Eşti stresat? Ia o tabletã…

Acum vreo juma’de an, în timp ce mutam munţii prin casã, iar fiu-meu ii muta la loc în urma mea, c-aşa e-n tenis, aud „ţârr-ţârr!” la uşã. Apoi „cioc-cioc”, cã soneria nu merge...Ne repezim amândoi sã studiem vizorul ca sã nu deschidem la întâmplare. Oricum am deschis. Cã am vãzut o siluetã în crepusculul de pe hol şi am crezut cã e consortul. Nu era el, era un bãiat firav, de vreo 20 de ani, cu o plasã în mânã. In timp ce ţineam uşa crãpatã, sã nu ne dea vreun atac, puştiulachele mã întreabã dacã vreau sã rãspund la un chestionar despre telefonia mobilã.

M-am uitat la el cu oarece milã, am rãspuns la viaţa mea la nu ştiu câte sondaje numai de mila copiilor trimişi sã batã pe la uşi, cã de obicei lumea îi huşuie. Incearcã şi ei sã câştige un bãnuţ cinstit. Am cedat şi de data asta şi am zis „da” .

Agentul 007 m-a întrebat dacã poate sã intre pe holul apartamentului, ca sã scrie mi-am închipuit eu. Am zis un „nu” scurt, cã nu sunt chiar atât de fraierã, dar cu o strângere de inimã, gândindu-mã cã o sã se chinuie cu hârtiile pe genunchi. Când colo, ce sã vezi? Bãiatul cotrobãie în plasã şi dã la ivealã o tabletã. Avea chestionarul bãgat pe tabletã şi bifa rãspunsurile direct. Hai, mã laşi! S-au modernizat agenţii cu sondajele! M-am holbat la tabletã cât a durat interogatoriul, iar la sfârşit, recunosc cã îmi schimbasem pãrerea despre utilitatea tabletelor în general. Acestea nu mã atrãseserã niciodatã foarte tare deoarece nu prea înţelegeam la ce folosesc, cu toatã pisãlogeala alor mei care îşi doreau intens jucãreaua. Inevitabilul s-a produs în preajma Crãciunului şi, în urma votului familial de 2 pro şi unu contra, adicã al meu, s-a achiziţionat în casã o tabletã. Bineînţeles cã procesul în sine a durat ceva, dupã ce au fost consultate mai întâi toate ofertele magazinelor online 

Un timp am privit chiorâş tableta şi m-am ferit ca de foc sã pun mâna pe ea. Sunt puţin refractarã la noutãţi, mã inhibã !

Ghinionul monstruos a fãcut ca, la vreo câteva sãptãmâni dupã întâmplarea cu achiziţia, sã ni se strice calculatorul. Tin minte cã a fost o jale totalã pe capul meu. Luase foc unitatea. Mã gândeam la mailuri, concursuri, postãri pe blog, facebook, filmuleţe şi poze, Youtube şi simţeam cum mã ia cu leşin. Ba chiar mã gândeam cã va trebui sã revin la televizor în puţinul timp liber şi iar mã treceau cãldurile. Pânã într-o searã când, în timp ce eu vopseam la sticle, iar fiu-meu stãtea tolãnit pe canapea şi butona tableta, aud un tors ca de pisicã din direcţia puştiului.

 “Ce faci acolo?” îl întreb intrigatã.

“Mângâi pisoiul” rãspunde el totalmente concentrat pe activitate.

What?! M-am apropiat de el şi l-am vãzut plimbând degetul pe ecranul tabletei unde se lãfãia o mâţã simpaticã.

 “De unde ai asta?”

“ De pe Google” zice tot absent.

“Care Google, mãi?” mã mir eu. Puştiul ridicã ochii şi mã priveşte ciudat, întrebându-se probabil din ce secol am aterizat la noi în sufragerie.

“ De pe net, mami…”

In momentul acela mi-am reamintit. Tabletele se conecteazã la net. Aleluia, trãiascã WiFi-ul! Stãteam de trei zile fãrã calculator şi eram pe cale sã intru în sevraj, cãci specialistul care ni-l consultase îl declarase decedat definitiv, iar unul nou n-avea sã aparã prea uşor în casã. Am întins mâna ferm spre tabletã, se dusese de râpã toatã inhibiţia mea.

“Ia aratã-mi cum funcţioneazã chestia asta!”

Una peste alta, în câteva zile am schimbat dependenţa de calculator cu cea de tableta . A fost greu, teribil de greu sã o scot din ghearele bãrbaţilor… Al meu soţ voia sã o ia cu el când lucra de noapte, ca sã vadã câte un filmuleţ, al meu copil descãrca şi se juca cu mâţe când venea de la şcoalã, numai mie îmi trebuia pentru lucruri serioase! Sau cel puţin aşa consideram eu. Mãcar consortul intra pe net şi de pe smartphone, dar mergea mai greu şi tot tableta o vâna. Ba chiar am descoperit cã device-ul mai scuteşte din bagaje la ieşirile de weekend şi deplasãrile mele în teren, cã poţi face poze cu el (chiar performante!) şi nu e nevoie sã mai cari şi aparatul de fotografiat, mai greu şi mai incomod. Eu personal i-am dat şi altã întrebuinţare. Am trecut pe tabletã (cã se conecteazã la PC cu USB) fotografiile fãcute în trecut în anumite locuri, în interes de serviciu, iar când ajung din nou prin acele pãrţi, mã uit la poze şi pot constata imediat dacã au apãrut schimbãri. Ar fi mult mai complicat dacã aş cãra laptop-ul de serviciu dupã mine!

Cireaşa de pe tort a fost husa cu tastaturã cumpãratã la reduceri , aşa cã, dacã mã plictiseşte touchscreen-ul, schimb imediat pe stilul clasic.

Veţi zice cã atâta tehnologie este puţin decadentã, iar un PC obişnuit este suficient. Dar ia sã aveţi un “PC” în geantã şi nici sã nu simţiţi vreo greutate, asta nu mai e decadenţã, este doar o viaţã mai uşoarã!

 Acest articol participa la Spring SuperBlog 2014.