor carora li te-ai adresat ar pricepe ceva?
RăspundețiȘtergereEu l-as mai pune si pe ”Buna ziua” cand intra undeva ... dupa ce eventual au batut la usa :)
Stiu ca e in zadar. Daca nu le-a intrat in reflex pana la o anumita varsta, e greu sa mai invate ceva. Si rezistenta asta la schimbare spune multe despre inteligenta cuiva.
ȘtergereFoarte buna lista si, din pacate, ceea ce semnalezi in ea este intalnit foarte frecvent in jur.
RăspundețiȘtergerePot sa-ti spun ca sunt oameni care nici macar la usa unui WC nu stiu sa bata, daramite la usa unui birou. Intra direct peste omul aflat in toaleta, fara sa se sinchiseasca. Cat despre cei cu vorbitul la telefon, pentru mine sunt cei mai enervanti. Exista multi oameni care vorbesc la telefon aproape non-stop. Si nimic interesant, toate banalitatile posibile.
Pe mine ma mai deranjeaza si cei care se simt superiori si tin neaparat sa ti-o arate, plini de aroganta. Chiar si in blogosfera am intalnit asemenea persoane. :(
Foarte adevarat si foarte bine punctat! mie mi-e teama de societatea ce va fi peste vreo 20 de ani, cand teribilistii de acum vor fi maturi si cand vor avea la randul lor copii....
RăspundețiȘtergereCata dreptate ai, Crina! Numa' ca pe unii nu ii vei schimba nici daca le-ai schimba creierul...Asa ca, vrem-nu vrem, trebuie sa ii suportam pe toti (:
RăspundețiȘtergereDa, Ana Naghi ma numesc :D Doar ca am devenit anonim intre timp :P
ȘtergereHe, he...cred ca iar e de vina setarea cu comentariile de la mine, ca nu stiu ce sa mai aleg...Cat despre semenii nostri, stii vorba "nu stii-te invatam,nu vrei-te obligam!"
Ștergere