Umorul de altãdatã

Ion Pribeagu a fost un poet şi umorist evreu. Pe vremea parinţilor si bunicilor nostri era genul de scriitor mai libertin, poeziile lui cu subînţelesuri fiind echivalentul bancurilor fãrã perdea din ziua de azi. Deh, alte vremuri, oamenii aveau mai multã grijã ce şi cum vorbeau, vulgaritatea nu era vãzutã cu ochi buni. Dar Ion Pribeagu, pe numele sãu adevãrat Isac Lazarovici, avea un umor atât de debordant, mai ales în versuri, încât este imposibil sã nu râzi sãnãtos atunci când îi citeşti “creaţiile”, oricât de neaşteptate ar fi finalurile. Si cam deocheate. Eu am printre vechile hârtii de familie câteva poezii, pe care tot am vrut sã le transcriu, ca sã nu se piardã, deoarece foile sunt îngãlbenite şi se rup. Iatã o mostrã, dacã am timp le voi copia şi pe celelalte.

Cãldurã animalã

Nenea Nae Foştoloacã,

Megieş din Strada Scurtã,

S-a plans doctorului Costea

Cã are dureri de burtã.

-Uite doctore-am pus prişniţ

Si compres cu apã rece

Si de-aproape-o sãptãmânã

Mã tot doare şi nu-mi trece.

-Uite ce-ai sã faci, îi spuse

Doctorul cu chibzuialã,

Trebuie sã-ti pui pe burtã

O cãldurã animala.

O viţicã, o cãpriţã,

Iepure sau un pisic

Si de-l ţii un ceas pe burtã

Nu mai ai nimic, nimic!

Cum sã intre-n pat cu capra

Sau viţeaua jigãritã

Si-apoi ce-o sã zicã Miţa

Când l-o prinde-n pat c-o vitã?!

Dar o straşnicã idee l-a salvat în clipe grele.

Ia douã gãini din curte

Si se bagã-n pat cu ele.

Coana Miţa isprãvindu-şi

Vorba cu vecinele

A bãgat puţin de seamã

Cã-i lipsesc gãinile.

Cautã-le prin coteţe

Sub şoproane, sub terasã…

Nicãierea! Ca furtuna

Coana Miţa intrã-n casã.

Si-l gãseşte-ntins pe Nae

Ca buhaiul de umflat

Si fãrã sã spuie-o vorbã

Trage plapuma din pat.

Si ce credeţi cã vãzurã

Ochii doamnei Foştoloacã?

O gãinã sta pe ouã

Iarã alta pe o cracã!