Si am fost odatã tineri...

Pe vremea mea un ten acneic era un coşmar. Nu numai cã numãrai pe degete produsele de îngrijire, dar nici posibilitãţile de a „dosi” aceste probleme nu erau la îndemânã. Nu tu batoane corectoare, BB-uri sau cine ştie ce fonduri de ten, nu tu geluri şi creme dedicate. Dacã mi-aduc bine aminte pudra era pe toate cãrãrile, iar eu nu o suportam deloc pe faţã. Si cum soarta-mi fu prea-crudã, divinitatea (combinaţia de gene) m-a pricopsit cu o piele mixtã şi sensibilã. In acest fel nemaipomenit adolescenţa mea a fost un lung şir de zile negre în care aveam ori un puseu de bubuliţe de la alergie, ori un bufeu cu coşuri pubere.

Ce-i de râs în asta?

Interesantã proba cu numãrul 14 din SuperBlog…Cicã sã “blogãm” cu umor, la liberã alegere. Ii mulţumesc sponsorului pentru idee, ca m-a nimerit în cea mai proastã, lipsitã de umor, perioadã a vieţii mele. De câteva zile, datoritã unei conjuncturi nefavorabile, sunt într-o dispoziţie extrem de rea. Singurul lucru care a reuşit sã-mi smulgã o grimasã zilele acestea a fost peştişorul pe care mi l-am cumpãrat sãptãmâna trecutã. Este aşa de vioi cã îl alerg prin cadã ori de câte ori îi schimb apa din acvariu. Nici mãcar cu plasa n-am reuşit sã-l capturez, a trebuit sã-l pescuiesc cu mâna goalã. Din care a sãrit în cadã…Bineînţeles cã ai mei stãteau în spate şi rãcneau pe douã voci: “Prinde-l!Prinde-l!Vezi cum îl apuci…Il rãneeeeeştiiii!”. Vã daţi seama cã la asemenea încurajãri mi-a pierit toatã îndemânarea. Staţi liniştiti, cã l-am prins pânã la urmã, n-a zbughit-o pe gura de scurgere a cãzii şi n-a stârnit nici o dramã de familie.

Viitorul începe astãzi

Sunt victima inocentã a viziunilor SF din cãrţi şi filme, nu-mi pot imagina viitorul decât prin ochii autorilor şi scenariştilor cu mintea predispusã la asemenea elucubraţii, cu menţiunea cã nu m-am hotãrât încã dacã sã adopt varianta scurtã şi agresivã, adicã apocalipsa, sau pe cea lungã şi fericitã, recte “şi vom trãi fericiţi pânã la adânci bãtrâneţi". Bineînţeles cã existã şi calea de mijloc, cea a unei agonii lungi şi chinuite, dar sã nu fim chiar atât de sumbri. In definitiv, întotdeauna existã o şansã sã se mai îndrepte ceva, chiar şi în cele mai negre poveşti de la Hollywood.

Elis in Wonderland

Era un bãiat prea mic pentru un pachet atât de mare. Asta era evident!

Elis Curierul împinse cu genunchiul coletul imens pe care de-abia îl dãduse jos din maşinã. Işi sprijini bãrbia pe hârtia maro a coletului şi dete un picior portierei. Se rãsuci cu atenţie, încercând sã-şi ţinã echilibrul. Pe cutia supra-dimensionatã scria “FRAGIL” cu litere roşii, semn cã nu era de glumit cu livrarea.

Elis Bãiatul era subţirel, cu o faţã lungã, spelbã şi împodobitã de coşuri pe maxilare. Slujba de curier nu i se potrivea deloc, dar deloc! O acceptase din cauza banilor, avea mare nevoie de un supliment pentru a-şi continua studiile. Acum stãtea în faţa unei case, cu un coşcogeamitea pachet în braţe, sperând din inimã sã nu facã vreo boroboaţã.

Happy weekend

 Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 42

Daca aveati vreo indoiala despre cata pensie vi se cuvine la momentul potrivit, va rog sa verificati modalitatea de calcul din  poezioara de mai jos, un text compus de Constantin Tanase pentru unul dintre spectacolele sale.

Trei jocuri

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

                                   Lucian Blaga

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

De data asta am intarziat rau de tot la rubrica melomana. Totusi, pe ultima suta de metri va ofer o secventa din Burlesque.

O toanã virtualã

Dacã pânã acum m-am descurcat cu temele din SuperBlog, de data asta am rãmas fãrã cuvinte. Momentan. Pentru cã proba numãrul 8 este despre gaming-ul online. Mã laşi? Am purces la o introspecţie durã şi m-am întrebat ce legãturã existã între mine şi acest mod de petrecere al timpului liber, în afarã de faptul cã restul familionului îl considerã foarte palpitant şi îl practicã la greu. Deşi familionul dã semne cã ar trece la nivelul play-station şi, în acest fel, reuşesc sã mã strecor şi eu la calculici. Pe de altã parte, tot lecturându-i lui fiu-meu revistele de specialitate, recunosc cã mi-au intrat pe-o ureche nume ca “Lara Croft” şi “ Assassins Creed” , dar şi comentariile laudative la adresa lor.

Completare la jurnalul de weekend

In primul rand va reamintesc ca am o carte plimbareata (amanunte aici ) care asteapta sa plece de la mine catre alt blog primitor. Nu exista nici un amator?
In al doilea rand n-am putut sa inchei acest weekend fara a comenta putin stirea saptamanii (pentru mine, ca a fost singura care m-a interesat), aceea cu ursul din Busteni, care a explodat cam pe joi la canalele tv. Daca ati urmarit transmisiile, ati remarcat ca ursul, ca tot ursul gunoier s-a ocupat constiincios cu debarasarea deseurilor de pe Valea Caraiman. Ghinion de nesansa, de data aceasta a gasit un cadavru uman pe care a vrut sa-l duca ceva mai incolo, sa nu stea chiar in calea turistilor sensibili. Numai ca ursul a fost observat din telecabina, de catre salvamontisti, in plina actiune de tarare a "corpusului", starnind temerile, intemeiate de altfel, ca el ar fi oribilul asasin.

Jurnal de weekend cu peturi

Mda, fiu-meu ma bate la cap de luni bune sa ne luam un "pet". Ne-am tocmit la sange pe catei, pisoi, hamsteri, porcusori de Guineea, papagali, broaste testoase si evident pesti. E drept ca si eu si al meu sot am avut cand eram mici de toate, dar acum nu mai am chef sau timp sa o iau de la capat cu ingrijitul animalutelor. Pe de alta parte nici nu ma induram sa las copilul fara experienta unui sufletel prin preajma, numai ca eu si odrasla agream neamul soricesc, in timp ce capul familiei s-a declarat sus si tare impotriva acestor specii. Mai, si vazusem niste hamsteri pitici, ziceai ca-s de plus, 15 lei bucata. Stateau intr-un terariu la gramada, trageau un somnulet cu totii, numai unul, mai smecher, motaia in fund cu labele asezate frumos pe burtica, sprijinit cu spatele de ceilalti.

Love story cu parfum de femeie

INVITATIA

Maria privea stupefiatã mesajul de pe ecranul calculatorului.

“Noi ne întâlnim în centru, pe la 7…Vii şi tu?”

O întrebare nevinovatã în aparenţã, cu implicaţii majore în realitate. Işi sãltã cu un deget ochelarii de pe nas. Avea 17 ani, o mutrişoarã de şoricel şi o pereche de ochelari fumurii. Rãmãsese pironitã pe scaun, neştiind dacã e cazul sã scrie ceva…mesajul de pe ecran cerea totuşi un rãspuns. Se întrebã dacã expeditorul vorbeşte serios sau vrea doar sã fie amabil. Il cunoştea pe Raul de la grãdiniţã. Frumuşel şi obraznic încã de pe-atunci, era superficial ca mai toţi bãieţii de vârsta lui. Il reîntâlnise, neaşteptat, pe culoarul liceului. Nu-şi pierduse nici şarmul, nici obrãznicia din copilãrie. Se bucuraserã de revedere, dar nu cu exuberanţã. Se înstrãinaserã şi nu aveau mai nimic în comun. Ea era timidã, ştearsã şi discretã, el avea nenumãraţi prieteni, chef de distracţie şi o fire nepãsãtoare. Si prea multã veselie pentru gustul ei!

O semnãturã pe ştampilã

Stau la uşa lui Big Chef. E coadã. Secretara mã priveşte condescendentã. Dincolo de uşa Templului se întrezãreşte o umbrã. Taci, cã ãla dinãuntru se îndurã sã iasã! In sfârşit! Incepusem sã dârdâi pe scaunul cu tapiţeria roasã şi decoloratã de câte funduri s-au hârjâit pe ea. Clanţa coboarã centimetru cu centimetru, punându-mi greu rãbdarea la încercare. Trebuie sã fiu pregãtitã...Strâng hârtiile cu degete amorţite de frig şi dau sã mã ridic.

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Ce sa fie, ce sa fie? Poate lucrarile la autostrada? Mnoooo...pentru cei care iubesc schiul...dragii mei, asa se face o partie. Muntele plateste greu pentru un moft. Sa ma scuze iubitorii de sporturi de iarna, dar pasiunea lor chiar nu merita atata distrugere! Daca ati fost atat de naivi incat sa va inchipuiti ca pantele pe care schiati sunt naturale, va spun ca va inselati amarnic.
Mentionez ca nu sunt poze facute de mine. Si, din motive lesne de inteles, nu precizez nici unde sunt facute.

  

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Putin UB40 si o super varianta la Blue eyes crying in the rain! Reggae+country = !

Arma perfectã

O femeie fãrã geantã este ca valul fãrã spumã, Stan fãrã Bran, dragostea fãrã nãbãdãi şi funcţionarul fãrã hârţoage. Adicã incompletã. Si dacã aveţi ceva de obiectat la enunţul cã un simplu obiect poate împlini o femeie, eu zic sã judecaţi mai pe îndelete. I-am invidiat întotdeauna pe barbaţi pentru invenţia numitã “ buzunare”…buzunare la bluze, cãmãşi, sacouri, blugi, bermude. Ei pot sã-şi îndese toatã existenţa în câteva buzunare. Noi nu! Creierul unei femei vede o mie de posibilitãţi imediate, raţioneazã , complicã lucrurile şi, mai ales, se teme cã nu este pregãtit pentru ce va sã vinã.

Vacanţa mea de vis

Existã o legãturã specialã, pur energeticã pe care o simţi atunci când te apropii de punctul „0”, punctul în care ai vãzut lumina zilei, un cordon ombilical ce nu se rupe niciodatã şi îţi dã capacitatea de a recunoaşte peisajele ţãrii de origine atunci când priveşti o imagine. Sunt convinsã cã munţii şi pãdurile întinse ale României sunt elemente unice şi irepetabile în aceastã lume atât de diversã. Poate or fi altele mai frumoase, dar niciodatã la fel. Si sunt locuri în România unde frumuseţea este cu adevãrat un dar divin, unde istoria se lasã cu greu descifratã, iar natura spune poveşti nemuritoare.

Undeva, cândva, în viitor…

Bãrbatul îşi mişcã braţul drept cu greutate. Pãrea mai degrabã un spasm decât o mişcare voluntarã. Intredeschise ochii şi clipi cu putere, încercând sã alunge ceaţa din priviri. Pãrea sã fi încasat o loviturã zdravãnã în tâmpla dreaptã. Un fir subţire, sângeriu, desenase un zig-zag ameninţãtor pe faţa palidã. Pentru moment nu simţi nimic, apoi durerea nãvãli brusc, cu o intensitate greu de suportat. Icni chinuit, fãrã sã poatã spune ce NU îl doare…Creierul scanã încet fiecare parte a trupului rostogolit pe podeaua navei, încercând sã localizeze sursa suferinţei.

Happy weekend - Care cultura, neicusorule?

Cred ca v-ati dat seama din postarile mele la categoria "din perlele copilului" ca ne luptam din greu cu disciplina numita "Limba si literatura romana". Va asigur ca cel putin un sfert din lupta asta vine nu din opozitia odraslei mele cu privire la materie in sine, ci din modul cum este conceput manualul de scoala si din continut. Eu tin minte ca pe vremea mea aveam un manual gros, plin de proza si poezioare din clasicii romani. N-aveam auxiliare, invatam regulile din manual si aia era! Nooo, acum se merge pe metoda vizuala, adicatelea copilul retine mai repede si sedimenteaza cunostintele daca ii pui in fata zeci de scheme si combinatii de exercitii.

Calator de vocatie...si o carte plimbareata

Eu nu sunt calator de vocatie. Nu-mi place sa sar din papuci direct in toale de calatorie, sa arunc te miri ce intr-un bagaj facut la repezeala si sa plec in necunoscut...Eu sunt comoda si trebuie sa premeditez totul cu mult, mult timp inainte. Asta in cazul in care ma hotarasc sa ma urnesc din confortul caminului meu. Nu sunt globe-trotter, doar un amarat de turist de weekend. Calatorul de vocatie este un om curajos. Pe mine ma sperie orice potentiala incurcatura, neplacere, ratare, ma descurajeaza si ma deprima situatiile neplacute.

Mic tratat de dependenţã

A patra probã din SuperBlog mi-a adus în atenţie un film, o  comedie , dar şi o provocare amuzantã, aceea de a-mi identifica propriile dependenţe. Aşadar urmeazã un articol de psi- şi auto-analizã, sper eu cã destul de obiectiv. Dar sã o luãm cu începutul...

Filmul “Thanks for Sharing”, tradus la noi ca “Tentaţii (i)rezistibile”, este o istorioarã despre dependenţa de sex a trei personaje aparent normale, cu meserii solide, bine ancorate în realitate, dar şi cu o suitã de probleme ce depãşesc simplul diagnostic psihiatric. Neil (Josh Gad), Phoebe (Gwyneth Paltrow) şi Dede (Pink) fac parte dintr-un grup de suport pentru dependenţii de sex, coordonat de un excepţional lider, Mike (Tim Robbins), ce trebuie sã lupte la rândul sãu, în propria familie, cu fiul sãu dependent de consumul de droguri. Adam (Mark Ruffalo) este un dependent cu 5 ani de abstinenţã totalã la activ, “sponsorizat” de coordonatorul Mike, gata sã reia întâlnirile amoroase. 

Back to Farmec

Ţac, ţac…ţac…

Foarfecele rãsunã metalic, cu un mic ecou reverberat în pereţii bãii.

Ţac…

Apreciez, cu capul întors, opera ultimelor 10 minute. Am senzaţia cã e mai lung într-o parte, duc mâna şi…ţac, mai picã o şuviţã în chiuvetã. Acum trebuie sã-i dau un pic de naturaleţe în curgere, aşa cã bâjbâi pe raftul de alãturi şi înhaţ lama de ras a consortului meu. Mâine, dacã se va hârjâi pe faţã cu ustensila, îşi va da seama pe unde a mai fost folositã. Apuc smocul cu beleaua şi trec lama de câteva ori peste el. S-a subţiat, aratã profesionist, dar acum e mai scurt decât în partea stângã. Va trebui sã refac procesul cu smocul din dreapta.

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Dedic aceasta melodie tuturor serviciilor deconcentrate a caror coloana vertebrala va sucomba definitiv odata cu schimbarea subordonarii...ati vazut voi la stiri! In the ghetto, un duet imposibil in timp, posibil datorita tehnicilor moderne, Lisa si Elvis Presley.

Sticla Eco

Am spus ca voi incerca un produs marca Tupperware si asa s-a intamplat. Sticluta mea Eco sta acum in fata mea, roz ca o bomboana, cu un design simplu si extrem de functional, exact cum imi plac mie lucrurile de uz zilnic. Pentru ca nu-mi plac briz-briz-urile in bucatarie, asta e realitatea.

Happy weekend

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 39 

Iata un clipulet in care se vede foarte bine ca nervii unei mame sunt aceiasi, indiferent din ce specie e...Iar puiul o stie foarte bine, dovada sta rapiditatea cu care o zbugheste la sfarsit, stie ca va incasa o scatoalca pentru prostioara facuta.

Jurnal de weekend

Astazi, pentru ca a iesit soarele, am reusit sa-mi dezghet una dintre emisferele cerebrale, indeajuns cat sa vreau sa ies pe afara. Cum am ajuns in halul asta? Pai aseara, fix la 10, cand era momentul toaletarii dinainte de culcare, am constatat ca nu mai avem apa calda. Imi venea sa plang cu lacrimi adevarate, ca eram bocna si asta era modul in care imi puteam revigora circulatia prin picioare. Administratorul de bloc ne asigurase ca vom avea caldura. N-a fost sa fie si a disparut si apa calda de la robinet. Nu mai spun ca azi-dimineata al meu sot nu s-a sculat ca sa plece la serviciu, ca si-a pus telefonul sa sune vinerea, in loc de sambata, si exact cand orbecaia disperat dupa haine, s-a intrerupt curentul. Noroc ca a revenit in vreo 10 minute, exact cand ii inmanam lanterna sa vada pe scara blocului. Ca la noi e bezna, n-avem ferestruici spre exterior si 10 etaje nu-s de colea!

Reflexii in oglinda

Particip la Reflexii in oglinda de pe blogul lui SorinN. Daca vreti sa fiti parte a acestei initiative fotografice, intrati la SoriN si inscrieti-va...in fiecare vineri...

De data asta am intarziat cu postarea, m-am cam aglomerat cu altele...Dar merge si acum. Iata cateva reflexii din opere de arta .

Salvador Dali

Paul Ecke

Mark King

Edouard Manet

Un pahar de vitamine, va rog!

„Stii ce? Am chef de un shake...” mã anunţã fiu-meu.

Oftez. Cunosc schema. Bate şaua sã priceapã iapa. Vrea sã scot la înaintare storcãtorul pe care i l-a dat bunicã-sa, o „minunãţie” achiziţionatã de la un agent de vânzãri, din aceia care umblã cu sarsanaua pe la uşile apartamentelor. Pensionarii sunt creduli, victime sigure, zici cã le ia Dumnezeu minţile şi aruncã banii pe toate ştifturile. Maicã-mea nu e vreo excepţie. Cumpãrã aparate cu toptanul şi ni le face nouã cadou. Aşa ne-am pricopsit cu ustensila de adunat scame, spãlãtorul de covoare, curãţitorul cu aburi pentru cuptor, aparatul de alungat gândacii (pe care nu-i avem!), ştergãtorul de gresie şi....storcãtorul de fructe.

Frumoasa, iute si...utila

Stau în staţia de autobuz şi mã ţârcâie o ploaie rece. Am ratat troleul şi acum voi dârdâi vreun sfert de orã pânã la urmãtorul mijloc de transport. Copertina staţiei e spartã pe o laturã, iar vântul suflã în voie. Mã plouã de jos în sus, dacã vã puteţi imagina aşa ceva. Imi trag capul între umeri, într-o încercare disperatã de a-mi proteja urechile. Cu coada ochiului vãd alergând doi bãieţi care nãvãlesc la adãpostul (incert) al staţiei. Adolescenţi de la liceul din apropiere. Râd şi vorbesc tare, tropãie şi îşi freacã mâinile. Au prea multã energie, iar aşteptatul îi plictiseşte. Incerc sã nu-i bag în seamã, dar sunt prea aproape de mine. Replicile îmi zboarã pe lângã urechile amorţite de frig. Ii aud fãrã sã vreau...

Din perlele copilului

Scriem la românã. Eu dictez, el comenteazã... Textul cu bucluc este „ Leul, mãgarul şi vulpea” de Lev Tolstoi. Puştiul se plictiseşte şi încearcã sã poarte o conversaţie. Eu nu sunt deloc încântatã, am o groazã de treabã şi el trage de timp.

„Ce nume mai e şi ãsta... Tolstoi?” întreabã el pe un ton serios.

„E un rus” zic eu scurt.

„A scris cã leul, mãgarul şi vulpea au plecat la vânãtoare...”

„Si?”

„Mãgarul nu e prãdãtor” zice pe un ton supãrat.

„E doar o povestioarã cu tâlc.”

Pauzã. Scrie alte douã cuvinţele.

„Auzi, da’ tu ştiai textul ãsta?”

Mã ia cu fiori. Pare sã vrea explicaţii mai ample.

„Parcã mi-l aduc aminte...Cred cã l-am fãcut şi eu la şcoalã” rãspund cu o falsã nepãsare.

„Pãi cum aşa? In 40 de ani n-ai avut timp sã-l înveţi?”

Luna inimii

Duminicã am bãtut drumul la supermarket dupã cumpãrãturi. Eu, fiu-meu şi umbrela, cã ploua pe ruptelea…Cred cã bãnuiţi cine a cãrat sacoşele la întoarcere. Puştiul de-abia se descurca cu propria umbrelã, eu, femeie antrenatã, aveam geanta pe umãr şi vreo 6 kile într-o singurã mânã, cã în cealaltã ţineam “acoperişul”. Pe la jumãtatea drumului spre casã simţeam cã inima mea o ia în sus, spre gât. Am fãcut o haltã în staţia de tramvai, la adãpostul copertinei, cã puştiului îi sãriserã ţumburuşurile de pe spiţe şi i se fãcuse umbrela armonicã. Eram udã la picioare, iar însoţitorul meu se plângea de frig, foame şi ce-o mai fi fost prin cãpşorul lui cel mic. Am mãrit pasul şi în câteva minute eram în casã. Mã simţeam ca dupã un maraton şi nu pentru cã n-aş fi avut antrenament la cãrat.