Ghici, ghicitoarea mea…

Ce este alb ca laptele şi are douãsprezece întrebuinţãri?

N-aveţi de unde sã ştiţi, dar vã spun eu, cã este o poveste ce se întinde pe trei generaţii în familia mea şi o cunosc prea bine.

Pe la 1800 toamna (glumesc, erau anii ’70), îmi petreceam copilãria la bunici, la ţarã. Ce vremuri! N-aveam farmacie în sat, aşa cã, de vreo douã ori pe lunã, un avion utilitar survola spaţiul aerian al grãdinii noastre, unde era stabilit punctul “0”, şi lansa o pungã cu medicamente. Nu ştiu de ce lucrurile funcţionau aşa, nu eram chiar atât de izolaţi de restul lumii. Vã spun asta ca sã vã daţi seama cã nu era deloc simplu sã obţii bunurile de consum zilnic.

Singurul magazin din sat era la cooperativã şi avea regim de bãcãnie, adicã era aprovizionat cu de toate. Asistenţa medicalã era oferitã de un dentist divorţat şi lejer alcoholic pe care trebuia sã-l nimereşti în clipele de trezie ca sã beneficiezi de oarece atenţie.

Bunicã-mea era o femeie iute şi tare muncitoare, nu stãtea o clipã locului şi nu pãrea sã oboseascã niciodatã. Numai seara prindea un moment de linişte şi rãgaz pentru ea. Avea mâinile bãtucite de trudã, cu pielea asprã, iar vara o supãrau teribil cãlcâiele crãpate de mers prin ţãrânã. Mi-aduc aminte cã eram în posesia unui telefon din acela cu manivelã. Când dorea sã vorbeascã cu fiicã-sa, recte mama mea, la oraş, bunica ridica receptorul şi învârtea energic manivela, aşteptând sã-i rãspundã centralista pe care o ruga sã-i dea legãtura. De obicei vorbea cu mama ca sã-i dicteze o  lista de cumpãrãturi pe care le voia din urbe. In weekend, când ai mei veneau sã mã vadã, mama avea grijã sã aducã toate mãrunţişurile comandate. Intr-unul dintre acele memorabile sfârşituri de sãptãmânã am fãcut cunoştinţã cu ceea ce avea sã mã însoţeascã mulţi ani de atunci înainte: laptele Doina.

Laptele Doina era panaceul universal pentru bunica. Il tinea la loc de cinste, în vitrina de la servantã, şi îl folosea într-un soi de ritual voodoo al îngrijirii intensive. Se spãla cu atenţie, apoi îşi turna puţinã cremã fluidã în palme şi se masa îndelung pe faţã, mâini, coate şi picioare. Era evident cã se simte mult mai bine dupã acest tratament.

Dupã ce am început şcoala şi m-am stabilit definitiv la oraş, am regãsit sticla de lapte Doina în arsenalul de frumuseţe al mamei mele. O urmãream cum face aceleaşi gesturi ca şi bunica, searã de searã, înmuindu-şi pielea cu bine-cunoscuta cremã. Mai mult, drãguţa de ea, freca şi pantofii cu laptele în cauzã, redându-le lustrul cam şifonat.

Vedeţi voi, era inevitabil ca, la rândul meu, sã nu moştenesc aplecarea spre…laptele Doina. In fond vãzuse lumina zilei aproape odatã cu mine, prin ’65 dacã nu mã înşel…Ba chiar am fost fericitã sã constat la un moment dat cã gama se îmbogãţise cu laptele cu castraveţi, destinat tenului gras. Nici nu mai foloseam altã cremã, mã spãlam pe ochi şi întindeam cu un tampon de vatã laptele.

Spre deosebire de mine însã, laptele Doina a rãmas acelaşi în toţi aceşti ani, l-am vãzut schimbându-şi hainele de câteva ori, dar nu şi esenţa (a se citi “formula”). Nu s-a numit nicicând altfel şi, chiar şi astãzi, când piaţa este cotropitã de intruşi, este preferatul româncelor cu… Farmec. A patruns atât de adânc în subconştientul colectiv, încât a ajuns sã facã parte din istoria multor familii, aşa cum s-a întâmplat şi cu a mea.

Si, ca sã nu vã las în suspans,  întrebându-vã care or fi cele 12 întrebuinţãri ale laptelui Doina, iatã-le:  demachiant, vitaminizant, hidratant faţã şi corp, regenerant (vitamina A), mascã nutritivã (în combinaţie cu diferite fructe), reparator pentru pielea uscatã, emolient, lapte pentru masaj, calmant dupã epilare, potenţator al bronzului, calmant dupã plajã, hidratant pentru pielea sensibilã a copiilor.

Aceastã istorie are şi un happy-end (mai bine zis neverending story) …cu hip-hop!

Cel mai nou clip publicitar realizat pentru brandul Doina este cu strigãturi, cele rezultate din colaborarea cu KREM. Tin sã vã spun cã m-am distrat pe cinste, vã invit sã vizionaţi clipul şi implicit modul cum brandul Doina reîntinereşte prin muzica simpaticului din filmuleţ. Si pot sã jur cu mâna pe inimã cã alãturarea expresiilor “original românesc”, “legendar”, “strãmoşesc” cu laptele Doina nu este nimic exagerat. 

N-am sã închei fãrã sã vã dezvãlui faptul cã Doina are o demnã urmaşã, crema nutritivã vitaminizantã cu acelaşi nume, ca sã ştie lumea cã provine din aceeaşi familie strãveche. Legãtura de rudenie este abil exploatatã şi în filmuleţ, astfel încât KREM sfârşeşte prin a ne dezvãlui faptul cã noua Doina poate fi vedeta din poşeta oricãrei domnişoare, chiar dacã aceasta nu a auzit în viaţa ei de acest nume. Ceea ce mã îndoiesc…

Acest articol participa la SuperBlog 2013.