Ineptiile zilei

Ineptia saptamanii, ba chiar si a anului, a fost categoric faptul ca m-am dus vineri la doctorul de familie sa-i solicit un bilet de trimitere pentru ca imi programasem o interventie la un spital pentru poimaine, iar doctorita mi-a explicat senina ca nu poate sa-mi dea biletul toata saptamana deoarece are o problema...tehnica! Asta in conditiile in care pentru mine era oarecum o urgenta. Asa ca a trebuit sa ma intorc la spital si sa aman totul pentru saptamana cealalta, ca sa-si revina mimoza de familie din problema tehnica.
Fata de la dispeceratul spitalului mi-a spus ca toti doctorii de familie au avut probleme in aceasta perioada. Nu vreau sa aflu si nu ma intereseaza ce s-a intamplat, ideea este ca poti sa mori linistit daca vrei sa-ti deconteze Casa de Asigurari de Sanatate. Am si eu nevoie de o nenorocita de procedura o data la douazeci de ani si nu pot sa iau un bilet de trimitere! Cat de perverse pot fi intorsaturile vietii? Si daca totusi era o super-urgenta si trebuia sa ma internez poimaine? Plateam integral milioanele pe afurisitele de proceduri?
De fapt, in ultimele zile m-a cam pus pe ganduri ceva ce s-a intamplat joi, pe mine m-a distrat pe moment, apoi am inceput sa cuget mai profund...
Joi dimineata ma pregateam sa traversez o strada aglomerata. In stanga mea, la trecerea de pietoni, un tigan batran si cam paradit nu prea avea curaj sa porneasca singur pe zebra. Ma vede ca pun piciorul pe trecere si masinile opresc pe prima banda si striga dupa mine: "Doamna, da-mi si mie o mana ca nu vad prea bine, mi-au cerut astia 3000 de lei sa ma opereze la ochi." Ma uit la el, il mai observasem pe autobuz, nu prea parea el chiar neajutorat, decat ca era intr-adevar la vreo 80 de ani. Ma intorc, il apuc de cot (nu de mana cum pretindea dumnealui cu substrat) si il tarasc pe trecere pana aproape de cealalta bordura. I-am dat drumul cand mai aveam putin si am tulit-o spre statie, in timp ce tiganul striga dupa mine ca unde ma duc.
Ajunsa la serviciu, ametita zdravan ca nu eram in apele mele (de-aia si aveam nevoie sa fac o vizita la spital), am pornit sa urc cele trei nesfarsite etaje spre biroul unde lucrez. Catinel, m-am dat langa perete ca sa fac loc unui domn necunoscut care m-a depasit cu vioiciune. Dar, ca sa vezi chestie, doua trepte mai sus, domnul in cauza se intoarce brusc si intinde mana spre mine: "Dati-mi mana, va ajut eu". Am ramas perplecsa, nu stiu ce l-a facut sa reactioneze asa, poate chiar eram cam galbena la fata, poate chiar paream bolnava. Am ras, am multumit si am zis ceva de o "macara" mai degraba. El si-a vazut de drum, eu m-am tarat in continuare, gandindu-ma la cele doua intamplari atat de apropiate in timp. In primul caz cineva mi-a cerut o mana de ajutor, in celalalt cineva mi-a oferit-o. Gesturile pe care le faci ti se vor intoarce intr-un fel sau altul cand nu te astepti. Este o lege nescrisa si probabil ca am trai mult mai frumos daca am fi constienti de asta.