Translate

sâmbătă, 21 martie 2015

Despre ciori si deseuri

Ciorile sunt niste pasari extrem de inteligente, indiferent despre ce specie a familiei corvide vorbim. Le respect, dar nu cand invadeaza orasul, cum se intampla in aceasta perioada in care se pregatesc de cuibarit si au revenit la "casele" lor din fiecare an. Care case sunt cu zecile in arborii ce marginesc bulevardul orasului, locul in care ne aerisim si noi in timpul verii. Pas de te mai plimba cu asemenea companioni croncanitori. Zgomotul n-ar fi asa un dezastru, dar mizeria este crancena!

De vreo cativa ani primaria a facut un efort sa modernizeze bulevardul, a facut banda de biciclisti, a pus pavelele pe trotuar, a refacut casetele cu pietris din jurul arborilor si a schimbat vechile banci scorojite. Munca a fost anulata de venirea ciorilor. Cand te plimbi vara pe sub castani, calci numai in gainat, faci slalom printre mizerii si unele banci sunt de nefolosit. Mirosul de dupa ploaie aminteste intens de o crescatorie de pasari, il simt si eu la etajul 10.

Primaria a incercat diverse metode de alungare a ciorilor, gunoaiele sunt stranse cu constiinciozitate, au fost instalate niste aparate ce produc zgomot. Dar vorbim de pasari inteligente, nu au putut fi alungate cu nimic de acest gen. In acest an, edilii si-au luat inima in dinti si au purces la stricarea cuiburilor in aceasta perioada cand nu sunt inca depuse ouale. Chiar si asa au fost voci care au protestat, spunand ca pasarile sunt ocrotite si n-ai voie sa le perturbi in timpul clocirii. Aceleasi discutii aberante au fost duse, in timp, in toate orasele in care exista problema ciorilor si tocmai de aceea as fi vrut sa clarific cateva lucruri, pentru ca lucrez in domeniu si stiu ce vorbesc.

Toate speciile de ciori (a nu se confunda cu corbul care este intr-adevar protejat prin lege, dar este rar si nu vine in localitati) sunt specii cinegetice comune, adica sunt vanate in fiecare an de catre asociatiile de vanatoare, cu miile. Va dati seama ca vanatoarea nu se face pentru vreun trofeu sau pentru ca ar fi specii comestibile, ci pentru "managementul populatiilor". Asta inseamna ca ele se inmultesc excesiv si trebuie tinute sub control de catre om. Numai ca vanatoarea se desfasoara in afara localitatilor, pe camp, este interzis sa folosesti arme de foc in intravilan. Asadar, in interiorul localitatilor, managementul speciilor este lasat la latitudinea primariilor. Nu pot fi aplicate nici mijloace de inlaturare folosind otrava, ca in cazul sobolanilor si soarecilor, deoarece exista marele risc sa omori toate pasarile si animalele de pe spatiile verzi ceea ce este chiar barbarie. Singura modalitate ramane stricarea cuiburilor, astfel incat pasarile sa paraseasca locul. Din motive de civilizatie si umanitate, nu strici un cuib cu oua sau pui in el, logic! Plus ca s-ar putea sa dai jos si cuiburile altor pasari, asa ca aceasta perioada, cand pomii nu sunt inca infrunziti si se vad resturile de cuiburi, este cea mai buna pentru operatiune. Sunt curioasa daca va avea succes.

In alta ordine de idei, as vrea sa semnalez faptul ca s-a lansat un nou site pe teme de mediu, mai precis pe colectarea deseurilor, se numeste colectaredeseuri.ro
Este o initiativa laudabila deoarece pune la dispozitia publicului o lista cu firmele colectoare si reciclatoare, impartite pe judete, dar si pe tipuri de deseuri, cu date de contact, sfaturi practice pentru o colectare selectiva si alte informatii generale despre managementul deseurilor din gospodarie. Daca vreti sa aflati unde puteti duce ceea ce vreti sa reciclati, va invit pe acest site.
In plus, daca sunteti grijulii si realizati colectare selectiva acasa, puteti sa va scrieti povestea AICI . Cele mai convingatoare povesti pot fi premiate cu o carte "No Impact Man" de la Editura Philobia.

6 comentarii:

  1. Cum faci diferenta intre ciori si corbi? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corbii sunt mai mari si au un croncanit mai...gros. Daca vezi unul il recunosti imediat. Sunt de un negru ca taciunele si au ciocul mai puternic, parca ar fi pradator.

      Ștergere
    2. Corbii sunt mai mari, de un negru ca taciunele si au un cioc mai puternic, ca de pradator. Daca vezi unul il recunosti precis.

      Ștergere
    3. Corbii sunt mai mari, de un negru ca taciunele si au un cioc mai puternic, ca de pradator. Daca vezi unul il recunosti precis.

      Ștergere
    4. Corbii sunt mai mari, de un negru ca taciunele si au un cioc mai puternic, ca de pradator. Daca vezi unul il recunosti precis.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.