Translate

vineri, 3 mai 2019

Despre nativii americani cu Jeremy Winborg

M-am ferit sa scriu "indieni" ca sa nu existe vreo confuzie cu natia din cealalta parte a lumii. Dar toti ii stim de indieni gratie culturii nord-americane, mai ales datorita cartilor si filmelor western. Nu e nimic rau in asta, in fond prin intermediul artei descoperim si adevarata istorie. Si oricum, artistii din SUA sunt fascinati de trecutul pamantului pe care europenii l-au colonizat candva, cu mari sacrificii de ambele parti, dar mai ales de partea oamenilor locului. Intr-un fel, arta americana omagiaza triburile de indieni, incercand sa repare, spiritual vorbind, nedreptatile facute de cuceritori.

V-am aratat candva picturile lui Karen Noles, o artista care tinde spre stilul realist, mesterind mici bijuterii vizuale de un farmec si o nostalgie aparte. Astazi insa, l-am ales pe Jeremy Winborg, unul dintre numerosii creatori care au incercat sa imortalizeze figuri, obiceiuri, vechi traditii, intr-o incercare de a a conserva caracteristicile unei natii care se stinge incet, incet...

Jeremy Winborg s-a nascut in 1979 si este cunoscut si premiat in special pentru picturile sale avand ca subiect nativii americani. Artistul a crescut in Utah si a invatat sub indrumarea tatalui sau, care era ilustrator, in studioul acestuia. Winborg a inceput sa picteze figuri de nativi din momentul in care s-a nascut nepoata sa, Layla, un copil cu ascendenta pe jumatate navajo.

Picturile artistului sunt bucati de istorie deoarece redau cu mare fidelitate oameni in haine traditionale, autentice. Fundalurile sunt viu colorate, Winborg fiind recunoscut pentru stilul sau bine conturat, plin de emotie. Cea mai buna lucrare a sa, High Caliber, s-a vandut la licitatie, in 2018, cu peste 52 000 de dolari. Ar trebui spus ca artistul picteaza si peisaje fabuloase, scene cu pionierii Vestului Salbatic, dar si tablouri religioase. Iar cand vine vorba de nativi, am senzatia ca prefera sa redea copiii, ca un fel de speranta ca generatiile urmatoare nu vor pierde legatura cu trecutul.

Jeremy Winborg traieste in continuare in Utah, Cache Valley, impreuna cu sotia si cei cinci copii ai lor, bucurandu-se de peisajele splendide, practicand catararile, pescuitul si fotografia de natura.
 
 
 
 
 
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.