O toanã virtualã

Dacã pânã acum m-am descurcat cu temele din SuperBlog, de data asta am rãmas fãrã cuvinte. Momentan. Pentru cã proba numãrul 8 este despre gaming-ul online. Mã laşi? Am purces la o introspecţie durã şi m-am întrebat ce legãturã existã între mine şi acest mod de petrecere al timpului liber, în afarã de faptul cã restul familionului îl considerã foarte palpitant şi îl practicã la greu. Deşi familionul dã semne cã ar trece la nivelul play-station şi, în acest fel, reuşesc sã mã strecor şi eu la calculici. Pe de altã parte, tot lecturându-i lui fiu-meu revistele de specialitate, recunosc cã mi-au intrat pe-o ureche nume ca “Lara Croft” şi “ Assassins Creed” , dar şi comentariile laudative la adresa lor.

Cat despre Lara Croft, într-o duminicã cu soare, am fost forţatã de familie sã mã uit la o emisiune tv în care era prezentatã ultima versiune, groaznic de îmbunãtãţitã, atât de tare, cã îmi venea sã urlu, cã aveam mâncare de fãcut şi rufe de spãlat, iar eu pierdeam timpul cu ochii la performanţele personajului virtual. Apoi mai sunt fan Matrix, care tot virtual are subiectul, şi ieri m-am uitat la desenul animat “Ralph stricã tot”, tot din sfera jocurilor.

Cam pe-aici eram cu inventarierea şi chiar mã resemnasem cã n-am nimic a scrie la subiect când, deodatã, m-a strãfulgerat o amintire…Da, am avut un moment cand am fãcut o fixaţie singularã, adicã s-a întâmplat o singurã datã şi cu un singur joc, în circumstanţe oarecum crepusculare. Era în primele luni de dupã naştere, stãteam acasã în bine-meritatul concediu de creştere copil şi mã luptam cu stresul inerent. Adicã eram obositã, îngrijoratã şi nedormitã aproape în permanenţã.

Tin minte cã într-o zi mi-am vãzut consortul butonând cu frenezie pe calculator şi chiar mi-a sãrit ţandãra lejer, cã el se relaxa în timp ce eu dãdeam în clocot. Nu cã aş fi avut vreun motiv special dar, ori de câte ori prindea un moment de respiro, al meu se arunca asupra calculatorului. Cum în acea perioadã imaginaţia mea era în colaps şi, în afarã de muncã şi copil, nu gãseam ceva care sã mã deconecteze de realitate, mã aşezam lângã consort şi îl urmãream cum joacã. Azi aşa, mâine aşa, am constatat cã jocul mã prinde, în sensul cã este tot atât de palpitant ca un film adevãrat. Mai mult, era vorba despre un SF, adicã exact ce mã pasioneazã. Si dintr-o data, într-o searã de iarnã altminteri destul de banalã, când soţul era la o planşã super-tare, lucrurile se încinseserã într-atât, încât mi-am zis cã trebuie sã intru şi eu în toate scenele acelea, altfel plesnesc de curiozitate. Dacã vreţi sã ştiţi era vorba despre Quake, nu mai ştiu care versiune, dar rãmân la pãrerea cã a fost cel mai reuşit joc pe care am reuşit eu sã-l parcurg.

Când a auzit ce ambiţii am, al meu s-a crãcãnat de râs şi mi-a zis cã n-am nici mãcar cea mai elementarã noţiune despre shootere, darmite sã duc la bun sfârşit un joc întreg. Spre uluirea lui, deşi nu aveam ţintã şi împuşcam carcalacii din vreo cinşpe încercãri, am reuşit! O afoanã ca mine realizase imposibilul. Distrusesem alienul suprem, monstrul imbatabil, creierul invadatorilor. Tin minte cã am trãit o satisfacţie greu de descris şi greu de înţeles pentru cei care nu experimenteazã aşa ceva, jocul a eliberat o tensiune pe care o acumulasem şi de care nu mã puteam debarasa. Acum puteam sã dau sfaturi. Din pãcate a fost unicul moment de glorie, dupã aceea interesul meu s-a fâsâit lamentabil şi n-am mai încercat nimic.

Dar, cum provocarea probei este sã descriu modul cum cred eu cã vor evolua jocurile în viitor, aş sugera urmãtorul scenariu…
Trebuie sã recunoaşteţi cã segmentul feminin este mult mai puţin atras de acest mod de petrecere a timpului liber. Sexul slab nu-şi pierde vremea cu chestii care nu au o utilitate imediatã. Aşadar îmi imaginez cã, undeva în viitor, dezvoltatorii de jocuri vor încerca sã acopere şi aceastã lacunã reprezentata de lipsa motivaţiilor virtuale care sã ţinã o femeie proptitã în faţa ecranului. N-ar fi greu, ar trebui doar sã imagineze ceva care sã aibã un scop oarecare în viaţa realã. De pildã, te bate gândul cã vrei sã-ţi multiplici familia şi habar n-ai ce consecinţe dramatice poate avea acest natural deziderat. In loc sã-ţi întrebi prietenele habarniste sau mama care a trãit în secolul trecut, mai bine intri pe un magazin online de specialitate. Te duci la secţiunea “F.M.I” (hi, hi!), categoria “Pre-natal” şi cauţi jocul “Lara Croft and the alien’s birth”. Bineînţeles cã tu ştii ce specie o sã naşti, dar sunt atât de multe necunoscute, încât e ca şi cum moştenitorul ar fi de pe altã planetã.

Booon…în loc sã tragi, sã arunci sau sã izbeşti cu diferite arme, este suficient sã ţi se lanseze provocãri încuietoare de genul ce faci când copilul urlã încontinuu de douã ore, dupã miezul nopţii, iar tu eşti singurã în casã, eventual cu cãţelul care urlã şi el. N-ai la dispoziţie un soţ panicat, ci doar siropul de colici, ceaiul de muşeţel şi o sticlã de cognac rãmasã de la botez. Ce alegi? Aici e şpilul, dacã alegi corect ai sansa sã treci în planşa urmãtoare. La finalul jocului poţi sã-ţi dai seama dacã vei fi o mamã bunã. Poţi chiar sã intri pe forumul de gaming şi sã schimbi impresii cu alte disperate ca tine. Bine, s-ar putea ca dupã un asemenea joc, sã scadã drastic natalitatea, dar dezvoltatorii vor face bani ca sã scoatã versiuni din ce în ce mai realiste.

In concluzie, asta este viziunea mea de femeie. A, uitasem…Intrebarea era ce placi video s-ar preta la asemenea performanţe online, ATI sau NVIDIA ? Mmmmm…staţi sã-i întreb pe specialiştii din casã, cã din partea mea ar fi bunã o placã de întins pãrul… Aha, cicã NVIDIA…Nu ştiu de ce...e vorba de procesor şi graficã. Se pare cã la asemenea joc solicitant numai NVIDIA ar rezista. Aşa o fi!

 Acest articol participa la SuperBlog 2013.