Translate

luni, 25 noiembrie 2013

Unde-s mulţi puterea creşte!



SuperBlog este aproape de final. Era de aşteptat ca organizatorii acestui eveniment sã doreascã un feedback din partea blogurilor participante, nu neapãrat cu privire la competiţie în sine, cât mai ales la acest tip de iniţiative. Este ceea ce se cere în proba cu numãrul 27. Pãreri, propuneri, viziuni.
Aş zice cã subiectul este ceva ce mã depãşeşte dintr-un anumit punct de vedere, acela al strategiilor online, vizibilitate, relevanţã, tactici sau cum s-or fi numind politicile de acest gen. Activez de puţin timp în blogging şi zãu dacã m-au interesat astfel de amãnunte. Dar nu sunt atât de aerianã încât sã nu-mi dau seama cã o campanie în care participã 200 de bloguri nu poate trece neobservatã, oricât de pasager ai fi pe “strada” internetului. Aş zice cã zeci de bloggeri care scriu în rãstimp de câteva zile, despre acelaşi subiect, reprezintã un “boom” ce tulburã substanţial lumea virtualã.

Am intrat într-o astfel de campanie, prima de asemenea anvergurã, dar nu singura la care am participat pânã acum, în primul rând din spirit de competiţie, în al doilea rând datoritã premiilor, în al treilea rând pentru cã am vrut sã cunosc oameni noi, iar ei sã mã cunoascã pe mine. Si, deşi a fost obositor, trebuie sã recunosc cã mi-am atins scopul. In plus, am câştigat experienţã şi am învãţat sã descifrez dorinţele sponsorilor.
Mi-aş fi dorit însã ceva mai mult în aceastã experienţã. Mi-aş fi dorit sã aibã o componentã de suflet, aceea care nu se rãsplãteşte cu premii materiale, ci doar cu satisfacţia de a fi contribuit la informarea şi sensibilizarea cititorilor asupra unui anumit subiect. Aşa cum spuneam la început, este uimitoare puterea cumulatã a cuvintelor. De ce nu poate fi folositã aceastã putere pentru altceva decât simpla reclamã? Existã foarte mulţi bloggeri care abordeazã teme sociale, încercând sã se implice în problemele societãţii noastre şi, tocmai din acest motiv, ocolesc campaniile orientate strict spre advertoriale. Indiferent cum îmbraci o reclamã, ea va rãzbate din articol, oricât te-ai strãdui sã o maschezi. Pe de altã parte m-am simţit ciudat inventând poveşti, storcând metafore şi cârpind “poezele”, în condiţiile în care prefer lucrurile spuse pe şleau, smulse din realitate. Eu NU fac literaturã pe blog, poate îmi voi scrie vreodatã memoriile dacã nu mã lasã…memoria, dar mã îndoiesc cã le voi face publice. Ceea ce vreau sã spun este cã o campanie cu o tematicã mai diversificatã ar fi mai valoroasã şi pentru organizatori, dar şi pentru participanţi.
Eu “vãd” campanii în care existã parteneri din sfera ONG-urilor, fundaţiilor, asociaţiilor care depun eforturi în domenii ca protecţia mediului, protejarea familiei, drepturile omului, culturã, istorie, educaţie, integrare socialã, sãnãtate. Fiecare blogger a trãit sau cunoaşte poveşti pe aceste subiecte, trebuie doar stimulat sã le dea la ivealã, sã le împãrtãşeascã celorlalţi. Pentru mine de exemplu ar fi relevant sã descopãr oameni şi proiecte , dar şi bloggeri cu interese comune, dornici sã scrie pe anumite teme.  

zelist.ro-partener SuperBlog 2013
Veţi spune cã ideea mea despre campanii de acest tip are o mare hibã, lipsesc recompensele materiale. Dar atunci când partenerii media sau bloggerii parteneri sunt de excepţie, recompensa ar putea fi tocmai expunerea pe care o acordã blogului meu pe site-urile lor. Nu ştiu dacã m-am exprimat corect…Din pãcate, repet, nu cunosc toate dedesubturile organizãrii acestor evenimente, deci nu sunt în mãsurã sã spun cât de viabilã este ideea mea. Nici mãcar nu ştiu în ce constã parteneriatul sau care sunt obligaţiile partenerilor. Eu ştiu cã, la serviciu, atunci când semnez un acord de parteneriat sau un protocol de colaborare cu cineva, asta înseamnã cã amândouã pãrţile convenim sã facem efectiv ceva într-un proiect. In cazul unor campanii pentru bloggeri m-aş aştepta ca partenerii media chiar sã prezinte campania în toate etapele ei, sã prezinte bloggerii câştigãtori, chestii de acest gen.
In ceea ce priveşte producãtorii, magazinele online sau operatorii economici la modul general, este clar cã beneficiazã de avantajele stabilirii unui contact cu bloggerii, fie şi numai pentru faptul cã se fac cunoscuţi unor oameni care obişnuiesc sã disece lucrurile şi sã le prezinte într-o anumitã luminã, cu cuvintele lor, mai mult sau mai puţin flatante, dar de cele mai multe ori bine intenţionate. Numãrul celor care cautã informaţii pe net şi se orienteazã dupã cele oferite pe bloguri este incredibil de mare. Este de-ajuns sã dau ca exemplu cei doi barbaţi din familia mea care nu s-au urnit asearã, ca sã profite de reducerile la jocurile pentru playstation, fãrã sã citeascã mai întâi review-urile de pe net. Pe de altã parte, dacã e sã mã iau dupã statisticile blogului meu, cele mai accesate posturi au fost cele în care prezint experienţa mea cu diverse produse, deşi nu mã axez pe advertoriale.
Concluzia este cã firmele şi bloggerii se pot ajuta reciproc, motiv pentru care nu susţin sub nici o formã cã o campanie/competiţie de blogging trebuie sã excludã advertorialele. Ar fi o ipocrizie sã arborez o atitudine complet dezinteresatã de partea materialã. Dimpotrivã, mã bucurã premiile şi mã stimuleazã, ca de altfel pe majoritatea.
Si, ca sã nu o mai lungesc, am sã închei spunând cã soluţia mea pentru parteneriatul/colaborarea/campania idealã este o combinaţie din cele prezentate mai sus, reclamã cu mãsurã, teme cât mai diverse, mai multã realitate şi fantezie în cantitate moderatã. Sã nu uitãm cã mediul online este un loc de întâlnire pentru o mare varietate de caractere, tipologii umane dintre cele mai diverse, persoane interesate de un milion de informaţii. Ar fi pãcat sã se limiteze numãrul celor ce acceseazã blogurile înscrise într-o campanie numai din cauza temelor propuse.

Acest articol participa la SuperBlog 2013 


5 comentarii:

  1. Sa inteleg ca te-ai inspirat din cei trei muschetari pentru titlu:):P

    RăspundețiȘtergere
  2. "Mi-aş fi dorit însã ceva mai mult în aceastã experienţã. Mi-aş fi dorit sã aibã o componentã de suflet, aceea care nu se rãsplãteşte cu premii materiale, ci doar cu satisfacţia de a fi contribuit la informarea şi sensibilizarea cititorilor asupra unui anumit subiect."
    Sa stii ca desi intial imi zisesem ca am sa incerc sa urmaresc cat de cat aceasta editie SB, n-am reusit. Am avut si problemele mele personale si SB-ul prin lipsa aceea de suflet despre care tu amintesti atat de corect aici, m-a indepartat aproape complet. Eu te felicit ca ai reusit sa rezisti pana la final. E mare lucru, eu nu m-as inhama la treaba asta. Ma intristeaza rau nedreptatile si la o astfel de competitie ele sunt la ordinea zilei.
    Despre parteneriat...il vad forte profitabil pentru cei care au organizat si pentru cei care s-au bucurat de vizibilitate si poate si notorietate castigate prin noianul de articole scrise. Pentru bloggeri ...pentru majoritate nu prea stiu care e castigul. Eu nu-l prea vad. Poate ca nu cunosc dedesupturile de aceea nici nu pot spune mai mult, nu pot face niste aprecieri mai la obiect. Dar de pe margine eu cam asa vad.
    Inca o data, felicitari pentru aceasta adevarata proba de rezistenta! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca nedreptatile apar odata cu cresterea nr de bloguri participante. Una e sa jurizezi 40 si alta e la 200 de articole. La un moment dat pierzi firul, mai ales daca toti respecta cerintele tehnice si scriu bine. Multumesc, a fost o mare proba de rabdare!

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.