Ineptiile zilei- D Day

Imi pare bine ca pe unii apocalipsa ii distreaza. In timp ce agricultorii plang cu lacrimi amare acum, iar noi astialalti, consumatorii, vom plange cu lacrimi amare ceva mai incolo, la iarna, macar copiii se balacesc in soare. Cum am vazut la polonezi, care le-au carat masinile cu gheata ca sa traga o bataie cu bulgari la aproape 40 de grade.
Ieri si copiii din Ploiesti se balaceau la fantana aia care tasneste direct din asfalt, i-am vazut tot la tv, bine ca au fantanile arteziene apa, ca amaratii de castani de pe bulevard sunt manati si se ofilesc vazand cu ochii. Probabil Ploiestiul ar trebui trecut in Guiness Book ca orasul care a reusit sa faca un sistem de irigare ingropat, cu picurare, pentru castani, dupa care a reusit sa-l si strice, nu se stie cum, nu mai functioneaza. Dar apa este pentru alte prostii. Cei de la domeniul public frecau intr-o dupa-amiaza gainatul de ciori de pe banci, iar cei de la Apa Nova dadeau pe sosea, cu furtunul, apa potabila timp de cateva ore, in timp ce spatiul verde de alaturi era iasca. Edilii nostri poarta povara deciziilor proaste, inca o data se vede ca nu stiu care sunt prioritatile.

Intre altele, odrasla mea ne-a facut bucuria de a se imbolnavi de un pui de scarlatina. Daca nu-i apareau petele rosii pe corp nici nu ne dadeam seama ca se intampla ceva pentru ca alte simptome nu are. A, da, al meu a fost crescut cu lapte praf (apropo de balariile cu alaptatul de care vorbeam zilele trecute), probabil de-aia se imbolnaveste atat de rar si face forme asa de usoare.
So, despre altceva voiam sa vorbesc. In timp ce eram toti trei, seara, in anticamera la urgente, asteptand sa ne strige asistenta, ne holbam ca tot romanul la ceilalti. "Ceilalti" erau in mare parte rromi, tigani, ca nu stiu cum sa le mai zic ca sa nu jignesc pe cineva. Ele cu fuste lungi, solate, tinand copiii in brate, ei mai retrasi, plimbandu-se pe culoar. Am asteptat vreo jumatate de ora, rastimp in care am admirat o fatuca de etnie, la vreo 16-17 ani, inalta si subtire, atat de frumoasa de parca era fotomodel. In sfarsit, azi-dimineata eram la alt spital, cel de boli contagioase, ca sa ne ia doctorita in evidenta. In curte, la iesire, ne intalnim cu una dintre perechile de tigani pe care le vazusem seara, asteptand la urgente. Si in acel moment s-a petrecut un lucru, incredibil pentru mine, el, barbatul a inclinat capul si l-a salutat pe-al meu consort. Faptul ca ne observase seara la celalalt spital fusese de-ajuns pentru el sa ne considere cunostinte si sa dea un semn ca ne-a recunoscut, desi nu schimbasem vreo vorba. Cati romani ar fi facut asta? Va spun eu: niciunul!