Câine sur la vânãtoare…

Cam aşa sunt eu  când vine cãldura şi vremea frumoasã îmi permite sã ies din nou pe teren. De-abia aştept sã iau din nou pieptiş dealuri şi vãi, mai ales pe cele de la Tohani unde şi vara trecutã m-am coţopenit pe stânci şi am dat în toate gropile posibile. Dar asta e treaba la serviciu şi trebuie sã meargã înainte. Problema e cã, asemeni oricãrui funcţionar amãrât pus sã facã ceva fãrã sã i se dea nimic, duc o lipsã acutã de echipament necesar unor astfel de activitãţi. Si nu mã refer la bocanci şi îmbrãcãminte cã astea pot sã mi le procur şi singurã. Mã refer la ustensile profesioniste care sã mã ajute în observaţiile de teren, gen un binoclu banal.

Cu voia mai-marilor de la Bucureşti şi cu ajutorul fondurilor europene, acum câţiva ani am fost dotaţi cu un aparat foto extrem de performant (serios, numai cã nu are şi funcţie de filmare), un laptop bun şi GPS. Ne-am bucurat ca nişte copii cã de când mã ştiu în postul acesta, am avut parte numai de o pereche de cizme de cauciuc prea mari şi o pelerinã de ploaie mai mult incomodã decât utilã. Pânã şi cãrţile de specialitate le aduceam de acasã cã era crizã mare şi de-abia ne descurcam de hârtie şi consumabile. Acum cred cã vã întrebaţi ce serviciu am! Na, cã nu vã spun! Dar e la stat...(în cap!).

Nici nu-mi aduc aminte de câte ori am poposit pe un versant şi, cu ochii mei de vultur (miop) m-am cãznit sã vãd ceva pe celãlalt versant. Sau am stat la poalele unui deal şi a trebuit sã mã chinui sã urc pe o pantã infernalã pentru cã nu “bãteam” pânã sus. Sau m-am împotmolit într-o pãdurice şi a trebuit sã rãcnesc dupã colegi cã îi pierdusem din câmpul vizual. Sau m-am holbat mult şi bine în iarbã, încercând sã descifrez vreo naţie de insectã. Iar colega mea mânuitoare de GPS, ceva mai sprintenã decât mine, v-ar putea spune câteva poveşti de groazã în care ajungea pe un deal, o sunam la telefon şi stãteam ca doi cuci, fiecare pe dealul ei, vorbind la mobile sã împãrtãşim ceea ce observãm. Plus multe alte surprize, surprize ce ţin de mersul pe teren. Dar mã bucur cã moare şi capra vecinului deoarece nici alte persoane “umblãreţe” pe care le cunosc nu deţin cele necesare, indiferent la ce instituţii lucreazã!

Dacã existã Iepuraşul de Paşte şi este dispus sã-mi facã cumpãrãturile de la www.one-it.ro  în acest an, îi trec pe listã urmãtoarele:

- una bucatã binoclu Nikon High Grade L 8x42 DCF cã are 10 ani garanţie, are diametrul obiectivului de 42 mm şi mãreşte de 8 ori, iar câmpul vizual la 1000 m este de 122 m, adicã e perfect pentru o mioapã ca mine. Plus cã aş vedea mai clar animãluţele sperioase şi pãsãretul ce foşgãie prin tufãrişuri, fãrã sã mã apropii foarte tare de ele.

- una bucatã microscop de câmp Nikon Fieldmicroscope 20x, dotat cu baterie şi geantã de transport, o ustensilã portabilã grozavã destinatã observaţiilor de teren.

- una bucatã statie radio radio Cobra MT200-Staţie Walkie Talkie cã are razã de acţiune de 5 km, baterii reîncãrcabile şi funcţie de economisire a bateriei. Ne-ar uşura munca enorm cã am putea sã comunicãm în timp ce verificãm suprafeţe mari de teren. 

Stiţi cum se zice: “Ai grijã ce îţi doreşti cã s-ar putea sã se îndeplineascã!”. In privinţa asta stau liniştitã pentru ca îmi doresc tot lucruri unul şi unul. Cã nu sunt tocmai modesta !