Translate

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Cannabissimo-100% natural si legal

Trebuie sa recunosc ca inainte de a scrie acest post am cautat putin pe net, ca sa nu comit vreo impardonabila, marunta si neavenita infractiune. Mi-au trebuit doua secunde ca sa gasesc un site si sa constat ca nu comit nimic major, in afara de faptul ca am descoperit cea mai insolita cafea de pana acum.

Gratie generozitatii unei colege care nu s-a declarat avida de chestii exotice, am intrat in posesia unui pachet de Cannabissimo, cafeaua cu seminte de canepa (Cannabis sativa), un produs italian de exceptie. Va puteti informa de pe cannabissimo.ro. Cand am citit prima data pe ambalaj m-am distrat pe cinste, mai ales datorita bulei verzi cu "100% natural&legal". Poate la ei in Italia, m-am gandit eu cu veselie. De-aia am si verificat legalitatea.
A fost dragoste la prima...amusinare. In timp ce altii au declarat ca nu au simtit mirosul de plante, pe mine m-a atras imediat un parfum discret care se accentueaza dupa fierbere, dar nu atat incat sa devina suparator. Oricum, te obisnuiesti cu el foarte repede.
Cannabissimo se prepara ca o cafea normala: prin fierbere in ibric, in espressor, in stil turcesc, la presa franceza, cu moka, la filtru. Eu o fac in ibric, nu maresc doza deoarece are un gust destul de tare. Pun 6 lingurite cu varf la doua cani de apa. Daca mariti doza veti constata acel gust amarui, apreciat de cei carora le place o cafeluta strong. Dar este numai o parere...
Cannabissimo este o inovatie a celor de la Fitness Coffee GVM, recunoscuti pentru faptul ca au produse naturale. Nu puteti cumpara cafea de pe site-ul pomenit, se vinde doar prin intermediul distribuitorilor autorizati.
De ce cannabis? Pentru ca este o planta cu proprietati vindecatoare, iar in proportia potrivita are efecte benefice pentru organism. Prin amestecare cu cafea Arabica si Robusta se obtine o bautura energizanta, nutritiva si medicinala in acelasi timp. Semintele de canepa au proteine, antioxidanti, omega 3 si 6, aminoacizi esentiali.
Amestecul din Cannabissimo are, in ciuda gustului accentuat ce pare ca da tarie, mai putina cofeina decat Arabica sau Robusta luate separat. Am baut-o cu o curiozitate aprinsa, ca sa zic asa, si am savurat discretul parfum de plante, amintind oarecum de un ceai. M-am simtit mai linistita (nu va hliziti!) si mai relaxata. Singurul lucru altfel a fost faptul ca am lichidat destul de repede un ibric intreg, probabil datorita dozei mai scazute de cofeina. O recomand si celor care au probleme cu tranzitul intestinal greoi, canepa are efecte in cazurile de constipatie, iar eu am constatat pe propria piele acest lucru, chiar dupa prima ceasca consumata la micul dejun. Semintele de canepa curata tractul digestiv si mentin sanatatea florei bacteriene, asa ca puteti face o cura cu aceasta bautura.
Asadar, daca o vedeti pe rafturi, nu o ocoliti. Poate fi considerata un produs naturist si este cu adevarat o noutate in materie de gusturi de cafea.

4 comentarii:

  1. Sooooo high....:) pe bune si chiar e legal? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte legal, scrie undeva pe site ca nu depaseste limita THC-tetrahidrocanabinol admisa in Europa, adica substanta activa intalnita in droguri nu este in concentratie care sa depaseasca limita legala.

      Ștergere
  2. Interesantă,nu am auzit până acum de această cafea!
    O săptămână minunată îți doresc!
    Îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.