Dulcele parfum al dragostei

Perry cel Negru era un tânãr alunecos ca o şopârlã, iute ca un ţipar şi viclean ca o vulpe. Si era Şoptitorul regelui… Işi şterse lama sabiei de pantaloni, apoi o vârî în teaca ce-i atârna neglijent de curea. Nimic din înfãţişare nu-i trãda poziţia de la curte. Ca toţi Şoptitorii dinaintea sa era extrem de discret. Si la fel de letal. Dacã n-ar fi fost pieptarul de zale şi mişcãrile agile, rod al unei îndelungate pregãtiri de spadasin, probabil s-ar fi confundat cu masa amorfã de ţãrani şi slujitori ce inundau în permanenţã vechea cetate de scaun. Se apropie cu paşi vioi de butoiul din curte şi îşi turnã douã cãuşe de apã în creştet. Pãrul lung, negru ca abanosul, cãpãtã strãluciri stinse. Picuri limpezi i se scurgeau încã pe chipul oacheş când un bãiat desculţ alergã spre el, înotând prin noroi.

“Stãpâne, te cautã Primul Majordom! Se pare cã regele este furios…”

Perry nu-i rãspunse. Ar fi oftat, cãci ştia motivul acestei subite chemãri, dar nu-şi permise nici mãcar o grimasã. Doar o uşoarã obosealã i se lãsã ca un vãl peste ochi. Porni cu paşi rari spre intrarea în castel.

In marea Salã de Consiliu lumina pãtrundea cu zgârcenie cãci soarele trecuse dincolo de turnurile de veghe. Chiar şi aşa Perry cel Negru vãzu de la distanţã agitaţia Majestãţii Sale. Acesta îşi flutura mantia roşie, cu broderii bogate, plimbându-se de colo colo şi rãcnind la Majordom. Observã apariţia omului sãu de încredere şi se repezi la el ca un vultur, vãrsându-şi nervii:

“Perry, tu eşti de vinã!”

Şoptitorul puse un genunchi în pãmânt şi îşi înclinã capul.

“Cum e voia Majestãţii Voastre.”

“Mã scoţi din minţi cu supuşenia ta! O caut de douã zile…Unde e fiicã-mea?!! Mâine se întruneşte Consiliul şi trebuie sã le dau un rãspuns. Inţelegi?”

Tânãrul evitã sã se uite în ochii bulbucaţi de furie ai regelui, ca sã nu-l provoace şi mai tare.

“Pânã disearã va fi în faţa voastrã, Stãpâne” mormãi el spãşit. Se ridicã cu un zvâcnet şi pãrãsi în grabã sala.

“ Afurisita de Catherine!” ii scãpã o sudalmã printre dinţi. Se sãturase pânã peste cap de perdafurile pe care le încasa zilnic din cauza ei. Se cunoşteau practic de o viaţã. Crescuserã împreunã în umbra masivã a cetãţii, explorând catacombele în ruine şi scoţând peri albi Doicii regale, cu nebuniile lor. Mai târziu, tovãrãşia lor de copii luase o întorsãturã ciudatã. Ea se transformase peste noapte într-o prinţesã cu toane, el devenise Şoptitor, iar sentimentele i se aspriserã în vâltoarea unei vieţi de soldat. Dar tot în capul lui se spãrgeau oalele, exact ca în copilãrie.

Se gândi când şi unde o vãzuse ultima oarã…Da! In urmã cu douã zile îi dãduse cu tifla, în timp ce dispãrea pe poartã, cãlare pe iapa andaluzã, albã ca laptele. Pe care tot el fãcuse imprudenţa sã i-o dãruiascã la ultima aniversare. Stia unde sã o gãseascã. Ieşi din cetate şi îşi mânã calul de-a lungul zidului de apãrare, dând roatã aşezãrii. Exact când începuse sã se îndoiascã de intuiţia sa, vãzu frumoasa iapã albã, priponitã de un tufiş de mãceş. Işi legã calul lângã andaluzã, apoi se apropie de zid, verificând pietrele acoperite de liane, pânã dãdu de o uşã ponositã de lemn. O împinse cu putere, stârnind un scârţâit de protest în balamalele ruginite şi începu sã coboare cu atenţie.

La început nu distinse mai nimic în întuneric, doar un parfum puternic, ca un fir cãlãuzitor prin bezna groasã. Işi duse mâna înmãnuşatã la nas, încercând sã estompeze adierile ameţitoare. Pipãi cu talpa treptele nesigure dar, dupã câteva bâjbâieli, întunericul pãru sã se destrame încet. Scãriţa îl condusese într-o încãpere mult mai mare decât se putea ghici la prima vedere, mobilatã cu o amestecãturã de mese, rafturi şi dulapuri strãvechi, cotropite de carii. Perry clipi, încercând sã-şi acomodeze ochii cu lumina chioarã a lumânãrilor. Nu-i plãcea locul. Se afla în laboratorul Reginei Vrãjitoare, legendara Gurun, mama stãpânului sãu şi bunica lui Catherine. Era moartã şi îngropatã de mult timp, dar Perry tot avea senzaţia cã fantoma hoaşcãi pândeşte de undeva, din cotloanele prãfuite ale încãperii.

“Katy…” pronunţã el cu oarecare îndoialã, dar imediat desluşi o siluetã subţire trebãluind în dreptul sticlãriei ce zãcea împrãştiatã peste tot. Retorte şi eprubete, sticluţe şi arzãtoare, mojare şi boluri, toate fãceau parte dintr-un adevãrat arsenal de alchimist pe care prinţesa îl moştenise de la ilustra sa înaintaşã. Fata stãtea în penumbrã, concentratã asupra unei sticluţe pe care o scutura energic, cu pãrul castaniu revãrsându-i-se în valuri pânã la mijloc, cu mânecile suflecate şi un şorţ de bucãtãreasã legat dupã gât. Şoptitorul o privi cu un amestec de duioşie şi…altceva, de la un timp altceva-ul acesta îi sãgeta pieptul ori de câte ori îşi întâlnea vechea prietenã.

“ Nu sta degeaba! Vino şi ajutã-mã!” se auzi vocea ei poruncitoare. Perry începuse sã urascã tonul ãsta rãsfãţat. Odatã intratã în laborator, Catherine pãrea sã sufere o metamorfozã, parcã spiritul lui Gurun punea stãpânire pe ea, fãcând-o sã uite de toate…

Pe degetele prinţesei strãlucea inelul cu rubin roşu al bunicii sale, o piatrã imensã ce reflecta lumina în feluri nemaivãzute, de parcã o lume întreagã zãcea prizonierã în interiorul ei.

 “ Vino odatã! Miroase asta!” se rãsti fata. Perry se apropie cu oarecare silã şi simţi mâna ei micuţã cum îl apasã pe ceafã, obligându-l sã adulmece  amestecul din sticluţã.

“Ce zici? Sunt pe-aproape? Am pus bergamote şi prune, ceva iasomie, patchouli…poate ar merge nişte frangipani…nu ştiu, zãu! Vreau un parfum greu, plin de putere, irezistibil, hipnotic, un parfum pentru care sã-ţi dai viaţa..”

“Killer Queen” mormãi Perry în barbã.

“Poftim?!” fãcu prinţesa pe un ton ofensat. “Eşti ironic, domnul meu?”

“Nu mi-aş permite aşa ceva…Katy, tatãl tãu te cautã, trebuie sã vii cu mine…”

“Nu vreau sã mã mãrit, m-am sãturat sã tot discut despre asta! Mã voi mãrita cu cineva care sã împãrtãşeascã pasiunile mele, nu care sã aibã cea mai mare armatã, cei mai mulţi bani sau sã mã îngroape în bijuterii”

“ Atunci de ce nu te mãriţi cu Laurent Le Guernec, cã el ţi-a dãruit esenţe şi reţete şi ţi-a bãgat gãrgãuni în cap despre parfumul perfect?” replicã Şoptitorul cu nãduf, simţind cum începe sã-şi piardã rãbdarea. Prinţesa îl sãgetã cu o privire curioasã, fãcându-l sã regrete cã îşi dezvãluise sentimentele.

“M-am gândit…cred cã am o soluţie…” adãugã Perry repede, încercând sã estompeze efectul vorbelor de mai înainte. “O soluţie care îl va potoli pe rege pentru o vreme, iar ţie îţi va da un rãgaz. Tatãl tãu te iubeşte foarte mult şi o va accepta, sunt sigur!”

Prinţesa se încruntã, cãutând un semn cã prietenul ei glumeşte, dar nu-l gãsi.

“Poftim, te ascult”

“Este vorba despre o întrecere…între peţitori. O goanã dupã ingrediente pentru parfumul tãu. Ii punem sã caute lucruri imposibile, îi trimitem în locuri periculoase. Câştigãtorul va fi Alesul…dacã va supravieţui vreunul…”  încheie Perry cu un zâmbet ironic.

Katy îl privi cu multã surprindere, intrigatã de simplitatea propunerii.

“ Si ce îi punem sã caute? Gheare de dragon, aripi de vampir, cozi de kraken?”

”Nu, ar fi bãtãtor la ochi cã vrei sã scapi de ei! Mã gândeam mai degrabã la fructe de pãdure, esenţã de praline şi Celosia…”

Katy îşi plesni palmele cu exasperare.

“ Si ce este aşa greu în a gãsi fructe de pãdure?’

“ Nu şi dacã vrem fructe de la poalele Focului Viu, nimeni nu s-a întors încã din ţara vulcanilor nestinşi…”

“ Si unde ai auzit tu de praline? Reţeta e pierdutã de o sutã de ani, bunica a luat secretul cu ea în mormânt”

“ Pãi… tocmai asta e!”

“ Iar Celosia creşte dincolo de Marea Apã…Ia stai puţin! De unde ţi-a venit ideea cu Celosia? N-are un parfum extraordinar, dar se potriveşte de minune cu fructele şi pralinele” zise Katy, aproape bâlbâindu-se de uimire.

“Perry, eşti cu adevãrat nemaipomenit! Nimeni nu s-ar gândi la asemenea combinaţie” ţipã fata, sãrindu-i de gât şi apoi zbughind-o pe trepte în sus. “Haide!” , strigã ea. “Acum sunt gata sã NU mã marit”.

Şoptitorul porni încet în urma ei.

“Mda, sunt un adevãrat Killer King. Regele o sã-mi ia capul.”      

PS: Dacã vreţi sã credeţi cã cei doi au rãmas împreunã şi au trait fericiţi pânã la adânci bãtrâneţi, n-aveţi decât! E o poveste cu final deschis.

Acest articol participa la SuperBlog 2013.