Isteria dinaintea furtunii

Recunosc ca ultimele doua saptamani au fost undeva, peste limita mea de suportabilitate. Mi-am facut o mica si traumatizanta operatie la dinti, motiv pentru care n-am mancat de 10 zile mai nimic, ca zemurile cu paine inmuiata nu pot fi numite hrana adevarata. Nu eram tocmai o carnivora inraita dar acum as fi in stare sa platesc, numai sa pot imbuca o fleicuta bine facuta. Incep si sa clachez nervos din cauza glicemiei vesnic scazute, mi s-a atrofiat burta "di tat" si tin un regim drastic fara sa vreau. Sunt tot timpul morocanoasa, vad lucrurile in negru, imi lipseste doza zilnica de zahar.
Eu sunt optimista numai cand sunt grasa si bine indopata. Rezultatul acestei experiente neplacute este o irascibilitate continua. Sunt o bomba cu ceas. Explozia nucleara s-a produs ieri pe la pranz, in timp ce seful al mare imi freca menta pe o tema de care ma saturasem. Barbatii ar trebui sa fie capabili sa observe semnele subtile pe care le prezinta o femeie ajunsa la capatul rabdarii. Nu si asta de care va vorbesc. Nooo, a insistat pana am "bubuit" de s-a auzit pana la parterul cladirii. Poate ca l-am si speriat putin, a pus capat discutiei si m-a expediat in stil managerial. Dar apucasem sa-i zic esentialul, adica cam ce acumulasem de un an incoace. Bineinteles ca ulterior, dupa ce m-am calmat, m-am intrebat ce naiba a fost in capul meu. Dar nici n-am regretat prea tare. Totusi, nu faceti ca mine! S-ar putea sa dauneze grav carierei, nu numai sanatatii.
Sper sa nu am un sfarsit de an prea zbuciumat. Din punct de vedere profesional...
Printre durerile de dinti, articolele pentru SuperBlog si ghioraiturile de mate am reusit sa strecor un borcan supradimensionat de ness la care m-am uitat trei zile fara sa am cea mai mica inspiratie. Pana la urma l-am chituit la gura, ca sa semene a vaza si l-am dat cu grund dupa care m-am mai uitat trei zile la el, tot fara nici o idee. Ma lovise inhibitia scriitorului in fata foii albe, tot alb vedeam si eu in fata ochilor. Pana la urma, cam in raspar, am realizat ceva. Fiu-meu m-a carait ca vrea si el sa incerce, asa ca l-am lasat sa-si faca damblaua cu un borcan mai mic. Cele doua opere nascute in chinuri le vedeti mai jos.

Astazi am bagat ultimul articol la SuperBlog si slava Domnului ca s-a terminat....Oficial se termina saptamana viitoare cand se dau si ultimele note, dar zau daca nu ma simt ca dupa un efort fizic intens. Intelectul meu a clacat in fata avalansei de randuri pe care le-am asternut. N-am batut campii in viata mea in halul asta... Bine, eu sunt mic copil fata de orgia de literatura revarsata pe la ceilalti participanti. Am stors si eu cate o poveste pe ici, pe colo, de doua pagini, dar m-am epuizat spre finalul competitiei. A fost to much pentru inimioara mea infometata. Ca si in cazul dintilor, dupa ce imi va trece amintirea traumei, probabil ca voi recidiva si voi participa din nou. Nu prea curand insa.