Trei jocuri

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

                                   Lucian Blaga

Viaţa este o urzealã…iţe strânse, de iluzii devenite realitãţi, de visuri niciodatã materializate, de lumi niciodatã întrepãtrunse, un multivers în care cuvintele sunt atemporale, un joc uriaş, la scarã cosmicã. Jocul celor o mie de vieţi.

Ţopãi fericitã în spatele bunicilor mei. Poteca se pierde în ierburile aspre şi o redescopãr pas cu pas, ferindu-mã în ultimul moment de tufele de urzici şi spinii tufãrişurilor. Nu-mi pasã. Savurez fiecare clipã a aventurii noastre, cãlare pe un bãţ ce ţine loc de mândru armãsar. Suntem în cãutare de araci prin pãdure. Din când în când descoperim urmele trecerii vreunui urs, cãlãtor solitar prin aceste desişuri înşelãtoare.

Zeii din Winterfell pãstrau un alt soi de pãdure. Era un loc întunecos, primar, trei acri de pãdure bãtrânã, neatinsã de zece mii de ani, iar castelul mohorât se înãlţa deasupra-i. Mirosea a pãmânt reavãn şi a putreziciune.

Îmi trag cu greu rãsuflarea. M-am oprit în mijlocul drumului forestier, un şarpe de pãmânt bãtãtorit ce strãbate pãdurea de fagi. Petele de luminã se nasc şi mor odatã cu mişcarea frunzelor. Ascult foşnete stinse, vorbe neînţelese ce izvorãsc din copacii ca nişte coloane. Sunt parte din jocul naturii, cel pe care îl joc de când mã ştiu. Nimic nu s-a schimbat într-o viaţã. Poate acum am obosit puţin, poate îl joc mai rar, dar mã bucur din plin de aceeaşi senzaţie de libertate cuibãritã demult în sânge.

.........................................................

Împung cu atenţie în pânza bine întinsã. Zãresc printre degete desenul scos la indigo, flori stilizate pe jumãtate acoperite de broderie. Îmi plac serile de iarnã, petrecute la cãldura focului din sobã, cu bunica în rolul de maestrã cusãtoreasã. Stã în faţa mea, cu o bucatã mare de etaminã în poalã. Din când în când îşi aruncã privirea peste ceea ce lucrez. Mã strãduiesc sã respect conturul albastru. Jocul îndemânãrii face parte din lecţiile de viaţã ale fetelor de la ţarã.

Arya credea cã broderiile Myrcellei nu erau deloc drepte, dar nu puteai deduce asta din felul în care o lãuda Septa Mordane. Îşi studie, din nou, propria sa broderie, cãutând o cale sã o salveze, apoi oftã şi puse acul jos.

Trag de firul de lânã coloratã. Trandafirul înfloreşte încet, dar sigur, cu fiecare împunsãturã de ac. Bunica nu mai este lângã mine sã mã încurajeze, sã-mi destãinuie secretele ei. Dar tot îi simt privirile peste umãr, într-un joc al amintirilor niciodatã pierdute.

.........................................................

Micul bãtãuş îmi taie calea provocator. Are pumnii strânşi, obrajii roşii şi o cãutãturã crâncenã. Am parte de acest spectacol în fiecare zi, când mã întorc de la grãdiniţã. Trebuie sã-l înfrunt şi de data asta deşi s-ar putea sã ies cam şifonatã din încercare. Nu ştiu ce are cu mine şi nici nu mã intereseazã. Mai degrabã sunt îndârjitã. Este o lecţie necesarã din programul Şcolii de Luptã. Preiau iniţiativa şi îi înfig mâna în piept. Am intrat abrupt în jocul puterilor.

 -Sabia trebuie sã fie o parte a braţului tãu, îi spuse cheliosul. Poţi sã-ţi scapi o parte din mânã? Nu. Acum nouã ani, Syrio Forel a fost primul spadasin al Lordului Mãrii din Braavos, el cunoaşte aceste lucruri.

Omul din faţa mea mã mãsoarã cu şiretenie. O şiretenie agresivã, mascatã de un zâmbet atât de fals încât mã inundã un val de revoltã. Simte cã nu m-a convins şi vorbeşte din nou. Despre ce e bine şi ce e rãu, despre mizeria în care ne zbatem, despre piedici, despre visurile unora care înãbuşã iniţiativa altora. Cuvintele lui sunt cleioase ca nişte melci, îşi pierd valoarea, jignesc...Vreau sã scurtez conversaţia. Nu-mi plac conotaţiile acestei discuţii. Este jocul uzurii, o capcanã pe care nu reuşesc sã o ocolesc de fiecare datã.

.......................................................

Sunetul cristalin al clopoţelului ne smulge din liniştea orelor de şcoalã. Strâng încet caietele de pe bancã şi arunc o ocheadã spre...el. Este blond, slãbuţ şi iute ca o zvârlugã. Mi-este imposibil sã nu-l bag în seamã. Povesteşte cu pasiune despre ultima revistã de benzi desenate pe care a citit-o. Ii plac lumile de vis la fel de mult ca şi mie. Mã fascineazã. Invãţ, fãrã sã ştiu, jocul etern al primelor iubiri.

Sansa incã nu-l cunoştea cu adevãrat pe Joffrey, dar se îndrãgostise de el. Era tot ceea ce visase cã ar putea fi prinţul ei, înalt şi frumos, puternic, cu un pãr ca aurul. Preţuia orice ocazie de a fi împreunã cu el, puţine câte erau.

Privesc peste masã, la soţul meu care trebãluieşte în dreptul aragazului, învãluit în aromele matinale ale cafelei. De fiecare datã când mã uit la el, parcã retrãiesc scena din copilãrie, cãnd m-am îndrãgostit de un bãiat cu pãrul blond, slãbuţ şi iute…Acum s-a mai potolit. Toarnã cafeaua cu gesturi molcome şi se aşeazã în faţa mea. Suntem prinşi de o veşnicie în jocul încrederii. Il jucãm în tãcere, cu fiecare gurã de aer pe care o respirãm.

Inchid cartea cu un pocnet sec. Umbrele serii galopeazã pe pereţi , fãcând amintirile sã se retragã între faldurile memoriei. Sub pleoapele lãsate vãd încã imagini clare, de ieri, de azi, din visurile mele, din jocurile care mi-au plãcut, din cele în care am fost prinsã fãrã sã vreau. Jocurile foamei de fericire, crude, line, cu gust de dulceaţã sau amare ca fierea.

Am obosit. 

Dar şi mâine va fi o zi…  

 Acest articol participa la SuperBlog 2013