Translate

marți, 12 noiembrie 2013

Din perlele copilului

"Ce ai facut la scoala?"
Ma priveste cu o mina ganditoare.
"Paaaaiii...am luat un S, un B si un FB"
Dumnezeule mare! Cum o fi reusit performanta sa le capete pe toate trei in aceeasi zi?! Simt ca ma ia o lejera ameteala, asa ca aplic metoda socului total, vreau sa incep cu vestea proasta.
" Si la ce ai luat SUFICIENT, ma rog?"
Pauza. Se incrunta.
"La desen."
Sincer, imi cam vine sa rad.
Continua.
"Doamna ne-a pus sa desenam romburi si mie nu prea mi-au iesit..."
Imi arata desenul. Este la fel de expresiv ca visul urat al unui romb perfect. Adica un fel de patrulater-zombie. Se uita la mine plin de repros, nu prea inteleg de ce...Imi infige un deget in piept.
"Dar chiar si asa, Doamna mi-a mai scazut nota un pic fiindca TU ai uitat sa-mi pui vasul pentru apa!"
Ma uit la mutrita lui severa. Cu o seara inainte facusem ghiozdanul amandoi. Niciunul nu ne amintisem de pacatosul de vas pentru apa. Tot imi vine sa rad. In seara asta nu m-a mai lasat sa ma apropii de ghiozdan, l-a facut singur, verificand fiecare carte. Tot a iesit ceva bun din "suficientul" acela!

3 comentarii:

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.