Specimenul-o altfel de parere

"Specimenul" este o carte scrisa de Andrei Trifanescu si aparuta anul trecut la Editura Herg Benet. Exceptional este faptul ca autorul avea doar 19 ani la momentul aparitiei romanului sau. Roman din genul SF, fara urma de indoiala!
Dupa publicarea cartii a existat asa un curent de opinie de mare efuziune in randul bloggerilor, un entuziasm in recenzii care m-a facut sa-mi doresc cartea, si din patriotism nu numai din curiozitate. Recenzia oficiala, aceea pe care o gasesti in textul de prezentare de pe magazinele online, iti da de inteles ca povestea este deosebita, dar nu iti poti da seama cum anume este scrisa. Am avut asa, un feeling, deoarece autorii romani sunt plini de surprize, ba debordeaza de subtilitate si scriu atat de alambicat incat iti doresti sa nu fi deschis cartea niciodata, ba sunt atat de abstracti incat te intrebi cu ce le-or fi gresit cititorii, ba sunt deprimanti, ba sunt prea complecsi, ba sunt prea naivi, rareori dai peste unul care sa mentina un sanatos echilibru.

So, intrebarea era: cat de bine ar fi putut scrie cineva la doar19 ani? "Not so well", vorba americanului. Asa ca am cautat pe net, in speranta ca voi gasi ceva, vreun fragment din carte care sa-mi arate CUM scrie tanarul autor. Nu de alta, dar poate sa fie o super-poveste, daca nu este expusa cum trebuie, nu te misca nicicum. Si l-am gasit! Textul adica... Cred ca sunt vreo 30 de pagini, nu le-am numarat, nu sunt numerotate. Primele din carte.
Ei bine, cu tot elanul de la inceput, n-am putut sa citesc mai mult de zece si cam pe sarite. De aceea, acest articol este doar o parere despre stilul autorului si nicicum o recenzie. Necitind intreaga carte, nu stiu care este subiectul si nu-mi pot da cu parerea asupra originalitatii sale. Dar stilul, of Doamne! In primul rand exista o asemenea abundenta de propozitii scurte, scurte si naive (exact de ce ma temeam) incat cineva cu experienta le-ar fi transformat frumusel in fraze si paragrafe ce ar fi redus cu cel putin jumatate dimensiunea cartii, facand-o nuvela eventual.
In al doilea rand potopul de amanunte nesemnificative din descrieri este coplesitor. Pur si simplu firul principal al povestii se pierde, se ineaca, este sufocat in amanunte. Tot timpul cineva face ceva ACUM, iar decorul nu se desluseste de atata actiune. Ma si vad citind doua pagini seara si uitand pana dimineata ce s-a mai intamplat. Au fost paragrafe pe care le-am parcurs de doua ori ca sa-mi dau seama ce se petrece. Folosirea continua a verbelor la prezent indicativ este extrem de suparatoare, de parca autorul n-ar fi invatat la scoala si alte timpuri, imperfectul acela atat de uzitat in literatura lipseste aproape cu desavarsire. Uneori autorul foloseste cuvinte pe care, eventual, le-ai plasa pe un blog, nu intr-un text literar. Una peste alta, lectura este extrem de obositoare.
Am criticat destul aceasta prima incercare literara. Apreciez enorm imaginatia tanarului de numai 19 ani si determinarea de a duce la bun sfarsit scrierea unei carti. Este o realizare nemaipomenita la aceasta varsta. Dar ii trebuie neaparat un mentor, cineva care sa-i puncteze lipsurile si sa-i desluseasca tainele scrisului. Care sa ii explice ca atatea propozitii si amanunte nu fac bine la puterea de intelegere sau rabdarea cititorului. Care sa ii arate cum sa construiasca o fraza decenta, plina de semnificatie, descriptiva cu adevarat. Care sa il instruiasca asupra folosirii metaforelor, adjectivelor si sinonimelor. Pentru ca tanarul autor are potential, are mult timp inainte sa invete (daca vrea), dar ii trebuie si rabdare. Nu este obligatoriu ca prima carte sa fie publicata imediat, fara o periere corespunzatoare a stilului. Daca cei de la Herg Benet au considerat ca poate fi publicata in aceasta forma, nu-mi dau seama ce obiective au avut.