Clubul cinefililor-lectia de instrainare

Carmen are o noua initiativa... Clubul cinefililor este locul unde, pe parcursul unei saptamani, poti recomanda filmele care ti-au placut. Intra pe link, inscrie-te in tabel si, bineinteles, citeste sugestiile celorlalti participanti daca esti in cautarea unui film bun.

 Nu stiu cum am dat peste "The Last Will and Testament of Rosalind Leigh". Bineinteles ca i-am dat drumul intr-o doara, ca era din 2012, deci oarecum proaspat.
He, he! Stiti cum e treaba? Poti sa vezi un horror care abunda in efecte speciale, personaje, carnagii, monstri etc.si totusi sa te lase rece. Dar cele mai teribile filme sunt acelea fara trucaje, in care grozaviile sunt sugerate prin modalitati extrem de subtile. Alea te sperie cu adevarat. Filmul de mai sus este din aceasta categorie. In cele 80 de minute ale povestii scrise si regizate de Rodrigo Gudino apare un singur personaj, interpretat de Aaron Poole, un actor pe care eu nu-l cunosteam. Bineinteles ca exista si alte aparitii, indirecte, iar vocea din fundal apartine Vanessei Redgrave.
Pe scurt este vorba despre un tip (Aaron Poole) care afla ca mama lui (Vanessa Redgrave), pe care nu o mai vazuse de multi ani, a murit, iar el este chemat sa hotarasca ce se va intampla cu mostenirea, casa copilariei sale si celelalte lucruri. Tipul este nevoit sa inventarieze tot ce mai era in casa, o resedinta destul de mare, deoarece mama sa era colectionara, asa ca isi petrece noaptea in acel loc. Dar ce loc! Casa este stranie, plina de obiecte amestecate, decorul are ceva intunecat, dar si atractiv, sugereaza opulenta, bun-gust si preocupari tenebroase in acelasi timp. Ceea ce sustine cel mai bine suspansul in film este muzica, un fundal sonor exceptional, care iti ridica parul pe ceafa datorita sonoritatilor joase. O simti direct in piept! Tipul afla ca maica-sa facuse parte dintr-un cult misterios, gaseste niste inregistrari, descopera camarute prin casa, va dati seama, frica se insinueaza gradat. Peste actiune se suprapune vocea Vanessei Redgrave intr-un fel de confesiune adresata fiului care se indepartase de ea, parasind-o, condamnand-o la singuratate.
Dupa ce am terminat vizionarea, mi-am dat seama ca, facand abstractie de sperietura pe care o trage spectatorul, filmul in sine este o alegorie. Nu numai somnul ratiunii naste monstri, dar si singuratatea poate avea acelasi efect. Un om singur este expus si vulnerabil, mintea lui poate crea cele mai terifiante viziuni.