De-a baba-oarba

Cam aşa mã joc eu în fiecare an cu Primãria când vine vremea sã plãtesc impozitul la casã. Cum vãd cã se apropie sfârşitul lui martie încep (invariabil!) sã mã agit cã nu am primit scrisorica de la Primãrie, cu suma pe care o datorez la bugetul local. Scrisorica are regimul de “scrisoare pierdutã” la propriu, iar traseul pe care îl parcurge bate de departe intriga caragialescã din piesa cu acelaşi nume! In ultimii 10 ani m-am mutat de douã ori şi bãnuiesc cã asta a fost suficient pentru ca sistemul electronic al contribuabililor (un fel de Big Brother cam beat!) sã-mi piardã urma definitiv.

Deşi la fiecare mutare mi-am declarat conştiincioasã la finanţe noua proprietate şi adresã de domiciliu, baza de date a Taxelor şi Impozitelor Locale se încãpãţâneazã sã nu ia în seamã aceste modificãri, trimiţându-mi înştiinţãrile anuale cãtre adresa pãrinţilor mei. Care pãrinţi s-au mutat şi ei de mai mulţi ani, noroc cã n-au schimbat blocul, nu s-au dus prea departe de fosta reşedinţã şi îi cunoaşte poştaşul. In primii ani m-am enervat, apoi am învãţat cã trebuie sã mã amuz dacã nu vreau sã-mi pierd minţile, mai ales cã toatã lumea din jurul meu pãţeşte acelaşi lucru.

Aşadar, sãptãmâna trecutã a sosit înştiinţarea pentru soţul meu, cu jumãtatea de impozit pe care o are el de platit. Nu ştiu cum e prin alte parţi dar la noi vine impozitul per persoanã. Si asta nu în toate zonele din Ploieşti, bãnuiesc cã numai la fraieri (hi, hi!). Bun şi-aşa, cã scrisoarea LUI a venit la adresa care corespunde situaţiei de drept. Mi s-a pãrut cã ar fi un semn încurajator, sã ştii cã ãia de la taxe au reuşit sã-şi reactualizeze baza de date cu modificãrile fãcute de la revoluţie încoace. “Aaaaa, nouã ne-au venit scrisorile de mult”, zice maicã-mea şi mi se pare corect cã stau în acelaşi bloc de “patruşcinci” de ani, deci nu au dat bãtãi de cap Primãriei, au fost cuminţi cum s-ar zice. “Numai cã anul acesta ne-au greşit impozitul”, mã linişteşte mama. “Cum aşa?” zic eu calmã. “Pãi toţi din bloc au aceeaşi sumã, numai nouã ne-a venit mai mult”, explicã maicã-mea la fel de calmã. Situaţia pare a fi totuşi normalã, având în vedere cã tata are ceva scutire la impozit cã a fost strãmutat în timpul rãzboiului (l-au dat bulgarii afarã din Cadrilater). Logic, de vreme ce trebuia sã-i vinã impozitul mai mic, i-au trimis o scrisoare cu o sumã mai mare ca sã nu aibã impresia cã face ce vrea el! M-am liniştit. Lucrurile sunt cum ne-am obişnuit, adicã pe dos. Dupã câteva zile gãsesc SCRISOAREA în cutia poştalã. Când am vãzut sigla Primãriei pe plic am avut o infinitã senzaţie de mândrie cã mã luaserã în sfârşit în seamã şi pe mine! Asta pânã m-am uitat la destinatar. Era pe numele fostei proprietãrese, cea de la care cumpãrasem apartamentul acum 8 ani. Si era impozitul pentru maşinã, nu pentru casã! Curios, cã pânã în acest an nu mai primisem aşa ceva... Asta e de rãu, ceva malefic se întâmplã cu evidenţele finanţelor. Poate le trebuie o exorcizare în sistem!

Intr-un final apoteotic, misiva mea a sosit pe adresa unde copilãrisem. Frumos gest din partea Primãriei sã-mi rãscoleascã amintirile. Aş fi stors şi câteva lacrimi dacã impozitul n-ar fi fost atât de mare!