Translate

sâmbătă, 22 decembrie 2018

Tinuturi in flacari de Bernard Cornwell

Inainte de a face o a doua incercare de vizionare a horrorului The Nun, am zis sa scriu ceva despre volumele 4 si 5 din seria Ultimul regat de Bernard Cornwell. Daca va intrebati cum de ma tin de chestii de-astea frivole in loc sa smotruiesc prin casa, va spun ca eu am o filozofie mai relaxata in ceea ce priveste petrecerea sarbatorilor de tot felul. Adicatalea nu dau in branci pe niciun plan, nici cu curatenia, nici cu mancarea, pur si simplu preferam, in familie, sa ne odihnim si sa ne ocupam timpul liber cu ceea ce ne place. E drept ca pana acum vreo cativa ani eram in extrema cealalta, dar intre timp am priceput ceva ce as fi vrut sa inteleg mult mai devreme si anume ca munca de-a-n-boulea NU inseamna totul pe lumea asta.

Booon...Fiind eu singura, deoarece barbatii sunt imprastiati, unul la film si celalalt la serviciu, am zis sa continui cu The Nun. La prima tentativa n-am rezistat, nu pentru ca mi s-a parut ingrozitor, ci pentru ca mi s-a parut infiorator de prost! E drept ca e greu sa scoti azi ceva inedit in genul horror, dar nu mi-au placut nici actorii, nici modul cum interpreteaza si nici macar efectele speciale. De ce l-or fi laudat toti, nu stiu! Dar am zis sa fac un efort, sa-l duc pana la capat.

Sa revenim insa la oile, pardon, cartile noastre. Despre primele volume din seria Ultimul regat am scris acum ceva timp. Am reusit sa inaintez cu aceasta serie nesperat de rapid, datorita actiunii care te prinde in mreje. Asa ca am ajuns la volumul 5, "Tinuturi in flacari". Patru a fost  "Cantecul sabiei". N-as fi scris a treia oara despre aceste carti daca n-ar fi aparut elemente noi si interesante.

Bernard Cornwell este un scriitor care se foloseste de istorie pentru a scoate romane extraordinar de reusite, egaland performantele unor autori clasici cum sunt Alexandre Dumas sau Maurice Druon. "Ultimul regat" este o serie ce acopera a doua jumatate a secolului al IX-lea si actiunea se petrece in Anglia unde, in aceasta perioada, se dadeau lupte aprige intre populatiile locale de saxoni, britoni, scoti, mercieni, precum si intre acestia si navalitorii danezi si norvegieni (vikingii). De fapt, Anglia nu exista ca stat unitar si nici nu avea acest nume, existau o serie de regate cu tot atat de multi conducatori.

Paranteza: am auzit in acesti ani si am tot citit despre cat de "tradatori" au fost ai nostri romanasi si cum si-au omorat ei cei mai de soi conducatori si cum eram noi dezbinati in Evul Mediu si ce josnici si ce avizi de averi si egoisti... Dragii mei, inainte de a crede toate aceste judecati care incrimineaza poporul roman, nu stiu cu ce scop si nu stiu cine doreste cu orice pret sa tavaleasca prin noroi orice fapta din trecut, cititi macar un roman istoric cum este cel de mai sus. Veti vedea ca tradarile si dezbinarea au existat absolut peste tot, in sanul tuturor popoarelor. Mai mult, englezii nu au reusit sa-si uneasca fortele nici macar pentru a se apara de atacurile si jafurile vikingilor care le luau femeile si copiii in sclavie. Nobilii englezi au luptat sau au facut pace cu danezii numai dupa cum le-au dictat interesele de moment. Actuala Anglie era divizata in Wessex, Anglia de Est, Northumbria, regatul scotilor, Mercia... Danezii si norvegienii au venit, au cucerit si s-au instalat in cetati si pe teritorii pe care le-au acaparat, s-au amestecat cu populatia locala si nu mult a lipsit ca astazi sa vorbim despre Dania, nu despre Anglia, exact cum remarca si autorul. Inchid paranteza.

Prima surpriza/dezvaluire a venit in nota ce insoteste volumul "Cantecul sabiei". Uthred de Bebbanburg, personajul principal al acestei saga, a fost creat pe baza unui personaj real, un stramos pe linie paterna al autorului. Si uite, acum inteleg de ce povestirea este la persoana I si totul este vazut prin ochii de razboinic ai lui Uthred. Si mai inteleg si de ce Bernard Cornwell a facut din acest personaj un soi de supererou, un barbat ideal, inalt, frumos, luptator desavarsit, mai milos si mai putin salbatic decat tovarasii sai de arme, mai intelept, mai incapatanat...Ce sa mai! Are toate calitatile si o serie de defecte mai mici, care ii sporesc farmecul.

Rapit si crescut de danezi, Uthred venereaza panoplia de zeitati nordice, in frunte cu Thor, si uraste cu patima preotii crestini si religia care nu sufera veselia, cum se exprima el. Aici nu am avut cum sa nu fiu de-acord cu personajul. Pe vremea aceea, crestinismul avea o fata intunecata, depresiva, inchistata, pe care vikingii, mari iubitori de viata, de femei si de bautura, n-o puteau pricepe si pace. Asta nu i-a impiedicat sa se crestineze in diverse scopuri politice. Dar crestinismul, sustinut cu fervoare de regele Alfred al Wessexului a avut meritul ca a atenuat violenta societatii de atunci. Alfred cel Mare a fost cel mai intelept conducator din acea epoca si, fara ambitia lui de a ii izgoni pe straini si de a unifica Anglia, istoria ar fi fost cu totul alta.

Bernard Cornwell incearca sa respecte cat mai bine cursul evenimentelor de-atunci, dar umple golurile povestii cu o imaginatie iesita din comun. Notele de la finalul volumelor explica ce este real si ce este fictiune in tot acest curs al aventurilor. Dar tot timpul autorul, prin vorbele amare ale eroului principal, nu uita sa accentueze faptul ca nu se poate avea incredere in ceea ce mentioneaza izvoarele scrise ale istoriei sau cantecele si poemele din acea vreme deoarece calugarii care notau evenimentele sau menestrelii vedeau lucrurile intr-un anume fel si exagerau teribil realizarile regilor pentru a fi bine primiti la curtile acestora. Asadar, se prea poate ca meritul sa revina de fapt unor razboinici anonimi, dati uitarii de vechile carti, asa cum s-ar putea sa fi fost si cazul lui Uthred de Bebbanburg.

Spuneam ca Uthred are si defecte. Defectul lui de baza este faptul ca se incapataneaza sa-si recupereze caminul, cetatea tatalui sau mort, condusa acum de un unchi uzurpator. Uneori, Uthred este debusolat, nu l-a suportat niciodata pe Alfred si religia crestina, dar a plecat si a revenit sub comanda lui, convins ca este un rege inteligent, care poate aduce pacea in regat. Asta nu l-a impiedicat sa ajunga din cand in cand de partea danezilor, pe care ii iubeste si ii uraste in aceeasi masura. Lupta pe care Uthred o da cu propriile sentimente este uneori covarsitoare chiar si pentru un om atat de puternic.

Danezii par sa izvorasca la nesfarsit din indepartatele tinuturi nordice. De-a lungul anilor, ei sunt invinsi si izgoniti de mai multe ori, dar revin mereu cu forte proaspete si cu ambitii la fel de mari. Poate ca daca ar fi fost mai uniti, nimic nu le-ar fi impiedicat victoria. Iar acesta a fost un alt noroc chior pentru partea engleza.

In fiecare volum al seriei se da cate o mare si covarsitor de importanta batalie. Bernard Cornwell este un as al bataliilor realist descrise, in care nimic nu este maret, totul inseamna moarte, noroi, sange, actiuni oarbe din care nu stii daca mai poate scapa cineva. In "Tinuturi in flacari", regele Alfred se apropie de finalul vietii sale. Fiul sau Edward este cel care va urma la tron, iar Uthred trebuie sa se hotarasca daca printul merita sa fie slujit cu aceeasi loialitate. Viata lui Uthred ia o intorsatura tragica exact cand lucrurile pareau sa gaseasca un fagas si, din nou, el nu stie in ce parte ar trebui sa o apuce. Necazurile lui vin din faptul ca preotii din jurul regelui il dusmanesc si il vor indepartat. Uthred nu si-a ascuns niciodata aversiunea fata de crestinism si asta ii aduce numai belele pe cap.

Inchei spunand ca la noi mai sunt traduse inca 5 volume ale seriei, iar al unsprezecelea a aparut chiar in acest an, nefiind inca tradus. Asadar, mai am timp din plin sa ma delectez cu aceasta poveste incredibila.

Un comentariu:

  1. Anul asta nu am reușit sa termin nici o carte.... dar povestea asa cum o zici tu, pare captivanta!

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.