Sunt vALLuntar, sã înceapã campania! Prima recenzie

V-am povestit de curând aici despre Campania vALLuntar a Editurii ALL , derulata cu sprijinul ROMSILVA, o initiativã aflatã la a doua ediţie şi care reuneşte şi mai mulţi bloggeri (240!) faţã de cea de anul trecut. Mecanismul campaniei este simplu, bloggerii citesc şi scriu recenzii, internauţii comenteazã, echipa ALL trage ponoasele adicã face munca de jos şi planteazã câte un arbore pentru fiecare 15 comentarii la recenziile publicate. Aşadar mã bazez pe “voluntariatul” vostru şi vã invit sã vã spuneţi pãrerea pânã pe 23 Martie când se terminã etapa publicãrii recenziilor. Faceţi un tur de orizont pe la toţi bloggerii care s-au înscris şi comentaţi, cã e pentru o cauzã nobilã. Dacã ies socotelile şi se adunã comentarii pentru 500 de arbori, aşa cum sperã cei de la ALL, atunci ne putem mândri cã am contribuit la plantarea unei adevãrate pãduri!

A trebuit sã aleg douã cãrţi de la ALL. Ce torturã! E ca şi cum te-ar arunca cineva într-un magazin de dulciuri şi ţi-ar da voie sã pleci doar cu douã produse. Dupã îndelungi deliberãri cu mine însãmi, uneori în miez de noapte cã sunt cam “huhurezã”, am ajuns la concluzia cã nu pot sã aleg cãrţi de ficţiune dacã nu mi se oferã informaţie purã, mi se pare pierdere de vreme. Deh, vârsta! Si am ales o carte de cãlãtorie şi un roman istoric. Dar ambele sunt legate de vieţile a douã femei extraordinare, de-abia aştept sã vi le prezint.

 Prima mea alegere face parte din colecţia “Cãrţi adevãrate” a Editurii ALLFA şi este un bestseller al autoarei Astrid Wendlandt, apãrut la noi sub titlul “La marginea lumii:hoinãrind prin nordul siberian”, în anul 2011. Este cartea de debut a acestei autoare şi un tur de forţã jurnalistic printr-un spaţiu recunoscut pentru ostilitatea sa, tundra ruseascã. Astrid Wendlandt este o femeie de 39 de ani, aparent fragilã, canadiancã de origine, corespondentã a unor mari publicaţii din Londra, Moscova şi Paris. Probabil vã întrebaţi, la fel cum am fãcut-o şi eu, cum a ajuns o femeie sã scrie despre Rusia şi mediul aspru de la Cercul Polar? Dupã ce am citit primele capitole ale cãrţii, am realizat cã persoana blondã cu ochelari din poze, slãbuţã şi zâmbitoare, uneori zgribulitã, cu aerul ei germanic şi codiţele firave, este cea mai puternicã femeie pe care ţi-ai putea-o imagina. Nu degeaba a ajuns, probabil, sã fie ziarist pentru Agenţia Reuters din Paris! Nu este o meserie pentru cei slabi de înger.

A doua întrebare ce mi-a venit în minte a fost: de ce sunt atraşi  occidentalii de lumea (încã!) arhaicã a fostelor ţãri comuniste, de viaţa searbãdã a civilizaţiilor de tranziţie, de oamenii eşuaţi într-un capitalism de ocazie pe care nu-l înţeleg nici dupã ce l-au experimentat timp de douãzeci de ani?  Pentru cã Astrid Wendlandt scrie în primul rând o carte despre Rusia. Trecutã, prezentã şi cu un viitor incert. Fascinatã de populaţia de neneţi, nomazii tundrei siberiene, jurnalista încearcã sã consemneze, pe parcursul mai multor cãlãtorii realizate în 2001, 2005, 2006 şi 2007, experienţele trãite în mijlocul naturii, alãturi de familii de neneţi, dar şi contextul mai larg al evoluţiei societãţii ruseşti.

Scrisã într-o notã fermecãtoare, unicã, în propoziţii alerte, pline de metafore, rareori dezvoltate în fraze mai elaborate, cartea este captivantã chiar şi pentru cei neobişnuiţi cu stilul jurnalistic sau de cãlãtorie. Aşa cum am şi bãnuit când am ales-o, este plinã de informaţie, mi-a satisfãcut acea dorinţã de a învãţa ceva, dar emanã şi multã, multã visare, poezie, sensibilitate, simţindu-se cu adevãrat atingerea unei femei în paginile sale. Surprinzãtor pentru un ziarist, autoarea este o animistã convinsã şi acest lucru nu se datoreazã numai contactului cu poveştile şi legendele crescãtorilor de reni. Aşa ceva nu se dobândeşte, aşa ceva existã în firea omului şi numai împrejurãrile trãite pot scoate la ivealã ceea ce existã dintotdeauna în suflet. Superstiţii, credinţe, un respect desãvârşit faţã de naturã şi puterile ei, faţã de oamenii care au gãzduit-o şi i s-au destãinuit, acestea sunt izvoarele acestei autoare şi a cãrţii sale deosebite. 

Neneţii nomazi din tundra siberianã sunt unul dintre multele popoare victimizate de Rusia comunistã şi ignorate de Rusia capitalistã. Oraşele-gulaguri rãsãrite cândva pe vastele teritorii sãlbatice de la Cercul Polar de nord au perturbat puternic existenţa paşnicã a oamenilor de aici. Cãderea comunismului nu a adus nimic bun. Bãtãlia pentru resursele fantastice de gaz din aceastã zonã este mai acerbã decât oricând. Controlând aceste resurse, Rusia controleazã de fapt restul lumii! “Robinetul de gaz” poate fi închis oricând! Iar neneţii asistã nevinovaţi la dispariţia unui mod de viaţã, prinşi între schimbãrile climatice şi expansiunea rapidã a Gazpromului. O capcanã din care curajoşii oameni ai tundrei nu au şanse sã iasã.

Astrid Wendlandt este unul dintre puţinii oameni care mai documenteazã viaţa acestor populaţii nomade. Existã marea posibilitate ca aceste civilizaţii sã disparã, fãrã ca cineva sã scrie despre ele, pentru publicul larg. Şi acesta este cu adevãrat marele merit al acestei femei.

In final, vã invit sã faceţi  un exerciţiu de înţelegere a altui popor, prin intermediul acestei cãrţi, alãturi de Astrid Wendlandt.

Comentariu:

Acum ceva timp citeam o ştire despre faptul cã Putin şi-a arãtat îngrijorarea şi preocuparea asupra posibilitãţii ca urşii polari sã disparã din varii motive, aşa cã a propus ca habitatul acestora sã fie inclus într-o mare rezervaţie sau parc naţional pentru a fi protejat. Am râs cu hohote. Numai un naiv şi-ar imagina cã pe Putin chiar îl intereseazã protecţia mediului! Astrid Wendlandt nu este nici pe departe o naivã. Ea vorbeşte mult despre Gazprom şi planurile grandioase ale Rusiei în îndepãrtatã tundrã. De fapt, chiar în acest moment lucrurile sunt puse în mişcare, dovadã cã Putin vrea sã protejeze zona de ochii şi interesele strãine, urşii polari fiind doar un pretext care sã ţinã la publicul larg. Dar Astrid nu insistã sã dezvãluie foarte multe amãnunte, cartea ei nu se vrea una despre geopoliticã. Pentru cã ea ştie cã, sub aparenta democratizare ruseascã, se ascund aceleaşi meschine dorinţe de control a tot ce mişcã. Iar ea vrea sã poatã reveni în Rusia, nu sã fie privitã cu suspiciune de autoritãţile ruseşti.