Translate

joi, 25 aprilie 2019

Urzeala Tronurilor, sezonul 8, episodul 2, reflectii...

Nu stiu pe unde am citit ca actrita care o interpreteaza in film pe Brienne din Tarth a zis ca, dupa ce vom vedea acest sezon, vom avea nevoie cu totii de terapie. Asta poate insemna mai multe lucruri (socante), ori mor majoritatea si razboiul e castigat de Umblatori, ori ajunge pe Tronul de Fier cineva la care nici nu te-ai fi asteptat, ori mai au loc niscai chestii magice in care este implicat domnisorul Bran, ori...

Ori cele doua tabere, mortii si viii, se anihileaza reciproc.

Iata ca am ajuns la episodul al treilea, care se va difuza luni, si putem sa incepem sa speculam, poate chiar sa punem ceva pariuri, daca avem fire de gambler. Ideea de ansamblu este aceea ca toate personajele filmului s-au adunat la Winterfell, cetatea familiei Stark. Ocazie ca sa se redefineasca niste relatii incepute in sezoanele anterioare. Eu va voi spune ce am remarcat eu, am avut curiozitatea sa citesc un pic si ce spun altii, asa ca pot sa fac un mic rezumat.
Imposibil sa nu fi remarcat si voi faptul ca sunt scoase in evidenta cateva cupluri de fosti/viitori parteneri. Cel mai cunoscut este Jon Snow-Daenerys, probabil cel mai simpatizat, dar iata ca iubirea lor se poticneste in cateva mici detalii: sunt rude de sange, nepot si matusa (chestie de-abia descoperita si oarecum jenanta), amandoi au dreptul sa urce pe Tronul de Fier, Jon pentru ca e descendent direct, de parte barbateasca, al Targaryenilor, Daenerys pentru ca, desi este femeie, a luptat din greu si a suferit prea mult pentru visul ei. Oricum, cei doi au inghitit foarte greu galusca ca sunt rivali la tron. Jon, care n-a vrut nici macar sa fie Regele Nordului si nu are ambitii de conducator, fiind doar un baiat bun si milos, pare sa-si modifice dintr-o data viziunea. Sa poti conduce cele Sapte Regate astfel incat toata lumea sa fie fericita este un deziderat care incepe sa-l macine. De fapt, aceasta este si dorinta lui Daenerys, la fel de buna si miloasa. Sa speram ca cei doi nu vor ajunge sa se lupte intre ei, ar fi mare pacat. Asta daca nu moare careva in razboiul ce sta sa inceapa.

Jamie s-a ambitionat sa plece de unul singur spre Nord, furios pe Cersei si pe minciunile ei, dornic sa ajute pentru ca isi daduse cuvantul si are onoarea lui de nobil Lannister. Foarte frumos din partea lui, dar cavalerul nostru nu realizeaza consecintele mandriei lui decat in momentul in care descaleca in curtea Winterfellului. Pentru ca s-a oferit singur, pe tava, celor cu care se razboise si care ii purtau intens sambetele. Primul care ii iese in cale este chiar Bran. Jamie nu il mai intalnise pe Bran exact de la scena de inceput de serial, cand il aruncase din turnul castelului. Jamie nu se asteptase ca Bran sa fie in viata si, brusc, devine constient ca s-ar putea sa-si gaseasca sfarsitul inainte de a lupta impotriva Umblatorilor Albi. Urmeaza o tensionata scena in care Jamie este judecat pentru faradelegile pe care se presupune ca le-a savarsit.
Cea mai inversunata este Daenerys. Jamie, supranumit Regicidul, este cel care i-a omorat tatal. Aici am o mica nelamurire. Desi Jamie ii povestise candva lui Brienne ca motivul pentru care il eliminase pe ultimul rege Targaryen fusese acela ca acesta, nebun fiind, se pregatea sa arunce in aer, cu foc salbatic, toata capitala (Debarcaderul Regelui), el nu incearca sa se apere in fata lui Daenerys, adica sa povesteasca ceea ce se intamplase de fapt. In schimb, Brienne, care este evident indragostita de Jamie, se pune chezasa pentru el.
Iar Bran tace malc. He, he, Bran l-a vrut pe Jamie in viata, l-a iertat pentru ca, probabil, vazand in viitor, stie ca nobilul va avea un rol in razboi. Daca va aduceti aminte, la o alta judecata, cea a Lordului Baelish (Degetel), Bran n-a mai fost atat de indurator, asa ca...

Cuplul Brienne-Jamie pare sa prinda contur. Surprinzator, nu? Jamie chiar are niste sentimente pentru o femeie care este opusul surorii lui, Cersei, adica e buna, plina de onoare, sincera. Jamie simte nevoia sa se elibereze din plasa in care il tine Cersei si sa gaseasca o dragoste mai curata si mai putin complicata, ca sa zic asa.
A treia roata la caruta este simpaticul, salbaticul Tormund. Roscovanul o place, la modul insistent, pe Brienne si este fascinat de vitejia ei, spre disperarea acesteia. Tormund este dintr-o bucata, spurcat la vorba, dar sincer si expansiv in exprimarea emotiilor sale. Si nu cred ca va renunta prea usor la obsesia sa fata de femeia-cavaler.
Arya il place pe Gendry, bastardul lui Robert Baratheon, inca de cand l-a intalnit prima data, in grupul de flacai recrutati pentru a completa randurile Rondului de Noapte ce deserveste Zidul. Cei doi trecusera impreuna prin ceva aventuri si, cand se reintalnesc, mult maturizati amandoi, e clar ca sta sa erupa o idila. Arya face pe asasinul dur, dar pun pariu ca sentimentele sale nu sunt superficiale, cum vrea sa dea de inteles, ci mult mai serioase. Asa cum serioasa devenise si simpatia sa fata de Sandor Cleagane-Cainele, un om care o sechestrase la inceput si de care se atasase pe parcurs. Iar Cleagane a  lasat-o sa ii intre in suflet, asa cum se vede clar din reintalnirea lor de la Winterfell.
Demn de retinut este accentul pus pe arma cu varfuri de obsidian pe care Arya i-o cere lui Gendry. Acesta, fierar priceput, reuseste sa ii fabrice un soi de sulita-lance, Arya fiind foarte abila in aruncarea lamelor de tot felul. Bag mana in foc ca aici se afla o cheie pentru ceea ce se va intampla. Daca tineti minte din sezonul 7, din episodul in care trupa condusa de Jon Snow pleaca dincolo de Zid, sa captureze un mort viu, ei reusisera sa omoare un Umblator Alb, moment in care toti mortii transformati de el cazusera secerati. Eu as specula ca Arya va reusi sa-si foloseasca sulita pentru a ucide umblatori de la distanta. Poate va fi chiar personajul care il va rapune pe Regele Noptii, anihiland astfel intreaga oaste de zombie. Deh, sunt optimista!
Daenerys nu se afla intr-o postura prea fericita din nici un punct de vedere. Este tinuta la distanta de Jon, a aflat numai vesti bulversante, nordicii nu o privesc cu ochi buni si este singura care il poate calari pe Drogon, cel mai mare si mai fioros dragon, impotriva Regelui Noptii, cel care i-a capturat si transformat in zombie al treilea "copil".
Sansa este foarte desteapta si o infrunta. Doua femei mandre care incearca sa aiba un dialog. Si desi par sa ajunga la o conversatie plina de zambete, pretentia Sansei, ca Nordul sa fie independent dupa razboi, ii cade tare greu si o irita pe Daenerys.
In plus, Daenerys vede cat de respectata si de iubita este Sansa de toata lumea si un mic pui de invidie incepe sa o roada. Colac peste pupaza, Theon Greyjoy revine la Winterfell, declarand ca vrea sa lupte pentru familia Stark, alt cui batut in mandria Mamei Dragonilor, care credea ca celelalte familii i-au jurat credinta si lupta pentru ea.

Si iata cum apare alta relatie care ma uimeste. Stiti voi, Theon Greyjoy este cel care o salvase pe Sansa din mana (sadica) a lui Ramsay Bolton. In mod normal as intelege dragostea si recunostinta Sansei fata de un cavaler chipes, care ii este devotat, dar mai stiti si ca Ramsay se distrase taind cateva parti barbatesti din Theon, asa ca nu prea imi vine sa cred incotro bate evidenta afectiune a Sansei. Dar, ce sa zic! Dupa ce era gata sa se marite cu monstrul de Jofrey, dupa ce fusese impinsa in casatoria cu piticul Tyrion, dupa ce fusese curtata intens de tradatorul Baelish, care o vanduse nebunului de Ramsay Bolton, este de inteles de ce Sansa vede in Theon un om aproape normal.

Ar mai fi de zis cateva chestii, dar inchei exprimandu-mi nelamurirea cu privire la insarcinarea pe care o primeste Bronn de la Cersei. Daca am inteles eu bine din ce ii spune Qyburn, daca nordicii ii inving pe Umblatori, Bronn trebuie sa ii asasineze pe fratii reginei, adica pe Tyrion si Jamie. Iar Bronn accepta caruta de bani pentru asemenea misiune dubioasa. Totusi, Bronn este prieten si ii slujise cu credinta pe cei doi, sper ca nu se dezice de aceasta calitate, iar acceptul lui este doar un mod de a scapa de eventuala pedeapsa a lui Cersei.

Vizionare placuta in continuare!

P.S. Gilly, adica actrita care o joaca este dolofana si evident insarcinata.
Imi place privirea superconcentrata si inteligenta cu care ii privesc cei doi dragoni pe Jon si Daenerys sarutandu-se.

3 comentarii:

  1. În familia Targaryen, rudele de sânge se căsătoresc de obicei între ele. PREFERĂ să o facă, se căsătoresc în afara clanului doar când n-au o rudă disponibilă pentru aşa ceva. După cum ni se povesteşte pe larg în "Fire and Blood", Aegon I, zis Cuceritorul, a fost căsătorit, simultan, cu cele două surori ale sale. Jaehaerys I, nepotul lui, regele din dinastia Targaryen care a domnit cel mai mult şi pe timpul căruia lucrurile au mers cel mai bine, a fost căsătorit cu sora sa, Alysanne. Sunt un cuplu legendar, pentru dragostea care i-a unit şi pentru cârmuirea lor înţeleaptă. La începutul domniei lor, septonii, preoţii celor Şapte Zei, au adoptat "doctrina excepţionalismului", care permite incestul în familia Targaryen. Pe ei zeii nu-i condamnă pentru asta. Aşa stând lucrurile, căsătoria lui Jon cu Daenerys, mătuşa lui, ar fi un happy end targaryenesc ideal. :) Rămâne de văzut dacă se va ajunge sau nu la asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca eu sunt printre putinii care nu au interactional cu tronul acesta :)...dar parca devin curioasa!

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am inteles nimic :))) nu am vazut nici un episod, stiu ca e mare tamtam cu serialul, dar nu s-a lipit de mine si pace

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.